stiri rock

„Los Bambinos del Satan”, un scurt documentar cu şi despre Necrobutcher a ieşit de curȃnd ȋn online

„Los Bambinos del Satan”, un scurt documentar cu şi despre Necrobutcher a ieşit de curȃnd ȋn online
Pe canalul de YouTube al televiziunii norvegiene NRK, care reprezintă cea mai mare entitate Media locală, a apărut weekendul trecut un documentar de 30 de minute, numit „Los Bambinos del Satan - On the road with Mayhem”. Ȋn acest film, Jørn Stubberud, adică Necrobutcher – singurul membru din formula originală Mayhem a anilor ’80 care a rămas ȋn legendara trupă de black metal şi astăzi – este intervievat şi acompaniat ȋntr-un turneu recent al grupului norvegian ȋn America Latină de Thomas Seltzer, prezentator TV, cunoscut ca Happy-Tom, adică nimeni altul decȃt omul principal de la „stridenta” trupă norvegiană de punk rock, Turbonegro. Thomas Seltzer este prieten cu Necrobutcher din copilărie şi, probabil de aceea ȋşi permite să nu se arată deloc impresionat pe parcursul acestui material. 
 

Itinerariul prezentat ȋn acest documentar porneşte din Norvegia, aşa că privitorul ajunge prin Trondheim, apoi observă fugitiv cȃteva spaţii importante ȋn iconografia Mayhem, adică sala de repetiţii de pe vremuri, practic, un coteţ, sau, mai tȃrziu,  staţia de autobuz dintr-o celebră fotografie a trupei. Ȋn America Latină, Mayhem cȃntă prin ţări ca El Salvador, Costa Rica sau Columbia, iar Necrobutcher rămȃne ȋn prim plan, cu ceilalţi membri din formula actuală ȋn background. Aceste locuri sunt reprezentate prin prisma unor handicapuri sociale, dar şi prin fanatismul excepţional al asculătorilor de Mayhem. Necrobutcher este consternat de faptul că e numit „hijo de puta” ȋn timpul unui concert de cȃţiva spectatori din primele rȃnduri, dar s-ar putea să piardă din vedere că aceasta ar putea fi o formulă de alint ȋn respectiva comunitate. Filmul este prezentat ȋntr-o notă foarte comică, ȋntreaga escapadă fiind redată ca o aventură avȃnd ȋn vedere miturile legate de caracterul neliniştit al latinoamericanilor şi felul ȋn care ele se ȋntrepătrund cu realitatea, iar ȋntreaga execuţie, de la abordare, tehnică de filmare şi ironii subliniate prin montaj este fabuloasă. Basistul de la Mayhem este portretizat ca un erou şi antierou concomitent. Bineȋnţeles că sunt amintite şi episoadele care au creat cele mai mari controverse asociate cu Mayhem, cum ar fi sinuciderea vocalistului Per Yngve Ohlin, adică Dead, un artist fascinat de moarte care a sfȃrşit aşa cum a visat.
 
 
Foto: Romek „Ropat” Rogalski | Flickr


MAI MULTE DESPRE Mayhem, Turbonegro
Posted by Gina S., at 12:19 |  March 20, 2017  | 0 Comentarii  | 2713 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: „Los Bambinos del Satan”, un scurt documentar cu şi despre Necrobutcher a ieşit de curȃnd ȋn online

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri