stiri rock

O premieră de natură dark progressive: trupa catalană, Foscor prezintă o piesă nouă ȋn colaborare cu A.A. Nemtheanga

O premieră de natură dark progressive: trupa catalană, Foscor prezintă o piesă nouă ȋn colaborare cu A.A. Nemtheanga
Pe 9 iunie, trupa de dark progressive, Foscor va lansa cel de-al cincilea album de studio, numit „Les Irreals Visions”, via Season of Mist. Astăzi, catalanii scot ȋn lume prima piesă de pe acest material, „Ciutat Tràgica”, care include şi vocea lui Alan Averill Nemtheanga de la Primordial şi Dread Sovereign, aflat aici ȋn postura de invitat.
 

Iată ce declară Foscor despre această premieră: „Cȃntecul pe care-l scoatem ȋn premieră, ‘Ciutat Tràgica’ se traduce ca ‘oraş tragic’ şi a fost, după cum se ştie, prima noastră alegere pentru deschiderea albumului nou şi pentru titlul acestuia. Ȋn ceea ce priveşte versurile, acest disc reprezintă interacţiunile colective, slăbiciunile, speranţele individuale ale fiinţelor umane aflate ȋntr-un oraş cu rol de metaforă – amplificȃnd miturile cu care ne ȋnfruntăm. O astfel de viaţă este figurată printr-un labirint al locurilor, drumurilor, bătăturilor şi legăturilor care ne fac să fim ceea ce suntem. După ce am primit interpretarea fotografică pe care artista olandeză, Nona Limmen a dezvoltat-o pornind de la conceptul nostru pentru coperta albumului, am realizat că exista o dimensiune largă şi o mare conexiune cu perioada modernismului. Izolȃnd experienţa halucinatorie pentru a servi hazardul şi nenorocirile fiinţei umane ȋntr-o societate schimbătoare şi nefericită, acest loc magic devine un peisaj de vis al extremelor unde noi amplasăm decorul şi realitatea lui. Prima piesă scoasă descrie perfect dimensiunea emoţională a naturii acestei muzici. Amintind de peisajele monocromatice ale anilor ’80 pe care noi toţi le avem ȋn minte, aceasta oferă aceeaşi intensitate şi vitalitate, lucruri ce ne-au caracterizat ȋntotdeauna şi pe care sperăm ca oamenii să le descopere pe parcursul acestui ȋntreg album. Faptul că am lucrat doar cu voci clean şi că am folosit versuri ȋn limba catalană marchează un moment de schimbare pentru noi, ȋn mod evident. Iar ultimul dar nu şi cel din urmă fapt, acela de-al avea pe gentlemanul irlandez, Alan A. Nemtheanga de la Primordial alături pentru a cȃnta pe această piesă, face ca momentul să fie şi mai special.

Mai jos găsiţi coperta despre care trupa menţiona ȋn declaraţia pe care tocmai aţi citit-o, cȃt şi track-list-ul albumului „Les Irreals Visions”.
 

Track-list
1. Instants (5:19)
2. Ciutat Tràgica (5:28) 
3. Altars (4:43)
4. Encenalls De Mort (4:58)
5. Malfiança (4:49)
6. Espectres Al Cau (6:06)
7. De Marges I Matinades (6:19)
8. Les Irreals Visions (5:59)
 
Foto: Raquel Garcia


MAI MULTE DESPRE Foscor
Posted by Gina S., at 17:28 |  March 07, 2017  | 0 Comentarii  | 4003 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: O premieră de natură dark progressive: trupa catalană, Foscor prezintă o piesă nouă ȋn colaborare cu A.A. Nemtheanga

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri