stiri rock

Pschy stoner şi heavy blues, cu Dot Legacy şi SuperSoul, pe 5 octombrie în Bucureşti

Pschy stoner şi heavy blues, cu Dot Legacy şi SuperSoul, pe 5 octombrie în Bucureşti
O gaşcă de tineri s-a înfiinţat la un moment dat prin anul 2009 într-un beci din Paris şi s-a apucat de o muzică foarte variată, care ulterior avea să fie descrisă ca ceva „energy rock”. Termenul e super-cinstit, deşi în compoziţiile Dot Legacy se găseşte destul stoner care lasă suficient loc pentru acea atmosferă care trage la lene, o caracteristică ce s-a regăsit şi la multe trupe garage rock de-a lungul timpului. Energia muzicii se evidenţiază când ascultătorul observă că Dot Legacy nu se preocupă cu adoptarea celor mai facile reţete din spectrul de sunete psihedelice. Astfel, încadrarea cea mai potrivită duce către un progressive care nu se fereşte nici de melodicitatea tipică post-rockului, nici de caracterul abstract al noise-ului şi nici de influenţa Led Zeppelin sau Beastie Boys, în vreme ce atitudinea este una rock’n’roll, fără doar şi poate. 
 
© Andrew Kovalev (foto), Dani García(logo)

După ce au luat Europa la pas cu foarte multe concerte, francezii de la Dot Legacy apar şi în Bucureşti la începutul lunii octombrie, mai precis, joia viitoare, pe data de 5, în cunoscutul club Quantic din Bucureşti. Acest show are loc la aproximativ un an după ce Dot Legacy a lansat cel de-al doilea album de studio, „To the Others”, un material compus pe drumuri de muzicieni, în diverse săli de concert, în tour bus şi oriunde.
 
 
Alături de Dot Legacy, în aceeaşi seară veţi vedea pe scenă un trio din Atena, SuperSoul, tot cu rock’n’roll la bază, dar de orientare heavy blues cu mult, mult groove şi o voce care se plimbă în rigorile alternative-ului.
 
 
Biletele pentru concertele cu Dot Legacy şi SuperSoul se găsesc pe EventBook la 25 de lei.
Posted by Gina S., at 15:55 |  September 27, 2017  | 0 Comentarii  | 2067 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Pschy stoner şi heavy blues, cu Dot Legacy şi SuperSoul, pe 5 octombrie în Bucureşti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri