
Syn Ze Șase Tri prezintă coperta, piesele şi colaboratorii de pe noul abum
Syn Ze Șase Tri face publice astăzi lista pieselor, a colaboratorilor, precum şi coperta noului album, „Zăul Moş”.
Considerat cel mai complex album Syn Ze Șase Tri de până acum, materialul a fost înregistrat cu o armată de muzicieni, din toate genurile muzicale: Kempes, Andy Ghost (Altar), Constantin Lăpuşneanu (God), Dudu Isabel (Seven), Andy Ionescu (Taine), Nicu Covaci, Cristi Gram şi Costin Adam (Phoenix), Aura Dănciulescu (Scarlet Aura), Andrei Oltean (E-an-na), Alin Moise, Robert Dohar şi multi alţii.
Albumul va fi disponibil pentru precomandă pe site-ul trupei începând cu 15 septembrie, iar din 29 septembrie va fi disponibil internaţional prin intermediul casei de discuri Aural Music şi a partenerilor de distribuţie. Albumul va fi disponibil în format digipack, cu o piesă bonus.

Iată lista pieselor de pe album:
1. Tărîmu’ de lumină;
2. Dîn negru gînd;
3. Solu zeilor;
4. De-a dreapta omului;
5. Zăul Moș;
6. Plecăciune zăului;
7. Urzeala ceriului;
8. Cocoșii negri;
9. În pîntecu’ Pămîntului (electric version) - bonus track.
Albumul a fost înregistrat la studioul Sound Creation din Timisoara, mixat şi masterizat la Studio 73 din Italia. Coperta albumului a fost realizată de artistul finlandez Jan Yrlund (Darkgrove Design).
Syn Ze Șase Tri înseamnă:
Corb - voce, chitare electrice şi acustice, percuţii, instrumente tradiţionale, clape şi programare;
Moş - chitare electrice;
Dor – tobe;
Şuier – voce.
Sursa: Titus Constantinescu
MAI MULTE DESPRE Syn Ze Sase Tri





Comenteaza la: Syn Ze Șase Tri prezintă coperta, piesele şi colaboratorii de pe noul abum