stiri rock

Voivod a anunţat un turneu european de toamnă, cu show-uri la Braşov şi Cluj

Voivod a anunţat un turneu european de toamnă, cu show-uri la Braşov şi Cluj
 Giganţii canadieni ai thrash-ului progressive, cei de la Voivod, vor ajunge pentru prima dată în România cu minunatul lor zbor pe ritmurile space rockului. Aceştia au anunţat zilele trecute un nou turneu european pentru toamna viitoare, iar activităţile lor live continuă să fie puse în scenă ca ecouri ale fantasticului EP, „Post Society”, scos în februarie 2016. 

Părea că înfăptuirea unor concerte Voivod în această ţară, după decenii de aşteptare, avea să fie o chestiune de timp, întrucât membrii formaţiei obişnuiau să-şi facă cunoscută dorinţa lor de a ajunge în acest spaţiu. Trebuia doar ca entităţile responsabile de booking şi organizare să intre în rol şi iată că minunea s-a întâmplat. 

Aşadar, Post Society Tour demarează la sfârşitul lunii septembrie în Italia, continuă în  Croaţia, Ungaria, Serbia, iar pe 6 octombrie, Voivod va cânta la Braşov, în Kruhnen Musik Halle, iar în următoarea zi la Cluj, în Flying Circus. Organizatorii nu au anunţat până în prezent detalii legate de achiziţionarea biletelor, însă ce se ştie cu certitudine e că în acest turneu, Voivod călătoreşte alături de Earth Ship, grup de stoner doom din Berlin. 
 


MAI MULTE DESPRE Voivod
Posted by Gina S., at 14:13 |  July 12, 2017  | 0 Comentarii  | 2177 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Voivod a anunţat un turneu european de toamnă, cu show-uri la Braşov şi Cluj

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri