METAL CHURCH - A Light in the Dark

Inainte de a dezlantui tavalugul grunge asupra populatiei in mare parte nevinovate, orasul Seattle a apucat sa ne binecuvinteze cu trei trupe de heavy metal care sa-i mai spele din pacate: Queensryche, Sanctuary si Metal Church. Daca primele doua s-au descurcat sa isi faca un rost si un loc fruntas in mintea metalfanului de pretutindeni (Sanctuary abia recent, sub numele Nevermore), imi pare rau sa nu pot spune acelasi lucru despre Metal Church. Care a ramas un nume rostit cu respect doar de cunoscatorii loviti iremediabil de un Blessing in Disguise, The Dark sau Human Factor care au statut de album cult (pe lista mea personala apare si Hanging in the Balance alaturi de ele) dar nu stiu citi dintre cei care nu le-au ascultat la vremea lor ar mai putea fi impresionati astazi. Astfel ca intrebarea « ce dreq mai cinta si metal church astia » nu mi se pare deloc surprinzatoare. Si cu ceva tristete in gind nu cred ca A Light in the Dark o sa aduca vreo schimbare a situatiei.

Dupa ce tobarul Kirk Arrington a parasit formatia anul trecut, chitaristul si mastermindul Kurdt Vanderhoof a ramas singurul membru vechi din trupa si nu avem nevoie sa citim creditele pentru a sti ca acest disc este opera lui in foarte mare masura. Asa ca nu o sa ne miram ca are scris old school pe toate fetele. Nu stiu de e bine sau de e rau, dar stiu ca nu o sa isi faca prea multi fani noi in felul asta. Ma rog poate nici nu ii intereseaza. Dar nici cei care sunt familiarizati cu precedentele albume nu o sa fie siderati; prin asta nu vreau sa spun ca muzica e slaba, ci ca urmeaza aceeasi formula dar cu mai putina inspiratie. Busola imi spune ca suntem pe undeva intre Blessing in Disguise si Human Factor, dar baietii au deja o virsta si nu se mai simte aceeasi energie si avint si nici Ronny Munroe nu e Mike Howe, desi nu face deloc o treaba rea. Piesa de titlu are un riff bun, Beyond All Reason are un refren bun, Disappear e un blues metal cum a fost In Mourning acu ceva vreme, restul sunt ok, dar nu provoaca prea multe comentarii. Este una saltareata, Pill for the Kill, care imi aminteste de Annihilator – Knight Jumps Queen, mai ales ca si Munroe cinta exact ca Aaron Randall (mare vocal). Piese in viteza, piese care prefera groovul, piese balansate, fara prea multe complicatii, aranjate solid si batrineste, uneori am impresia ca nu s-a mai intervenit deloc peste inregistrari, suna foarte live, cu mult bas. Discul se incheie cu o varianta noua a clasicei Watch the Children Pray, dedicata memoriei lui David Wayne, primul vocal al trupei, un gest frumos dar o reluare cam inutila, fara diferente sesizabile de original.

Sa nu ziceti ca nu v-am avertizat, cind o sa deschideti albumul asta o sa va loveasca un puternic miros de anii 80, bine conservat. Daca stiti ca nu e de nasul vostru, nu-l deschideti, pentru ca nu are rost sa va enervati. Pentru cei interesati, Metal Church inca mai sunt printre noi si inca mai sunt destul de vioi. Nu ca pe timpuri, dar nu se misca rau.

Klawz Nota: 8