MACHINAE SUPREMACY - A View from the End of the World

Daca SID metalul este inca un fenomen cvasi-necunoscut, e si pentru ca inventatorii nu-l promoveaza cu prea multe convingere. Despre ispravile celor de la Machinae Supremacy din perioada de haiducie underground stiu doar din povestile de pe siteul lor oficial. Si inclin sa cred ca-s adevarate, avind in vedere succesul pe care il are acum pagina lor de Facebook. Contact direct cu muzica lor am luat dupa ce si-au oficializat prezenta pe piata, prin contractul cu Spinefarm Records; albumul Overworld (2008) nu mi s-a parut ca se ridica la inaltimea renumelui din autobiografie. A View from the End of the World imi confirma impresia. Ori SID metalul nu mai e ce-a fost odata, ori n-a fost niciodata mai mult decit un metal melodic usor progresiv colorat cu interventii exotice, dar razlete, venite dintr-o cutiuta cu butoane foarte draga gamer-ilor optzecisti.

Dupa ce Overworld ma lasase, cum spuneam, nelamurit, curiozitatea mea in legatura cu noul disc Machinae Supremacy era mare. Ma asteptam sa mi se prezinte SID metalul in intreaga lui maretie. Nu mi s-a prezentat. Sunt citeva piesa la care SID Stationul contribuie serios (Rocket Dragon, Shinigami, Action Girl), dar ele sunt doar citeva. In general e retinut in interventii si nu face altceva decit sa urmareasca si sa completeze chitarile, care impletesc riffuri de power metal, gothic rock si pe alocuri tehno/industrial. Asa ca nu-s convins nici acum ca avem de-a face cu un nou subgen metalic, ci doar cu niste influente din muzica jocurilor din anii '80, care or sa atinga o coarda sensibila la rockerii nostalgici trecuti de 30 de ani. Astia mai tineri s-ar putea sa fie dezorientati de zgomotele respective.

Daca reusiti sa ascultati toate cele 14 piese, nu tocmai pline de actiune, care insumeaza impreuna peste o ora, o sa observati ca ele au o atmosfera comuna, care prinde densitate maxima in momentele mai linistite ca Persona sau Remnant. Tema alienarii individului supus conformismului societatii moderne e oarecum in ton cu tonul electronic, artificial al SID Stationului si e exprimata prin versuri inteligente. Dar uniformitatea aduce cu ea si monotonia. Fara sa pot spune ca vreo piesa anume e proasta, albumul nu reuseste sa-mi pastreze interesul de la un capat la celalalt. E prea lung si compozitiile nu exceleaza nici in inspiratie sau ingeniozitate. Machinae Supremacy nu confirma nici de data asta, desi am in continuare senzatia ca ar avea cu ce.

Klawz Nota: 8