MOTöRHEAD - Aftershock

Motörhead si-au ales un titlu foarte bun pentru noul disc! Intr-adevar, Aftershock (2013) este o replica, de mai mica intensitate, a seismului declansat acum 30-35 de ani de albume ca Overkill (1979), Ace of Spades (1980) si No Sleep 'Til Hammersmith (1981)!

De fapt, Lemmy ne obisnuise cu astfel de replici cam o data la doi ani, semn ca vulcanul alimentat cu Jack, Marlboro si rock'n'roll era inca activ! Dar, in 2013, au inceput sa apara primele semne de intrebare legate de viitorul trupei, din cauza problemelor de sanatate ale lui Lemmy - probleme oarecum previzibile, avand in vedere viteza cu care acesta si-a trait, pana acum, viata! Lemmy recunoaste, in ultimul numar din Classic Rock Magazine, ca nu se astepta sa apuce nici macar 30 de ani, cu atat mai putin 68! Si mai recunoaste ca, in ciuda incapatanarii sale (“Fuck you! I don’t like people telling me what to do, even if they might be right!”) a trebuit, pana la urma, sa renunte la tigari si la whiskey. Nu vrea insa, nici in ruptul capului, sa renunte la turnee (“I’m a roadaholic. When I’m not on the road, I miss it!”) si la rock'n'roll!

De aceea, Aftershock (2013) nu lasa sa se intrevada nici o urma de slabiciune. Pentru un incepator, este un punct de plecare la fel de bun ca orice alt album Motörhead, in timp ce un ascultator mai vechi are parte de cateva surprize foarte placute.

Prima dintre ele este Heartbreaker, care deschide albumul si risipeste, in 3 minute, orice temeri, deoarece pare imposibil sa fie interpretata de cineva care are implantat un defibrilator cardiac! Dar nu si cand persoana in cauza este Lemmy!

A doua surpriza este excelenta Lost Woman Blues, care ar putea parea o piesa atipica pentru Motörhead. Impresia se datoreaza ritmului lent din prima parte, care scoate la lumina structura de blues si rock’n’roll existenta, de fapt, dintotdeauna in compozitiile trupei! “We are Motörhead and we play rock’n’roll!”, nu?

O alta surpriza placuta o reprezinta faptul ca multe piese te duc cu gandul la primele albume Motörhead: End of Time, Do You Believe (seamana, la un moment dat, cu Emergency, de pe EP-ul St. Valentine's Day Massacre, scos in 1980 impreuna cu tipele de la Girlschool), Death Machine - are un aer de Another Perfect Day (1983), Queen of the Damned si Paralyzed (pe care o vad inrudita cu celebra Overkill).

Asta nu inseamna ca restul albumului trebuie ignorat, din contra, el contine balansul obisnuit intre bucati heavy (precum Going to Mexico), hard (Crying Shame si Keep Your Powder Dry) si chiar o balada (Dust and Glass).

Nu pot decat sa fiu de acord cu Lemmy atunci cand spune despre Aftershock (2013) ca “it’s got everything a rock'n'roll person could wish for.”

Gedi Nota: 9.5