SEBASTIAN BACH - Angel Down

Pacat. Atitea nume grele s-au adunat pentru un rezultat atit de modest. Adica nu vreau sa zic ca e rau, ci doar ca atunci cind te pregatesti sa asculti niste tipi cu niste CV-uri beton cum sunt cei care apar pe Angel Down, ai un nivel de pretentii ridicat. E normal. Ei, si dai peste 14 cintecele asa si asa, cam obosite si fara prea mare chef sa iti provoace fiori.
Materialul a fost compus in cea mai mare parte de Bach, Roy Z si Mike Chlasciak, cu contributii nu prea entuziaste de la Digiorgio, Axl Rose, Ralph Santolla; are si un cover Aerosmith (Back in the Saddle ), deci nu diversitatea e problema lui. Are glam, punk, heavy incruntat, thrash, grunge si are si doua balade, dar foarte rar exceleaza prin inspiratie sau originalitate. De fapt, n-are treaba cu originalitatea deloc, ci, din pacate are treaba cu banalitatea.
Instrumentatiile sunt minimaliste (unele solouri de chitara sunt chiar jenante), toata lumea sta cuminte si nimeni nu iese din rind, e un album de vocal, in care intreaga atentie ne e directionata catre Bach. Din pacate interpretarea lui nu e cu mult mai breaza decit nivelul general al discului. M-as fi asteptat la o mai mare varietate a liniilor vocale, si cind colo el are o preferinta enervanta pentru segmentul ingust al vocilor latrate si ragusite. Care merg foarte bine pe agresiva Angel Down, de exemplu, dar la un moment dat abuzul devine deranjant. By Your Side mi-a ramas in minte si pentru ca e o balada reusita, dar mai ales pentru ca e una dintre putinele piese care chiar pun in valoare versatilitatea si expresivitatea vocii lui Bach. Totusi, avem de-a face cu unul dintre cei mai buni vocali care au umblat vreodata prin heavy metal, e o bucurie sa-l asculti, mai ales cind e acompaniat cu verva de Axl Rose, alt bagabont batrin si asta. Dar imi pare rau sa vad cum o voce exceptionala se iroseste pe niste piese, in mare parte, mediocre. Dati-i, domne, cineva, va rog, niste piese ca lumea la baiatu asta, ce naiba!

(+) cinta Bach!!!
(-) nu prea are peste ce cinta

Klawz Nota: 8

Ei bine, dupa vreo 8 ani in care nu am auzit mare lucru din partea ex- frontman-ului Skid Row (din punct de vedere muzical vorbind, nu emisiuni MTV / VH-1 sau serialul Gilmore Girls) acesta incearca sa rupa gura targului inca de la prima piesa – piesa in care orice ascultator al fostei sale trupe i-ar recunoaste vocea, dar care sincer nu-mi place nici sa ma-mpusti (piesa, nu vocea). Dupa You Don’t Understand, o semi-balada in stilul UFO si ai lor ani ’70, urmeaza trei piese care arata ca cine se aseamana se aduna (la care adaugam o prietenie destul de veche) – isi aduce contributia nimeni altul decat Axl Rose, prima dintre ele fiind un cover Aerosmith. Nu stiu de ce, dar parca mie imi place mai mult vocea lui Bach, de aici si partea a doua a albumului. Desi tema generala este cea ultra-fumata a rebelului care face ce are el chef indiferent de consecinte (care, fie vorba intre noi, dupa o anumita varsta nu mai sade bine), piese precum American Metalhead, Live & Die, Take You Down with Me si Stabbin’ Daggers arata cum se poate canta hair metal intr-un stil modern, mai ales daca-l amesteci bine cu hard rock, speed, thrash si vocalize a la Halford. Nu lipsesc baladele, By Your Side si Falling Into You, care arata cum ar fi trebuit sa sune, sa zicem, I Remember You Two, a doua fiind chiar aproape la fel de buna ca si Wasted Time. Chiar daca unele piese ar fi incaput pe un album de genul „Bach & Skid Row Reunited”, protagonistul nostru s-a distantat de perioada glorioasa si a reusit sa-si puna propria amprenta asupra unui produs. Un aspect care a contribuit la reusita albumului sunt cei doi chitaristi foarte valorosi, plus o inspiratie a liderului de care, sincer, nu ma asteptam sa dea dovada. Clar, o surpriza foarte placuta.

(+) un album foarte divers, foarte lucrat, piese cu atitudine, plus un pic de nostalgie (prietenii stiu de ce)
(-) cu prima piesa tot n-am reusit sa fac pace, plus ca dupa Axl nu m-am omorat niciodata

Mad Nota: 9