Pentru cei care nu stiu, Delain este brain-child-ul lui Martijn Westerholt, fostul clapar de la Within Temptation. Trupa a fost infiintata in 2002 si a lansat primul material full-length in 2006 (Lucidity), primit bine de public si presa. Asadar, anul acesta Delain vin cu cea mai recenta creatie, intitulata April Rain. De la bun inceput este evident ca stilul abordat se mentine ca si pe primul album in aceeasi zona a gothic-ului modern, reprezentat de trupe ca Within Temptation, Lacuna Coil sau The Gathering. De cum incepuse prima piesa aveam mari asteptari, speram sa aud un material pentru care sa fac o mica obsesie muzicala de cateva saptamani. Asteptarile deosebite au lasat loc pana la sfarsitul piesei unei figuri inca nelamurite. E sau nu foarte reusit? Nu-mi e clar inca. Si a doua piesa incepe foarte bine ... si ... parca nici acum nu sunt complet convins. Ce se intampla? Piesele incep foarte promitatoar, cu chitara, clape si orchestratii ce se imbina excelent, dar de cum intra vocea totul devine parca prea soft si lent. Mai sunt momente cand intrumentatia suscita atentia mai pregnant, dar parca tot nu e chiar de ajuns pentru a face piesele cu adevarat memorabile. Aici e problema principala: piesele se bazeaza prea mult pe voce, care e scoasa in fata, diminuand importanta instrumentatiei. Cand instrumentatia preia initiativa, imi pare destul de inspirata si reuseste sa ofere atat ritmuri catchy cat si variatia necesara pe partea de solo. Numai ca se revine iarasi destul de repede la formula cu partea vocala dominanta. Nu ca ar fi rea partea vocala, dimpotriva, dar parca a intrat prea multa productie la mijloc si pare cumva lipsita de individualitate, asa ca nu m-a emotionat prea tare. Am apreciat insa foarte mult momentele cand vocea lui Marco Hietala mai da un pic de variatie. Tot de variatie simt ca ar mai avea nevoie si partea compozitionala, care e absolut clasica pentru gen; fara sa aiba vreo problema efectiv, e usor de inteles de ce nu ma mai impresioneaza compozitii clasice deja, asa cum produc in general cele mai multe din trupele din zona asta. Plus ca spre sfarsitul albumui, incep sa cam semene piesele. Impresia cu care am ramas e ca lipseste acel element care sa dea o personalitate unica compozitiilor. In ciuda acestor aspecte, e un material de buna calitate, chiar daca un pic mai soft. Faptul ca nu se diferentiaza foarte mult printre trupele de gen nu scade calitatea materialului in sine, dar nici nu il face deosebit de memorabil. Asadar, un album de ascultat de catre fanii genului, dar in nici un caz ceva unic. ( ) Executia buna din punct de vedere instrumental si al vocii; destule momente de gothic ce suna bine (-) Prea soft pentru gustul meu si destul de generic in partea compozitionala, nu se individualizeaza printre trupele de gen.
|
Prima piesa e foarte misto, pacat ca e singura.
Cum puteti sa dati unui album de nota 5 (maxim 6, dar trebuie sa bei mult...) nota 8????
Cred pana la urma ca "infamul" Lemmy are si el oaresce dreptate.
da, frate, mai ales ca death magneticul a luat 7, iti dai seama?