KEEP OF KALESSIN - Armada

Armada reprezinta rezultatul muncii si indaratniciei D-lui Obsidian Claw, care, desi ramas o perioada fara colegi in trupa, a tinut mortis sa continue cu Keep Of Kalessin. Ajuns si instrumentist in Satyricon, Ghiara a tras de acolo tot ce era mai bun. Experienta unei trupe cu state vechi de plata in muzica nordului si turneele la care a participat si-au spus cuvantul asupra liderului Keep Of Kalessin. Nu inseamna nici pe de parte ca Armada seamana cu vreun produs Satyricon ci doar ca albumul este mult peste ce a aratat micuta trupa norvegiana pana acum. Micuta doar momentan, probabil, intrucat Armada se pare ca ii va scoate definitiv din underground.
Bazat in mare parte pe chitara si voce, albumul ascunde o sectie ritmica excelenta, acolo unde liderul lasa sa se vada si altceva decat propria prestaie. Viteza in exces, pentru care Vyl merita sa i se “ia permisul”, sunet imecabil, poate doar uneori o abundenta de break-uri cam la fel, dar asta sa fie problema. Combinatia intre melodic si brutal, pe fond de black metal vitezist, desi tot mai des intalnita, mi-a sunat un pic obositor la inceput, dar ulterior a inceput sa ma prinda. Poate totcmai acesta a fost pasul necesar pentru KoK: renuntarea la brutalitatea in exces si introducerea de secvente melodice, fie prin liniile de lead ale chitarii, fie (mai ales) prin linia vocilor. Avem parte de o mare varietate de stiluri vocale utilizate pe acest album, lucru care imi starneste curiozitatea in ceea ce priveste prestatia live a lui Obsydian Claw. De la voce de clasis black la stilul de growl melodic de gothenburg si ajungand pana la aranjamente vocale ample pe anumite refrene (vezi Wealth of Darkness). Chestie pe care o apreciez cu placere. Inca nu mi-e clar pe unde lucreaza Thebon si care-I rolul lui Obsidian Claw acolo, dar combinatia nu-i rea deloc.
Un alt aspect pe care l-am prins dupa mai multe ascultari a fost si faptul ca trupa a reusit sa produca si single-uri: piese catchy, care reusesc sa-ti ramana in minte (vezi Into the Fire). Si asa mai castiga un fan, doi, acolo. Insa probabil ce castiga cei mai multi fani este chitara. Riffurile variaza de la heavy/black-ul anilor ’80 pana la cam cum presteaza acum Silenoz sau Paul Allender. Not bad. Plus ca mai si suna chitara aia, ceva de speriat. Fie ca e drive, fie ca e clean (vezi The Black Uncharted), chitara trage trupa dupa ea.
Ca acest Armada va propulsa KoK in lumea buna a metalului, ok, se pare ca multi sunt de acord cu asta. Daca vor reusi sa presteze ulterior la inaltimea acestui album, ramane de vazut. Scenarii sunt destule. Deocamdata Obsidian Claw si gasca lui savureaza un moment de succes.

Cynyc Nota: 8.5