DARK MOOR - Autumnal
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 10.01.2009 CASA DE DISCURI: Scarlet Records 9.0
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 10 voturi
|
Dark Moor Componenta: Alfred Romero - voce; Enrik Garcia - chitara; Mario Garcia - bas; Roberto Cappa - tobe |
TRACKLIST: 01. Swan Lake02. On The Hill Of Dreams03. Phantom Queen04. An End So Cold05. Faustus06. Don't Look Back07. When The Sun Is Gone08. For Her09. The Enchanted Forest10. The Sphinx11. Fallen Leaves Waltz |
Dupa ce Tarot (2007) a fost un disc mai rock, mai "in figura" sa zic asa, adica scuturat putintel de insertiile de coruri si clape bombastice care au facut cunoscut numele Dark Moor inca de pe vremea cind in microfon ofta anemic Lisa C Martin, uitata-i fie amintirea, Enriku simfonicu' (chitara) a tresarit. Lui i-a placut cel mai mult in viata metalul simfonic, zis si neoclasic, si asta stie sa faca cel mai bine. Chiar foarte bine, trebuie sa recunosc si eu, care nu sunt un fan al genului, ba chiar fug cit colo cind vad eticheta respectiva. Dar cind e bine facut, ma inclin in fata evidentei. Intoarcerea spre muzica clasica si aranjamentele specifice ei e anuntata inca de la prima piesa, un cover (daca-mi permiteti) dupa Lacul Lebedelor, de Ceaicovski. A doua piesa incepe cu o tema din Fantoma de la opera (Andrew Lloyd Webber) sau, daca preferati, din Vorbeste marea de Catalin Crisan, dar o coteste rapid spre o muzica mai contemporana. A treia topaie vesela in ritm de viori, carora mie imi vine sa le zic celtice. Deci diversitatea nu e o problema aici. Aranjamentele ample, orchestratiile bogate, corurile si clapele sunt prezente la tot pasul si foarte influentate de compozitorii de muzica clasica, dar albumul nu devine monoton decit spre final, cam de la a noua piesa incolo. Ultima fiind instrumentala, nici nu e asa grav, raminem cu doar doua piese care n-au reusit sa-mi pastreze atentia. Deloc rau. Chestiile care fac discul deosebit sunt doua, mari si late: (ordinea nu conteaza, pentru ca acum, cind vreau sa le enumar, nu imi dau seama care e mai important) vocea lui Romero si felul in care stie sa si-o foloseasca; si frumusetea liniilor melodice, care fac din cele mai multe piese amintiri de neuitat. Sau, ma rog, de uitat greu. On the Hill of Dreams este hitul discului, de-aia au si ales-o pentru videoclip, e mai simpla si mult prea catchy (mi-a placut din prima) si alte momente de virf ar fi Swan Lake, un cover excelent, corul de femei isterice din Faustus si atacul de alamuri de pe For Her. Obligatoriu pentru fanii metalului simfonic/neoclasic si recomandat cu caldura pentru cei ce voteaza cu metalul melodic, in general.
Klawz Nota: 9
|
Vad ca ai trezit si interesul regionalistilor din spania. Imediat te vor contacta si bascii :-)
Mie Dark Moor imi aminteste de perioada in care Rhapsody (care inca nu era "of Fire") facea furori. Din sumedenia de trupe care i-au luat ca model s-a detasat Dark Moor. Care insa avea specificul ei. Cred ca am ascultat primele lor doua albume la fel de mult ca primele doua albume Rhapsody - adica de cateva sute de ori.... Albume de nota 10. Ma bucur ca isi mentin standardele.