SAXON - Call to Arms

De fiecare data cind ma entuziasmam cu voce tare de neasteptata vigoare a vreunui album recent al batrinilor de la Saxon, in gind ma intrebam, cu ingrijorare, oare cit o sa-i mai tina. Ei, uite ca a venit si momentul neplacut cind constat ca gata, li s-a terminat benzina.

O intoarcere declarata catre anii tineretii - anii 80, in cazul de fata - nu e daunatoare in sine, desi denota o anume stare de ratacire, de inadaptare la scena contemporana, care nu poate face prea bine la creativitate. Da, s-au vazut si albume retro reusite (nu, nu ma refer la Darkthrone). Insa cind criza virstei a treia e dublata de o semi-criza la nivel compozitional, situatia se intristeaza. Nu neaparat mixajul si productia si tonul moale al chitarilor care pleosteste pina si cel mai hotarit riff, nu astea-s motivele pentru nereusita discului, ci mediocritatea compozitiilor. Cliseele si pastisele, pe care pina acum le toleram, devin evidente si deranjante. In plus, mosnegii cei aventurosi s-au blegit si isi arata virsta: doar pe No Rest for the Wicked mai incearca ceva interesant, dar nu mai au hotarirea necesara. Si in conditiile in care din spiritul oldschool (pe care mizeaza masiv) n-a mai stors decit un singur riff misto - Chasing the Bullet - nu prea vad ce pretentii poate emite Call to Arms.

Un album nici bun nici rau, ci exact cum te-ai astepta sa scoata niste insi in etate de 60 de ani. Ceea ce, pentru Saxonul ultimilor ani, nu e suficient.

Klawz Nota: 8