OBITUARY - Cause of Death

Ohhh... vocea lui John Tardy! O binecuvantare! Acest album este un punct de referinta pentru tot ce tine de metal extrem. Fara indoiala John Tardy este printre cei mai buni si originali vocali ai genului death metal in momentul de fata (preferatul meu, oricum) iar acest lucru poate fi atestat de alti protagonisti ai genului, cum ar fi Steve Flynn & Kelly Shaefer din Atheist, Patrick Mameli din Pestilence si Paul Masvidal & Sean Reinart din Cynic. Multi au incercat sa-l imite si, chiar daca si imitatiile suna destul de bine (intentia este oricum una admirabila si denota curaj), nimeni altcineva nu e John Tardy.

Pe debutul trupei, Slowly We Rot, Obituary se pregateau pentru ce avea sa devina unul din albumele clasice ale death metal-ului, o stanca prea greu de miscat din calea metalului extrem ca sa nu fi influentat o jumatate (pe putin) din populatia trupelor de brutal death, deathcore, grindcore, doom death si chiar hardcore metal de astazi. Bineinteles unul din primele carlige cu momeli la capat ale acestui album este superba si arhi-cunoscuta coperta, multumita maestrului Michael Whelan (Sepultura, Soulfly, Cirith Ungol, Meat Loaf, Evile). Alt vierme, spre care noi pestisorii morbizi ne indreptam, il constituie faptul ca albumul beneficiaza de sunetul clasic de death metal al studio-ului Morrisound din Florida, deci mana lui Scott Burns la butoane. Din punct de vedere muzical, chiar daca se stie ca James Murphy a fost si in Death, si in Cancer, si in Testament, si in Disincarnate, este probabil cel mai cunoscut pentru munca sa pe Cause of Death.

Obituary au fost mereu una din formatiile acelea precum AC/DC sau Slayer (recent si Meshuggah); trupe care parca au fost criogenizate in momentul de glorie si cand vine cineva, peste multi ani, cu dalta sa le dea drumu’ si le spune „Hai ca e tot ’90! Cantati cum o faceati atunci!” tot suna bine. Pentru Obituary, acel moment de glorie a fost Cause of Death, pentru ca de-atunci au scos albume bune pe banda, toate derivate din ce au facut pe Cause of Death. Suna la fel, dar suna al naibii de bine! Nu este un album de ascultat in background. Este prea violent ca sa nu atraga atentia tuturor urechilor indreptate spre undele sonore emise. A fost primul album de death metal care sa emane un sentiment de... sa-i zicem „rap”, adica primul care sa ofere groove acestui stil. Dupa Cause of Death, am avut de-aface cu atat de multe trupe care au adaptat groove in sunetul lor, incat nu exista vreuna care sa nu fie, direct sau indirect, influentata de acest disc.

Toba ceas a unui Donald Tardy care nu-si poate desprinde talpile de pe pedala dublu-bass este simpla dar distrugatoare (cum se zice si despre parturile silentioase). Chitara ritmica nu se complica mai mult decat cateva perechi de acorduri, dar acestea sunt nimicitoare precum o nicovala. Defapt, cred ca nicovalele sunt faurite din riff-uri Obituary, pentru ca de fiecare data cand ascult muzica trupei imi apar vanatai pe corp. O raritate... Bass-ul este bineinteles la unison cu chitara iar solo-urile de pe album au fost prima expresie a stilului chitaristic propriu James Murphy. Cat despre John Tardy...mi-ar trebui vreo 7 cronici pentru laude. John Tardy e asa smecher incat si cei care incearca sa-l imite suna bine! Culmea e ca totul a pornit de la Celtic Frost: toti membrii Obituary, mai ales John, recunosc ca Tom G. Warrior si sunetul Celtic Frost au fost influenta principala pentru trupa, de aceea probabil singurele cover-uri prestate de Obituary sunt capodopere Celtic Frost. Si Ron Broder din Coroner a incercat sa-l imite pe Tom Warrior... si mi se pare ca are o voce geniala, chiar daca i-a iesit imitatia sau nu. Asadar Cause of Death este un fel de Morbid Tales/Into The Pandemonium al anilor ’90... si ce a urmat de atunci. Majoritatea cantecelor sunt lente si cumplit de sumbre.

De retinut prima parte a cantecului Chopped in Half (un fel de Raining Blood al death metal-ului), momentul cand John Tardy incepe sa...cante, pe Dying, refrenul de la Cause of Death...si daca voi continua, ajung sa scriu fiecare moment al albumului. Chiar daca dupa o vreme te prinzi despre ce e vorba, la fel ca pe Embalmed Existence (Ressurrection) exista un nou groove in fiecare cantec. Si cum ai putea sa te saturi de vocea lui Tardy? Din cate am auzit, metalistii ori nu-i pot suporta vocea, ori cand aud de el, exclama ce am scris si eu la inceput: „Ohhh vocea lui John Tardy! O binecuvantare!” La fel ca acest album.

Matei T. Nota: 9