AXXIS - Doom of Destiny

La fel ca si pe albumul precedent, se vede ca Axxis incearca ceva nou fata de genul oarecum consacrat al heavy metalul-ului german in care se incadreaza.
Albumul Paradise in Flames din 2006 reusise sa aduca ceva nou, introducand destul de armonic pe anumite piese niste elemente ca vocea feminina sau combinatia de riffuri precis definite si clape, ceea ce ma facea increzator ca Axxis isi vor gasi curand un stil corent si omogen in care vor integra toate elementele inovatoare.
In ceea ce priveste noul album ce poarta numele Doom of Destiny trebuie sa remarc insa faptul ca inovatia nu permeeaza esenta tuturor compozitiilor intr-un mod unitar si coerent asa cum as fi sperat dupa auditia creatiei lor din 2006. Mai degraba as spune ca exista un fel de scindare intre piesele mai clasice tip heavy metal si cele unde trupa incearca noutati compozitionale.
Sound-ul este ceva mai rapid si putin mai dur decat pe ultimul album, dar dupa parerea mea piesele care isi propun sa inoveze tintesc un pic prea sus si isi pierd din forta, se „dilueaza” pe parcurs, preluand prea putin din tipul de compozitie tip Nightwish mai recent sa spunem si departandu-se prea mult de heavy. In opinia mea, nehotararea aceasta compozitionala face ca respectivele piese sa ramana intr-un fel ne-memorabile.
Piesele mai heavy metal sunt in stilul destul de tipic pentru Axxis, mai ales cum ne-a obisnuit ultimul album, cu un ritm de chitara sustinut de clape, iar cateodata dat de-a dreptul de clape, chitara ramanand doar sa dea profunzime sunetului. Pe aceasta directie as putea spune ca cei ce apreciaza acest tip de metal vor putea gasi cateva piese destul de reusite in acest gen, ritmate si care te prind (chiar daca nu deosebit de inovatoare), si chiar si o balada, asa cum ii sade bine unei trupe de heavy german.

(+) Cateva piese ritmate, reusite, in stilul pe care il asteapta cei ce apreciaza Axxis
(-) Piesele care isi propun inovatii sunt ne-memorabile, iar inovatiile parca nu se integreaza in mod natural in compozitie; Axxis nu a reusit sa-si gaseasca o directie clara

Goss Nota: 7

E uimitor cum acesti eroi de altadata ai hard rockului european au perserverenta si energia de a se reinventa dupa 20 de ani de cariera. Cu radacinile inca bine infipte in obraznicia rock'n'roll (Revolutions, She Got Nine Lives), Axxis viseaza in continuare la mai mult si hibridul pe care il testau timizi dar entuziasti anul tecut prinde contururi serioase pe Doom of Destiny. Lakonia se intoarce in forta, beneficiaza de un spatiu aproape dublu pe piese, si dialogurile ei cu Benrhard Weiss consfintesc definitiv acest nou gen: hard rock gothic. Uneori combinatia suna ciudat, dar fiecare moment de confuzie e  alungat de cite un refren grasan, o clapa saltareata sau un solo frumos potrivit, in dulcele stil binecunoscut. Mai heavy, mai dramatic, mai simfonic si mai rotund ca sunet (e mina lui Dennis Ward), Doom of Destiny paseste cu incredere acolo unde Paradise in Flames doar bijbiia. Nu ia ochii cu hituri, pentru ca din pacate n-are, dar puncteaza mai durabil prin unitate si cursivitate si prin prestatia viguroasa a trupetilor, Weiss si Hilgers in special.

(+) inventivitate, prospetime, energie, interpretare sigura
(-) refrenele isi fac cam greu treaba, balada e banala

Klawz Nota: 8.5