NEVERMORE - Enemies of Reality (re-mixed&re-mastered)

Multi se vor intreba, poate, care ar putea fi rostul recenziei unui album de acum doi ani de zile, tocmai in momentul in care o gramada de albume bune si interesante (era sa scriu gustoase!) au aparut deja sau sunt pe cale sa apara. Probabil pentru ca la momentul 2003 nu exista Metalfan, probabil pentru ca mi-ar placea ca atunci cand dau click pe link-ul cu arhiva albumelor de pe site Enemies of Reality sa fie acolo si mai ales pentru ca, de fapt si de drept, albumul asta abia acum a aparut cu adevarat.

Trec peste meschinaria impardonabila a celor de la Century Media, care, nestiind daca Nevermore isi vor prelungi intelegerea contractuala, au alocat acestora o suma infima si un producator penibil, sabotandu-i de-a dreptul. Rezultatul este binecunoscut.

M-am intrebat de nenumarate ori cu ce inovatii si ce gaselnite (a se citi muzica!) ar trebui sa umpli un disc, pentru a nu pali in fata genialului Dead Heart in a Dead World. Am considerat ca cei patru sunt destul de inteligenti pentru a nu recidiva in folosirea retetelor de succes si asta de dragul unui feedback pozitiv obtinut cu usurinta. Nu m-am inselat!

Pentru inceput, Enemies se diferentiaza de predecesorul sau prin ceva esential: e neprietenos. Atat de diferit si radiind atata ura incat melodicul DHIDW pare o micuta bijuterie inofensiva. E drept ca Nevermore nu au avut niciodata reputatia unei trupe care sa cocheteze cu lumina si cu sentimentele caldute si confortabile, insa ceea ce e de auzit pe EOR depaseste toate asteptarile si sparge toate canoanele. Negru pana la ultima nota si abrupt precum o privire in neant, loveste sacadat si precis in toate prejudecatile ultimelor doua mii de ani, demontand pana la ultima rotita realitatea de sorginte Matrix la malul careia ne scaldam toti existenta.

Orice mi s-ar spune, ceva ma impiedica sa il consider un album melodios in adevaratul sens al cuvantului. Riffurile sunt de-a dreptul feroce, sectia ritmica e naucitoare iar intregul peisaj dezolant este implinit prin imprecatiile pe care Warrel Dane le urla cu toti rarunchii de pe tronul sau de mizantrop.

Inima moarta din lumea moarta bate acum cu revolta si face un apel la ratiune, la iluminare si la discernamant - nu e totul pierdut, inca se mai poate face ceva pentru a putea fi salvati ca specie. Ce ne facem insa cu eroii si violatorii care in zilele noastre au cu totii chip uman si amabil? Probabil ca vom rezolva aceasta enigma pe unul dintre albumele viitoare. Acum, in numai 41 de minute, e practic imposibil.

Sake Nota: 10