GRAVE - Fiendish Regression

Da, domne, acum imi e clar. Anul asta, 2004, e anul in care marile trupe de death metal de odinioara revin in forta, iar dupa exemple precum Dismember, Edge of Sanity sau Unleashed, fratii lor mai mari (?) de la Grave aduc la lumina Fiendish Regression.

Cu un line-up aproape complet schimbat si fara mari inovatii stilistice, suedezii au reusit sa asambleze un opus sincer si direct, parca ceva mai temperat din punct de vedere al ferocitatii, dar totusi agresiv si taios. Uimirea mea majora este data de anumite pasaje doomy, mult mai prezente pe Fiendish Regression decat pe oricare dintre precedentele albume, piesa de deschidere ( Last Journey ) fiind exemplul cel mai potrivit.

Reborn loveste printr-un balans infernal, o sectie ritmica de invidiat unde noul baterist (are o pedala dubla de invidiat!!!) nu se joaca si un chitarist (Ola Lindgren) maestru al distorsului si al groove-ului malefic. Portiunile rapide nu lipsesc deloc dar inteligenta compozitionala face ca acestea sa nu devina plicticoase.

Awakening este construita pe un riff pe care cu greu ti-l poti scoate din minte iar pasajele de doom de care am vorbit la inceputul prezentarii revin si aici, perfect inserate intre portiunile mai "rele" ale piesei. Compozitia de fata este una extrem de apasatoare, are un solo frumos adus din condei de Lindgren si este una dintre preferatele mele de pe prezentul opus.

Breeder are un ritm dracesc si niste riffuri "de traforaj" cum imi place mie sa le denumesc. Este una dintre cele mai brutale piese de pe Fiendish Regression, rapida si, scuzati limbajul usor lemnos, fara compromisuri. Probabil compozitia care are cele mai multe influente din vechiul Grave si un deliciu pentru fanii mai vechi ai suedezilor.

Trial By Fire debuteaza cu un solo de baterie pentru ca apoi intregul mecanism al groazei sa se dezlantuie intr-o orgie de ritmuri dementiale prin care cei de la Grave demonstreaza ca mai bine de 10 ani pe scena metalica mondiala nu inseamna putin lucru. Inclin sa cred ca este cea mai completa bucata de pe album, ingloband frumos in ea toate elementele specifice stilului Grave.

Out of the Light imi aminteste de primele auditii ale albumelor Grave. Este alerta si ritmata iar pasajele rapide nu lipsesc. Nu este vorba de acea "tocatura" specifica mai mult death metalului american ci de o accelerare derivata parca din thrash metal, nelipsita de ritm sau melodie.

Inner Voice debuteaza cu un bestial dialog bas baterie pentru ca apoi vocalizele torturante ale lui Lindgren sa completeze maiestuos un peisaj apocaliptic in care riffurile de chitara sunt foarte expresive. Imi inchipui ca piesa de fata suna impecabil in concert.

Avand un nume mai mult decat sugestiv, Bloodfeast este un adevarat masacru sonor, o compozitie intensa si alerta care nu iti da aproape deloc voie sa respiri. Aici balanta se inclina mai mult spre agresivitate si ritmuri hiperaccelerate, melodia insa nefiind complet neglijata.

Fiendish Regression se incheie cu o compozitie cu o introducere foarte epica, Heretic, unde riffurile par din alt film iar prezenta unor pasaje de chitara acustica m-a facut sa imi dau seama ca mai sunt inca multe de "cantat" in cadrul unui stil aparent restrictiv si condamnat de multi la disparitie.

Periplul meu prin universul acestui ultim produs de studio al celor de la Grave se incheie aici si revin intre voi,o, muritorilor, satisfacut si purtand in colt de buza un zambet pe care nu stiu ce mi-l va putea sterge.

Sake Nota: 8