SONS OF SEASONS - Gods of Vermin

Oliver Palotai cinta din 2001 cu Doro, din 2004 cu Blaze si din 2005 cu Kamelot. Si totusi nu multa lume il cunoaste. In 2007 a zis ca gata, sjunge cit a cintat pentru altii, are si el idei, e vremea sa aiba trupa lui. L-a luat pe tobarul Daniel Schild de la Blaze si pe  vocalul Henning Basse de la Metalium, a mai gasit un basist si un chitarist, s-au intilnit cu totii si si-au zis Sons of Seasons. Albumul Gods of Vermin a aparut acum o luna la Napalm Records si pe el scrie Dark Symphonic Metal. Ce-o mai fi si asta?

Inainte sa ascult vreo piesa de pe disc, doar privind coperta si titlul tenebros, ma asteptam la un metal posomorit; nu m-as fi mirat sa fie black simfonic. Pina la urma insa, e destul de usor, asa cum e si de asteptat sa-l cinte niste tipi cu biografia plina de trupe melodice. E adevarat insa ca incearca sa faca altceva: un amestec de thrash cu prog simfonic destul de neobisnuit, dar aflat inca in perioada de cautari. Nu toate combinatiile se leaga; felul lor uneori stingaci in care cauta ideile imi aminteste de trupele de power prog din anii 90. In plus, Palotai are o preferinta accentuata si paguboasa pentru tonurile de pian, care nu merg chiar tot timpul, desi lui asa i se pare. Discul e plin de idei bune, dar nu mereu duse pina la capat. De exemplu, unele riffuri thrashiste nu au parte de o continuare pe masura, de parca chitaristul s-a speriat ca piesa ar fi putut iesi prea agresiva, o coteste si ii taie tot elanul (Belial's Tower). Din dorinta de a fi altfel, unele idei sunt complicate intutil, se pierde cursivitatea si rabdarea ascultatorului odata cu ea (Fall of Byzanz). Apropo de rabdare, albumul sare binisor de o ora. Cele mai multe piese sunt mai lungi de 5 minute (Wheel of Guilt are 8) si tempo-ul e, in general, lent. Noroc ca sunt citeva momente care sparg amorteala si lovesc la tinta, fie pentru ca o lasa mai moale cu experimentele in favoarea unui metal melodic gen Firewind/Evergrey (A Blindman's Resolution, Dead Man's Shadows), fie pentru ca experimentul e reusit: Fallen Family trece de la thrash la speed si simfonic cu lejeritate, fara a sacrifica atmosfera si dramatismul creat de dialogul celor trei voci diferite: Henning Basse, Simone Simons (Epica; si umbla vorba ca e cuplata cu mastermindul  Oliver Palotai) si o voce latrata, despre care nu scrie nimic pe nicaieri, o fi tot Basse. Le zice bine Basse, cind cristalin, cind gutural (intr-un fel ce-mi aminteste de Andi Deris), fara sa aiba un timbru senzational sau se consume prea mult de grija partiturilor. Ar mai fi de amintit balada Wintersmith, un duet suav al Simonei cu Henning, pe acorduri delicate de pian. Restul e cum v-am spus: vrea multe, poate putine. Oliver a vrut sa rupa gura tirgului, dar n-a prea stiut cum. Deocamdata. Daca va mai exista si un al doilea album Sons of Seasons, am impresia ca o sa fie mult mai bun.

Klawz Nota: 7.5