VINDICTIV - Ground Zero

Ground Zero este al doilea album al trupei fondate de chitaristul Stefan Lindholm. Primul album a fost suficient de reusit ca sa-i asigure trupei un loc in fata in peisajul atat de aglomerat al metalului melodic si progresiv. Cel mai cunoscut membru al formatiei este vocalistul G?ran Edman care a activat in peste o duzina de trupe printre care cele mai importante sunt cea a lui Yngwie Malmsteen, Time Requiem si Brazen Abbot. Alti  membri cunoscuti sunt basistul Nalle P?hlsson care activeaza si la Therion si Zoltan Csorsz fost membru al trupei neoprogressive The Flower Kings.

Ground Zero este un amestec omogen de metal progresiv si metal neoclasic cu unele influente AOR. Majoritatea pieselor sunt dominate de riff-urile si solourile baroce ale lui Lindholm care incearca parca sa dovedeasca faptul ca este la fel de bun ca si Yngwie. Iar dupa ce il asculti iti dai seama ca acest lucru e adevarat. Insa pe mine nu ma impresioneaza prea mult. As fi preferat un chitarist mai putin talentat care are insa un stil propriu. Pe unele piese performantele chitarei sunt completate de solouri de sintetizator care se  inscriu in aceeasi zona, a metalului neoclasic. 

Alaturi de trupa apar si un numar de muzicieni invitati. Aportul vocalistilor e usor de identificat pentru ca ei preiau partea vocala pe patru piese: Mark Boals apare pe Venom iar Oliver Hartmann pe Reach Out, I%u2019m Back Home si The Sacrifice. Ceilalti invitati nu pot fi insa identificati atat de usor. Stilurile diferite ale vocalistilor aduc o oarecare doza de varietate. Hartman a adoptat un stil apropiat de cel al lui Jorn Lande si acest lucru poate fi sesizat mai ales pe I%u2019m Back Home. Din aceasta cauza, daca eliminam solourile neoclasice descoperim ca linia melodica a unor piese seamana oarecum cu stilul Masterplan.

In mare se poate spune ca Ground Zero este un album reusit care insa nu iese in evidenta prin originalitate. Piesele pastreaza intotdeauna sound-ul progresiv fara sa devina prea complexe. Nu se poate spune ca pe album se gaseste vreo piesa slaba dar dupa ce il asculti de cateva ori iti dai seama ca pe el nu se gasesc nici piese foarte bune sau refrenuri care sa iti ramana in minte si sa te indemne sa asculti din nou albumul. De fapt principala problema la Vindictiv nu e lipsa de tehnicitate, ci doar lipsa de identitate proprie, lipsa de personalitate.

Arthur Nota: 8.5