DIVINEFIRE - Hero

V-ati intrebat vreodata cum ar suna Dimmu Borgir cu Messiah Marcolin plutind gratios printre clape bombastice?  Sau Jorn Lande alergind printre niste riff-uri sacadate de swedish scapate din Goteborg? Ei, uite ca s-au intrebat si altii, iar albumul Hero, aici de fata, este un posibil raspuns. Interesant, nu? Pai normal. Si chiar suna binisor si legat, nu e doar ceva de genul hai ba sa vedem ce iese, ca sa fim originali.

Nu multa lume stie ca Divinefire este rezultatul colaborarii a doi muzicieni respectati si aclamati in Japonia, Canada si, probabil, alte tari exotice. De asemenea, unora dintre voi s-ar putea ca trupa Narnia sa nu le spuna nimic, si, daca ma gindesc cum cinta aceasta trupa, nici nu pot sa le-o iau in nume de rau. Oricum, nu am cautat degeaba pe net informatii despre Divinefire, asa ca o sa va spun totusi ca vocalistul Christian Rivel cinta si in Narnia si pe albumul Audiovision si mai conduce si o casuta de discuri in Suedia lui natala. Existenta trupei pe care v-o prezint acuma se datoreaza intilnirii dintre Christian si finlandezul Jani Stefanovic. Da, e finlandez, dar sa vedeti citamai este de brunet si cret la par. Si citamai este pur si simplu. Dar, sa nu divagam. De Jani poate va amintiti, pentru ca a cintat acum ceva ani in trupa Am I Blood un fel de heavy/thrash reconfortant adus la noi sub licenta Rocris. Deci Christian si Jani au vorbit
intr-o zi la telefon si asa de bine s-au inteles ca de atunci iata ca au scos doua albume. Ia sa vedem acum de ce ar trebui voi sa-l ascultati pe al doilea dintre ele, numitul Hero.

Prima piesa e un intro, dar unul foarte eficient. Incepe ca un black metal untrue, adica balansat sub clape atmosferice, dar in loc sa auzim vreo voce de Shagrath, vine Christian si ne zice vreo doua in cea mai true traditie heavy metal. Si va rog sa ma credeti ca se potriveste, balansul ramine balans, clapele dau fiori malefici in continuare si vocile melodioase si frumos aranjate sint totusi atit de grele pe cit o cere conjuctura. Care e schimbatoare si aduce combinatii la fel de surprinzatoare pe fiecare piesa. Sa luam, bunaoara, Secret Weapon: ar putea trece drept speed melodic, daca nu ar fi tonul de swedish al chitarii si punctarile de clape aduse din black metal. Cind si cind Jani mai lanseaza cite un growl si intrerupe cintecul pe la mijloc pentru un interludiu malsteen-ian. Si Christian tot cu Malmsteen a crescut, se cunoaste in stilul lui de a cinta. Si cum nu are nici un timbru cu care sa iasa in evidenta, banuiesc ca va ramine la fel de cunoscut ca acum. La Divinefire el aduce refrenele foarte melodioase care devin fredonabile dupa doua-trei ascultari si la adapostul carora Jani se plimba printre o gramada de stiluri din care culege si aduce acasa ingrediente alese cu discernamint: eu aud black, death, thrash, heavy, speed, simfonic, Malmsteen la greu, dar mai bine verificati si voi, poate nu aud eu bine. Imi dau seama ca albumul poate parea extraordinar din ce am scris pina acum, si trebuie sa spun ca, totusi, nu e asa. In primul rind din cele zece piese raminem de fapt in mina cu sapte, pentru ca prima are un minut si ceva, penultima e instrumentala de show-off a lui Jani si ultima e cover. Pe urma, da, e extraordinar cum combina ei, baietii astia toate influentele astea, dar treaba e ca doar asta fac, de fapt. Influentele sint gata facute, ei doar le iau si le amesteca armonios, ceea ce cam reduce meritul creativ. Nu zic ca au furat fragmente si le-au recompilat, dar dupa ce trece confuzia primului contact, jucaria se desface si se vede prea clar din ce e facuta.

Albumul se incheie intr-o atmosfera placuta si hilara, in acelasi timp, cu o reintilnire incintatoare cu Thomas Vikstrom pe aceeasi piesa pe care o invitata racneste ca din gura de sarpe atunci cind nu mai poate urca. Ce sa zic, astept cu interes urmatorul album.

Klawz Nota: 8