WITCHERY - I Am Legion

Ca să aflăm răspunsul la această întrebare, trebuie să ne uităm la evoluția Witchery în paralel cu evoluția The Haunted; amândouă înființate de Patrick Jensen, un maestru al riffului drăcesc. Omul a cântat și în Satanic Slaughter, deci consecvența lui întru cele nesfinte nu poate fi pusă la îndoială. Din 1998 până în 2001, Jensen a scos albume cu ambele trupe, dar norocul a surâs mai întâi pentru The Haunted.  O fi fost și pentru că avea în componență trei foști membri At the Gates, nu se știe, cert este că, odată cu Made Me Do It (2000), The Haunted a devenit o trupă foarte apreciată și foarte ocupată, așa că Jensen a lăsat vrăjeala la o parte. Adică pe Witchery. Așa au început să apară tradiționalele pauze de 4-6 ani între albume și schimbările de vocaliști (Toxine, Legion, Magus Caligua, Norder) și de tobari. De notat că, în 2006, anul în care a ieșit cel mai tare album Witchery – Don’t Fear the Reaper – Jensen nu a compus nicio piesă pentru The Haunted, deci, până la urmă, totul e o chestiune de priorități.  

Dar, să revenim: ne obișnuisem, așadar, că odată la circa 5 ani, vine Witchery cu rifful și ne rupe capul, scurt, fără vrăjeală. Cum zicea Sake, la baza gâtului. Ultima dată au făcut-o anul trecut, cu In His Infernal’s Majesty Service, un album care ar fi avut șanse mari să fie teribil, dacă nu și-ar fi îngropat chitara la mixaj. Atât de adânc, că nici dracu n-o mai scoate. Numai că Jensen, ce a zis el? A zis că dacă el a fost surprins pentru că, în ciuda pauzelor lungi și dese, totuși mai există fani Witchery care au salutat cu bucurie drăcească apariția noului disc, ei merită recompensați cu încă unul, pe care l-a și lansat, la nici un an distanță. Practic, nici nu a apucat In His Infernal’s Majesty Service să prindă un pic de praf pe raft. Și acum revin la întrebarea de la început.

Asadar, Jensen a avut mai puțin de un an la dispoziție să scrie un album. De fapt, dacă ne uităm iar un pic la The Haunted, așa cum ne-am format deja obiceiul, observăm că Jensen a  mai avut și altele pe cap, pentru că în august a fost lansat Strength in Numbers (The Haunted). Este I Am Legion un album făcut în grabă? Așa pare.

Sunt prea puține elemente care să îl diferențieze de In His Infernal’s Majesty Service. Același thrash’n’black murdar, parcă un pic mai black decât de obicei, dar tot bazat pe riff, care vine, te tăvălește prin funingine maxim patru minute și te lasă, ciufulit și negru pe față, cu o stație mai aproape de necuratul. Din punctul ăsta de vedere, nu poți să reziști să te lași posedat de elanul de pe Dry Bones și Amun Ra. Un pic surprinzător poate părea accesul de melodie al chitarii de pe refren, dar numai pentru cei care nu au ascultat ultimul album The Haunted. Solourile de chitară ale invitaților - Mike Wead (King Diamond) și Hank Shermann (Mercyful Fate) - intră neașteptat de bine în piese. Și tot la nivel de semi-surpriză socotesc și bucățile mai puțin rapide, hai să le zic epice: True North, care sună a Bathory, și A Faustian Deal, care sună a Dark Tranquillity. Welcome Night nu e epică, are doar un intro care nu se mai termină. În rest, same ol’ same ol’ . Of Blackened Wing rezumă foarte bine albumul: o colecție faze mișto puse lângă faze banale, toate îngropate de un mix oribil. Doar pare că nu mai e atât de rău ca pe In His Infernal’s Majesty Service: acum cinelele nu mai acoperă totul, dar e doar pentru că nu se mai aud nici ele atât de bine. Semnat, groparul de serviciu, Daniel Bergstrand. Unde ești tue, Tue Madsen?

Nu știu alții cum sunt, dar eu aș fi preferat să aștept încă 4 ani pentru un nou album Witchery. Pe de altă parte, știu că nemulțumitului i se ia darul, așa că nu mai comentez.

Klawz Nota: 8