SAXON - Into the Labyrinth
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 12.01.2009 CASA DE DISCURI: SPV 9.5
NOTA METALFAN: 8.9
NOTEAZA ALBUM: 22 voturi
Top 2009: #2 |
Saxon Componenta: Biff Byford - voce; Paul Quinn - chitara; Doug Scarratt - chitara; Nibbs Carter - bas, clape; Nigel Glockler - tobe |
TRACKLIST: 01. Battalions Of Steel02. Live To Rock03. Demon Sweeney Todd04. The Letter05. Valley Of The Kings06. Slow Lane Blues07. Crime Of Passion08. Premonition in D Minor09. Voice10. Protect Yourselves11. Hellcat12. Come Rock Of Ages (The Circle Is Complete)13. Coming Home (Bottleneck Version) |
Cum sa mai fii ingaduitor? Cum? Cum sa treci cu vederea impleticirele recente ale unor trupe ca Priest, Maiden sau Metallica, monstri sacri ai deceniilor trecute care merg de ceva vreme cocosati de umbra unor albume devenite demult istorie? Citeam nu mai stiu pe unde, cineva cerea indulgenta pentru Death Magnetic; zicea ca da, asa e, nu se ridica la nivelul albumelor vechi, dar e absurd sa cerem asta, ca oamenii au si ei o virsta, nu mai au acelasi stil de viata, cum sa mai cinte la fel? Nu mai pot, oameni sunt si ei. Si eu intreb acuma: Saxon cum pot? Astia nu sunt oameni? Sunt extraterestri? Au superputeri? Poate Biff e Superman si Nigel Glockler e Iron Man, cine stie. Acum zece ani si-a scrintit umarul si doctoru' i-a zis ca-i gata cu batutu' la tobe. Daca-l auziti cum bate pe Into the Labyrinth o sa ziceti ca nu e acelasi tip. Sunt tobari care adorm cu betele in mina de la al doilea album. La naiba, sunt unii care dorm de cind au pus mina pe ele. Saxon sunt la al 18lea album si nu dau vreun semn ca au obosit vreun pic. Ba dimpotriva, parca sunt si mai plini de pofta de cintat si de inspiratie si inteligenta. Nu mai aveam asteptari de la Saxon. Deja albumul din 2007, Inner Sanctum, mi le depasise pe toate: ma asteptasem la un gerontometal imbicsit de clisee, dar simpatic, si, cind colo, am fost lovit direct in freza de unele dintre cele mai nervoase riffuri ale anului. Acum ma gindeam ca si-au epuizat putinul de energie care le ramasese pe final de cariera. Ca i-a doborit reumatismul, colesterolul, artrita, palpitatiile, alzheimerul, pensia mica, medicamentele scumpe, singuratatea sau alte bucurii specifice virstei. Ma asteptam sa aud acus-acus ca s-au desfiintat. Si cind colo, ei ce fac? Vin peste noi cu cel mai tare album al lor din ultimii... cit? 10-15-20 de ani? Posibil cel mai tare album al carierei lor. Nimic suspect la prima ascultare. Dupa obisnuitul intro, prima piesa suna bine, e ritmata, cu refren bun, coruri bombastice pe fundal, merge, zic. A doua m-a cam indispus nitel; desi stiam ca pe fiecare album Saxon cinta despre cum cinta ei rock si ca asta le place cel mai mult in viata, la momentul respectiv, parca imi ajunsese. Si pac! deodata, de nicaieri, a picat Demon Sweeney Todd si m-a luat ca din oala. Pentru o trupa aflata in al 30lea an de existenta, pentru niste trupeti care miine poiimine fac 60 de ani, piesa asta are o violenta controlata cu atita forta si actualitate incit am ramas buimac. E indiscutabil una dintre cele mai bune piese Saxon si una dintre cele mai bune piese pe care le-a dat NWoBHM-ul la viata lui. Eu unul am fost cistigat instantaneu de ea, asa ca restul au curs ca mierea: fara sa-mi aduca mari surprize, dar din ce in ce mai simpatice cu fiecare ascultare. Sunt prezente toate cliseele rock'n'roll si heavy metal care alcatuiesc identitatea Saxon: legendele istorice, accesele de viteza, alunecarile spre blues, previzibila balada; dar si doua piese mai grele, de ritm mediu si apasat. Asa, cind le insir, poate par neimpresionante, poate va ziceti: pai si ce-i cu asta, de-astea am mai auzit noi. Asa este, ati mai auzit, asta face Saxon de cind s-au apucat, dar anul asta, nu stiu, parca au intinerit si mai mult. Parca ar fi un fel de Benjamin Button al metalului: pe an ce trece, din ce in ce mai plini de energie, dar profitind la maxim si de pe urma experientei specifice virstei. Texele lui Biff, asa cum ii sade bine unui vulpoi batrin care se simte inca tinar, lasa sa muult loc la interpretari; de exemplu: You are the one/You load my gun/You make me shoot on sight/It's just a crime of passion/You're guilty for dragging me in/ It's just a crime of passion/I'm guilty for loving your sin (Crime of Passion) Ce mai tura vura, e un album beton, vorba francezului. Si sa nu mai aud ca virsta e o scuza pentru albumele slabe. Aveti aici dovada ca se poate cinta bine si la virsta cind altii adorm in balansoar cu rebusu in poala. Sariti pe ea!
Klawz Nota: 9.5
|
Klawz, imi permit sa te deranjez putin.
M-ar interesa si pe mine sa aflu in ce constau "impleticirile" Maiden din ultimul timp. Daca tu consideri Brave New World si A Matter of Life And Death "impleticiri" muzicale, ma tem ca ai o problema.
E valabil si pentru Priest, atat Angel Of Retribution, cat si Nostradamus sunt albume bune.