NEAERA - Let The Tempest Come

Dupa ce, saptamana trecuta, am recenzat un album al unor tineri spanioli, Angelus Apatrida, cam de aceeasi varsta cu membrii Neaera, am fost foarte curios sa vad ce fac niste oameni dintr-o tara cu traditie serioasa in metal in comparatie cu cei ce s-au nascut cu flamenco si corride. Si se vede diferenta. De vreo 2-3 saptamani, Neaera isi face loc tot mai des in playlist-ul meu. Fara sa reinventeze roata, copiii nemti au reusit produca un album care-mi place tare, tare mult. Acest Let The Tempest Come al lor suna al naibii de bine, ca o furtuna. In comparatie cu spaniolii, reusesc sa sune modern si chiar sa arate ceva mai modern, chiar mai agresivi, chiar daca n-au plete si lanturi pe ei.
Poate va surprinde, dar daca ultimul Children Of Bodom ar fi sunat asa, as fi fost mai bucuros pentru finlandezi. Insa nemtii, desi cu siguranta mai putin tehnici si infinit mai putin mediatizati, cred ca le-au tras un mic sut (macar in mintea mea), avand si avantajul ca n-au apucat inca sa se repete. N-as vrea sa va induc in eroarea de a crede ca Neaera seamana cu Children Of Bodom, decat intr-o masura decent de mica. Vocea lui Hilleke aduce ceva ceva cu a lui Laiho, mai ales pe pasajele cu tenta melodica, dar asemanarea nu se mai duce mai departe decat pe unele pasaje power-thrash unde sunetul aduce cu al finlandezilor. In rest veti gasi in album o combinatie de gothenburg cu metalcore cu blastbeat in stilul metalului extrem, toate avand pe fond scoala germana de thrash.
Impecabil executat si produs, albumul iese in evidenta prin balans. Ritm excelent, perfecta sectie ritmica. Tobe suficient de complexe cat sa arate ca pustiul stie meserie, mai ales cu pedala dubla, dar suficient de simple cat sa pastreze acest nesuferit balans, termenul asta pe care il pomenim tot mai des in orice cronica, nu pentru ca e la moda, dar pentru ca deosebeste o cantare dinamica, ritmata si care te face sa dai bati tempo-ul din picior, fie chiar si in caz de blues, de orice alta interpretare, oricat de interesanta ar fi ea in alt fel. Balansul nu vine evident numai din toba ci mai degraba din combinatia bas-toba asezata frumusel sub niste riff-uri excelente, ritmice, si cateva dintre ele chiar inedite.
Gata, termin cu aprecierile. Cine va asculta albumul va zice fara doar si poate ca-i departe de a fi original, ca s-a mai facut. Desigur, nu contest. Dar nu cred ca poate cineva sa conteste ca albumul suna. Si cum nu putem reinventa muzica din album in album, macar sa facem treaba bine. De aici, nota mare. E de incurajare. Si vine cu o recomandare cat se poate de nevinovata pentru cine citeste cronica, are varsta nemtilor si canta intr-o trupa de metal sau planuieste sa-si faca una. Puneti mana, ascultati albumul, downloadati clipul de pe site-ul Neaera, ca sa stiti cu cine va bateti.

Cynyc Nota: 8.5