TIERRA SANTA - Mejor morir en pie

Pina acum consideram pe Tierra Santa drept unul dintre pilonii de rezistenta ai metalului spaniol, dar, in lumina noilor evenimente, ma tem ca, cu asa piloni, o sa li se darime sandramaua.

Desi cinta doar de prin 97, baietii astia par atit de obositi pe acest proaspat album al lor, de parca ar cinta de cel putin 25 de ani. E adevarat ca au fost foarte activi, este deja al optulea disc, dar iata ca imi permit sa nu apreciez cantitatea in detrimentul calitatii. Trecind, in sfirsit, la subiect, Mejor morir en pie se ofera sa ne delecteze cu 40 de minute dintre cele mai monotone posibile si asta in mare masura datorita tobei. O fi din cauza ca piesele sunt anoste si nu ofera nimic interesant pe care sa imi fixez atentia si de-aia ascult tobele, nu stiu. Dar sunt atit de liniare incit nu inteleg de ce era nevoie de un tobar in trupa asta. Se puteau face pe calculator si era mult mai ieftin si poate ieseau si mai bine. Pe jumatate din piese se tine acelasi ritm de la un capat la altul si de la o piesa la alta. In plus, piesele mai sunt si anoste, asa ca nici nu iti dai seama cind se termina una si vine urmatoarea, deci este greu de retinut ceva din ele, dar sa incercam.

Albumul incepe decent, cu un numar de heavy metal batrinesc acceptabil, care nu te da pe spate dar nici nu te face sa dai la piesa urmatoare. Dupa aceea insa, e greu sa nu adormi si sa te trezesti ca sa rizi un pic la Kimno a la alegria, care se dovedeste a fi o prelucrare saltareata si stingace dupa imnul Uniunii Europene, adica Oda Bucuriei de Beethoven. Intuitia imi spune ca ei nu si-au dorit sa fie amuzanti cu coverul asta, ci pur si simplu asa le-a iesit. Sau o fi o gluma cu Uniunea Europeana pe care eu nu o inteleg. Ma rog, pentru cine a rezistat atit de mult, urmeaza trei piese mai dinamice si riffate care dupa 2-3 ascultari suna chiar bine, dar recunosc ca trebuie sa ai rabdare cu ele pina sa devina agreabile. Si incheiem cu un fel de soft rock care ar merge foarte bine si la Eurovision, mai ales acum ca Lordi au deschis niste usi.

Tierra Santa nu prea mai are farmec, o fi si din cauza ca temele fantasy de pe Tierras de leyenda si Sangre de reyes au fost treptat abandonate si acum cinta mai mult de inima albastra ca in emisiunile de divertisment de pe TVE, o fi si din cauza ca metalul cintat in spaniola nu mai e ceva inedit cu care sa iti atragi un capital de simpatie. Dar mai ales este din cauza ca inspiratia a fugit departe de sala de repetitii a metalistilor nostri si i-a lasat cu fundu in banalitate si amorteala. Un album exclusiv pentru fani.

Klawz Nota: 7