ELDRITCH - Neighbourhell

Ascultind un album ca asta incep sa ma intreb daca e bine sa imi mai doresc ca trupele care imi plac sa mai schimbe ceva in muzica lor. Pentru ca nu poti sa stii ce iese, adica poate sa iasa mai rau decit daca nu schimbau. Eldritch au fost odata o trupa de prog metal. Aveau pe claparul Oleg Smirnoff si cind ma uitam la ei ii vedeam ca pe niste maestrii ai melodiei neplicticoase si inteligente. De la un moment dat, nu l-au mai avut pe Oleg Smirnoff si au inceput sa isi caute o noua identitate. Ceea ce fac si in ziua de azi.

Neihgbourhell cred ca se refera la felul in care se aude discul asta. Atit de aproape si atit de neplacut. Sunt convins ca daca se auzea frumos, limpede, curat si nu mizerabil si haotic, albumul ar fi fost mult mai prietenos si deci mai placut auzului. Obstructionati deci, de acest sunet murdar, italienii incearca sa se dea super-suparati si nervosi, abuzind de riffuri agresive si ritmuri sacadate. Piesa care ne este prezentata drept sefa de promotie a acestui album, Save Me, sintetizeaza ansamblul intentiilor lor muzicale: riffuri de thrash balansate sau viteziste, cu voce ragusita sau rastita, conduc spre refrene si solouri invariabil melodice, uneori dublate de vocalize feminine. Dar, in timp ce vocea si chitara se ridica cu succes la nivelul de exigenta si versatilitate cerut de un asemenea demers, piesele se dovedesc totusi cam subtirele, timide in a se face remarcate si, dupa o vreme, previzibile in persistenta lor de a inova. Partile agresive nu exceleaza prin forta, cele melodice nu au emotie sa impresioneze si ramin cu niste cintecele, interesante, ce-i drept, dar nici foarte tehnice, incit sa ma puna pe ginduri,  nici chiar inovatoare, ca sa imi entuziasmeze curiozitatea, asa ca ma uit la ele si ma intreb oare ce-or vrea de la mine. Printre altele cred ca se asteptau sa trec cu vederea  niste influente prea evidente Annihilator (Come to Life) si In Flames (Second World). Nici o sansa. Cele mai reusite momente sunt tot cele melodioase, ceea ce ma incurajeaza sa spun ca Eldritch ar fi trebuit sa se limiteze la a face ceea ce stiu mai bine. More than Marylin si Zero Man sunt foarte aproape de ce cintau ei cu multa vreme in urma cind Oleg Smirnoff intindea carari armonioase de clape pe sub vocea emotionanta a lui Terence Holler si chitara ceva mai rafinata a lui Simone.

Urit nu suna, are faze si faze, dar eu ma intreb pe cine poate sa prinda acest stil nedecis care nu e nici cal nici magar? Normal,e bine sa fii ambitios dar e prea greu sa faci doua lucruri deodata si sa le faci si bine, cam asta demostreaza albumul asta. Acuma nu e un capat de tara, dar ma intreb oare cit trebuie sa-i mai asteptam sa confirme si daca o sa mai confirme vreodata? 

Klawz Nota: 8