BLOODBATH - Nightmares Made Flesh

În clipa în care l-am vazut pe Sake cu traistuta aia în mâna, am stiut ca trebuie sa ma aleg cu ceva, ca urechiuselor mele avide de metale le va fi ostoita pohta ce vor pohti în vecii vecilor, amin.

Bineînteles ca musteriul s-a lasat foarte greu convins sa îmi dea si amarâtului de mine un cd, si asta doar cu conditia de a realiza o cronica pentru Metalfan.

Dar nu îmi pare rau ca m-am milogit, ca am promis marea cu sarea, pentru ca Sake mi-a dat ultimul album al formatiei Bloodbath, un proiect de death metal clasic al unor foarte cunoscuti muzicieni de pe scena metal.

Si pentru ca putina istorie nu strica niciodata, o sa va spun ca Bloodbath a scos primul album full-length în anul 2002, numit Resurrection Through Carnage, album care s-a vrut prin stilul abordat a fi o "reinventare" a death metalului direct si fara compromisuri de la începutul anilor '90, si aici ma refer pe de o parte la metalul suedez, practicat de Entombed, Dismember, si pe de alta parte la acel death metal din Florida, dintre practicantele caruia as putea aminti trupe ca Massacre, Malevolent Creation sau Brutality, din trupa de la acea vreme facând parte Dan Swano la tobe, Michael Akerfeld de la Opeth la voce si Blakkheim si Renkse de la Katatonia la chitara, respectiv bas.

Albumul "Nightmares Made Flesh" vine în anul 2004 cu o componenta modificata a trupei, în sensul ca Dan Swano a trecut la chitara ritmica si a lasat locul la tobe lui Martin Axenrot, care a facut parte dintr-o serie de trupe mai mult sau mai putin cunoscute dintre care as aminti doar pe Witchery, iar Akerfeld, care a declarat recent ca growl-ul a cam început sa îi afecteze corzile vocale, a lasat locul unei alte figuri foarte cunoscute a death metalului, si anume Peter Tagtgren de la Hypocrisy.

Bineînteles ca aceste modificari în cadrul trupei nu aveau cum sa nu fie însotite si de schimbari ale abordarii muzicale, stilul devenind unul mai ritmat, balansat, pasajele foarte rapide rarindu-se, lasând locul unor parti bazate pe riffuri foarte puternice, pregnante, care în unele locuri devin melodioase. Un lucru destul de surprinzator este modul în care Tagtgren abordeaza partitura vocala, mergând pe acelasi registru ca si Akerfeld, cu growl-uri puternice, cavernoase, rareori oferindu-ne ocazia auzirii genului de voce practicat la Hypocrisy.

Ca o remarca de final, trebuie sa va spun ca desi Bloodbath a pornit la drum ca o trupa "tribut" death metalului old school, pe acest album, probabil în cautarea unei identitati proprii si de ce nu a unor noi fani, a recurs la mijloace mai "catchy", devenind mult mai accesibili, dar în acelasi timp pierzând si o parte din farmecul primului album, fiind însa fara nici o îndoiala un album de death metal ce nu trebuie ratat.

Bolo Nota: 8