REDEMPTION - Snowfall on Judgement Day

Ce pornise in 2001 ca un proiect de studio a ajuns azi o trupa serioasa, cu componenta stabila si, mai mult decit atit, cu o identitate muzicala conturata din ce in ce mai clar. Snowfall on Judgement Day e al patrulea album Redemption si nu ascunde deloc chestia asta: suna a Redemption, in acelasi fel in care o facea si albumul de dinaintea lui. Ceea ce ma face sa ma intreb daca Redemption mai e o trupa de progressive metal. Pai nu era vorba ca astia cu progresivu' trebuie sa caute noi modalitati de expresie si sa ia in picioare granitele dintre genuri cu indrazneala, ca niste Cristofori Columbi, facind pasi mici pentru ei dar mari pentru muzica rock? Eh, uite ca Redemption zice ca nu, ca cica e mai bine sa pastrezi formula cistigatoare.

Si asa se face ca avem un Origins of Ruins part II, cu citeva diferente aproape insesizabile, dar pe care eu le-am sesizat. E mai heavy: Peel, Leviathan Rising si Fistfull of Sand prezinta serioase accente de furie. Le-am notat si am trecut mai departe, nu foarte impresionat de ele. Dar trebuie sa recunosc ca episoadele agresive echilibreaza ritmul obisnuit al trupei (mediu spre lent) si aduc, in felul asta, varietate albumului. Sunetul e mai actual, piesele sunt mai inchegate si combat cu mai multa convingere. Solourile sunt mai expresive si se integreaza natural in ambianta. Si cam atit. Plus cea mai importanta diferenta fata de precedentul, adica prezenta lui James LaBrie (Dream Theater) care face un duet cu Alder pe piesa Another Day Dies. Haha, un titlu care transmite un mesaj nu tocmai prietenos la adresa unuia dintre cele mai cunoscute hituri din metalul progresiv. Cu atit mai mult cu cit e una dintre cele mai misto piese pe care a cintat-o LaBrie in ultimii 6-7 ani.

Toate aceste lucruri ar fi trebuit sa ma faca sa consider Snowfall on Judgement Day un album mai bun si sa fiu bucuros. Trist nu sunt, chiar este un pic mai bun. Dar, desi am gasit aici citeva momente de incintare (majoritatea inghesuite in minutajele pieselor Walls si mai ales, Black and White World) nici unul nu mi-a dat fiori ca Memory sau Fall on You. Adica ce au luat pe mere au dat pe pere: se pricep sa-si faca muzica sa sune mai bine, dar materia prima e ceva mai diluata. Oscilatiile nivelului de inspiratie de la o piesa la alta au scazut, in schimb virfurile nu mai sunt atit de sus. Partea buna e ca nu au inca probleme cu inaltimea. Partea rea poate fi trecuta cu vederea.

Klawz Nota: 8.5