ANTIMATTER - The Judas Table

The Judas Table sună deci în linii mari cam tot ca o Anathema în variantă soft, cu multe elemente de rock clasic şi discrete efecte electro. Sigur, asta e aproape o tautologie, căci şi Anathema operează cu elemente de rock clasic-progresiv şi nici Anathema nu e foarte „hard” de felul ei. Chestia mirabilă e că astfel de paralelisme nu reduc cu nimic autenticitatea pieselor Antimatter. Încărcătura emoţională a compoziţiilor lui Moss e atât de mare, încât problema influenţelor şi analogiilor îşi pierde importanţa. Asta e la fel de valabil pentru Stillborn, care aminteşte oarecum de Sisters of Mercy (sau de Paradise Lost-ul epocii Host), ca şi pentru Can of Worms, care duce cu gândul la un Staind în versiune electro-acustică. Alte exemple ar putea fi watersiana Black Eyed Man, care deschide albumul, sau Goodbye, minunatul cântec folk care îl încheie. E adică valabil pentru toate piesele, căci că al şaselea disc Antimatter pur şi simplu nu conţine material de umplutură. În plus, deşi unitar din punct de vedere stilistic, The Judas Table e acel gen de LP bogat în nuanţe care merită ascultat de mai multe ori şi de fiecare dată cu atenţie.

Judas-ul din titlu e de altfel chiar acel Iuda, mai precis acel Iuda în calitate de metaforă. Maestrul Moss a explicat la un moment dat conţinutul ideatic al albumului în felul următor: „Versurile cântecelor de pe The Judas Table vorbesc despre oamenii care de-a lungul anilor m-au trădat, despre cei care m-au înjunghiat pe la spate, despre nesimţirea şi lipsa lor de respect, care mi-au cauzat lungi perioade de depresie. Mult timp am crezut că eu sunt problema. Am încercat întotdeauna să fiu deschis cu toată lumea, să ofer tuturor ce am eu mai bun. Dar oamenii s-au folosit de mine iar şi iar. Am ajuns în cele din urmă să mă îndoiesc de propria mea valoare, să cred că merit să fiu tratat în acest fel. Am realizat însă apoi că ei reprezintă problema, oamenii aceştia pentru care lipsa de suflet e o condiţie clinică şi psihologică. Faptul că m-au tratat cum m-au tratat ţine de natura lor, nu de a mea.”

După câte se vede, are şi Mick, săracul, demonii lui. Pe de altă parte, ca LP terapeutic, The Judas Table este probabil unul dintre cele mai reuşite din istoria muzicii rock.

Gabriel Szünder Nota: 9