EVERGREY - The Storm within

Unele trupe se plafonează cu stil. Evergrey nu e o astfel de trupă. Evergrey a ajuns o gașcă de speculanți care s-au prins că o rețetă merge și au început să vândă an după an acest plângăcios rock/metal al lor unei anumite categorii de public la care prinde. Adică acelor dezorientați ale căror criterii în a aprecia o trupă sunt comunicatele auto-laudative și numărul de likeuri de pe facebook. Gen care dau like fără să mai dea și click pe link. Sau dacă dau cumva și click, să fie impresionați de un clip filmat pentru National Geographic, cu un scenariu și o muzică drăguță, asemănătoare cu cel de acum doi ani, pentru că oricum ei nu-l mai țin minte pe ăla de acum doi ani. Pentru că au uitat și numele piesei și numele albumului și numele Evergrey la câteva secunde după ce au închis fereastra de Youtube. Un nume ridicat, e adevărat, pe merit, pe spinarea unor albume valoroase, frate, nu ca chestiile astea. Sincer acuma, dacă venea Evergrey cu alde Hymns for the Broken sau cu prezentul Storm within în loc de In Search of Truth sau Recreation Day, credeți că îi mai asculta cineva azi? Nu prindeau anul 2005, se desființau și se angajau la Ikea. Și nimănui nu i s-ar fi părut ciudat.
Dar iată că șmecherii de Evergrey reușesc să fenteze metalul an după an. Anul ăsta au aruncat pe un disc 11 piese dintre care doar trei merită băgate în seamă și anume Passing through, My Allied Ocean și The Lonely Monarch. Nici măcar prezența fermecătoare a doamnei Englund și a dragei de Floor Jansen nu reușesc să resusciteze restul albumului. Vă spun sincer, nu rezist să le ascult până la capăt decât pe alea trei pe care le-am înșirat. Celelalte sunt ori prea penibile ori prea plictisitoare. Pe Zander cred că îl mai țin în trupă doar ca să cânte live piesele mai vechi. Părțile de clape de pe The Storm within putea să le facă Jonas Ekdahl lejer, și mai scăpau de o cheltuiala, plus că Ekdahl oricum nu se obosește prea tare la tobe. De fapt, Englund putea să facă și clapele și tobele pe calculator în Fruityloops și scotea albumul doar el și cu basistul. De fapt stai, că nici de basist nu avea nevoie. Putea să-l scoată singur și îl chema pe Danhage într-o după-masă pe la studio să tragă câteva solouri de chitară. Și îi dădea o bere. Că și așa aspirații mai înalte de atât nu pare să aibă nici Danhage, judecând după cât de tare se întrebuințează pe The Storm within. Efectiv. 

Klawz Nota: 6.5