METAL CHURCH - This Present Wasteland

Intr-o zi treceam sa-l iau pe Sake cu masina sa mergem undeva. Primul lucru pe care l-a spus, cum s-a urcat in masina a fost: ce faci cumetre, asculti Maiden? Acuma, Sake este un tip cu gusturi cam brutale si cu prea putina consideratie pentru heavy metalul clasic si de aceea am apreciat observatia sa spontana despre ultimul Metal Church (ca asta ascultam in momentul ala). Daca pina si Sake, care asculta numai de la Benediction in sus, a zis ca e Maiden, inseamna ca nu mi s-a parut mie.

Pentru ca asta a fost prima impresie pe care mi-a lasat-o This Present Wasteland: o cotitura, destul de evidenta spre heavy metal, in defavoarea thrashului; pe care, oricum, l-au defavorizat din ce in ce mai mult in ultima perioada. Unele ritmuri, cum ar fi Breathe Again, sunt Maiden-esti pe fata, dar asta nu e nimic pe linga ce face Ronny Munroe: sunt citeva pasaje unde juri ca l-a sechestrat pe Dickinson in studio si l-a pus sa cinte in locul lui. Toata treaba asta pe mine nu ma deranjeaza nici un pic, desi de obicei sunt sensibil cind o trupa e prea mult influentata de alta. Dar aici, ingredientul Iron Maiden nu e utilizat excesiv si se potriveste foarte bine cu celelalte. Iar Ronny Munroe... ei bine, pentru mine asta e albumul care mi l-a impus ca un mare vocal. This Present Wasteland este a treia inregistrare a sa cu Metal Church si prima pe care imi place ce face. Da' mult, nu asa. Are pasiune, are forta, nuante, intindere si inspiratie pe majoritatea liniilor vocale. Nu zic ca e mai bun decit Mike Howe, dar e cel mai bun pentru albumul asta. Cind il aud, de exemplu, cu cit foc o zice la inceputul lui Monster, zimbesc de bucurie.

Totusi, avem aici mai mult decit o performanta impresionanta din partea vocalistului. Mai precis, avem 10 piese foarte bune, fiecare compusa intr-o zi cind inspiratia plutea deasupra lui Kurt Vaderhoof intr-un nor gros si cind Kurdt s-a intins si a cules-o cu galeata. Si a impartit-o fara partinire de la un cap la celalalt al discului, fara sa faca diferenta intre piesele rapide sau lente, intre riffuri si solouri. Asa ca nu pot spune ca e vreo piesa slaba, dar pot spune ca sunt variate ca ritm si ca influente, si destul de lungi: nici una sub 4 minute, in schimb doua dintre ele au peste 6 minute. Pe alocuri imi aminteste de Blessing in Disguise, unele piese au complexitatea si tonul sumbru al acelei perioade, dar la un nivel mai scazut de agresivitate. Alteori ma duce cu gindul la Hanging in the Balance, pentru ca e divers, spontan, emotional si melodios. In total, un album fara hituri, dar care nu m-a plictisit nici un moment. Cel mai bun al lor in ultimii 15 ani. Chiar daca nu s-a vindut decit in 920 de exemplare in prima saptamina.

(+) compozitii excelente, variate, ritm bun, voce impresionanta
(-) nimic special de mentionat, doar senzatia ca ar fi putut fi mai bun; un pic

Klawz Nota: 8.5