Al 13-lea album de studio al celor de la Laibach e ceva inedit. Stiu ca fanii spun asta despre fiecare album al lor, dar Volk merita cu prisosinta acest epitet. Milan&Co. s-au apucat si a re-interpretat/re-mixat imnurile a 14 state, printre care si statul NSK (Neue Slovenische Kunst) – o tara virtuala, o comunitate avangardista fondata de Laibach impreuna cu alte trupe cum ar fi Irwin, Noordung, New Collectivism, Department of Pure and Applied Philosophy si Retrovision.
La prima ascultare, LP-ul nu e deloc usor de digerat. Departe de ritmul obsesiv-agresiv care e trademark al hit-urilor Laibach, Volk e mai reflexiv, pe alocuri foarte lent, plin de experimente. Fidelitatea fata de originalul imnurilor variaza, dar numai unul singur e preluat preluat cap-coada, fara interventii. Cu aceasta exceptie, atat la nivelul melodiei, cat si la nivelul versurilor, Laibach deconstruiesc si re-construiesc piecare piesa.
Slovenii n-au excelat niciodata in folosirea chitarilor, dar pe acest opus ele aproape nu se aud. Volk este pentru Laibach ceea ce este Era One pentru Samael. Bineinteles, nu ma refer la implicatiile contractual-financiare, ci la valoarea de experiment muzical. Poate ca explicatia se afla in mesajul printat in interiorul carcasei cd-ului: “Pop music is for sheep and we are wolves disguised as shepherds”.
Prima melodie e imnul Germaniei, pe care Laibach filo-germanii nu l-au luat prea rau in deradere, ci mai degraba l-au mustrat ca niste parinti iubitori. Nu m-a impresionat in mod deosebit, desi imi place imnul in sine. In schimb, imnul SUA isi ia pedeapsa lirica si melodica din primele scunde, cu vocea rece si demonica a lui Milan. Star-Spangled Banner e descompus si, intr-un ritm lent si melancolic, torturat de vocea aspra a lui front-man-ului de la Laibach.
“U, the land of the free and the home of the brave, are you heaven on Earth or the gloom of the grave?”
incepe Milan rechizitoriul, pentru ca sa conchida la sfarsitul melodiei:
“America – the end of history, the end of time, the end of family, the end of crime.”
La imnul Angliei (versiunea veche a lui John Bull) pedeapsa continua, dar nu la nivel incantator. Lirica e aici violenta, directa:
“So, you still believe you are ruling the world, using all your tricks to keep the picture blurred, scatter their enemies, confound their politics”
Dar melodia nu e pe masura. Imi place mai mult imnul Rusiei, datorita filo-sovietismului meu si datorita complexitatii melodiei. De altfel, si Milan ii trateaza pe rusi cu mult mai multa simpatie, in ciuda faptului ca Rusia a sustinut Serbia in razboiul fostei Iugoslavii. Sau poate tocmai de aceea, cine stie?
“United forever in a vast, endless space, created in struggle by unhappy race, where sunrays of freedom are frozen in ice, united forever in Great Russia’s embrace.”
Foarte buna piesa, foarte misto corul de copii care canta refrenul - unul din varfurile albumului. Franta (Francia, in limba slovena) face referire la violentele de strada si la revoltele imigrantilor si azilantilor din tara. Discursul pare la inceput neutru, dar curand ne dam seama de opinia Laibach in aceasta problema:
“Traitors, criminals, delinquents, slaves, what do they want, these foreign hordes?”
Ca mai toti slovenii, Milan stie si italiana, asa ca 2/3 din Italia sunt cantate in aceasta limba. Piesa e destul de lenta, iar vocalul face un duet cu o soprana destul de stridenta. Hmm, nu prea... Urmeaza insa trei piese mult mai bune: Spania, Israel si Turcia. La toate, mixul e ceva mai complex si originalele in sine sunt mai “catchy” (daca imi permiteti sa folosesc termenul cu referire la un imn). Iarasi versurile sunt fie neutre, fie admirative, poate doar spaniolii primesc o mustrare scrisa:
“Gloria, Gloria, crown of the poor brave is your Jesus – El Toreador... Gloria, Gloria, crown of the poor dark was your Jesus – El Conquistador!”
Dupa aceea, China vine ca o chemare la arme pentru popor, intr-o retorica foarte apropiata de cea comunista. Din pacate, originalul e exact ce stim noi despre muzica din filmele cu eroi (si super-eroi) chinezi, asa ca la refren toata treaba cade un pic. De altfel, si piesa e mai monotona. Rivalul traditional, Japonia, are un imn la fel de greu de digerat pentru noi, iar solistul invitat sa cante in japoneza are din cand in cand o vaicareala nazala care imi aduce aminte de Tudor Chirila (vocalul de la Vama Veche, in caz ca...). Probabil ca piesa se vrea un haiku muzical, de aici si versurile:
“May the reign of the emperor continue for a thousand years and for eternity, until this tiny stone will grow into a massive rock and the moss will cover it all deep and thick”.
Nu, multumesc. Eram curios sa vad ce a facut Laibach pentru Slovenia natala, al carui imn e cam plicticos - ca poporul insusi. Ei bine, a fost destul de nationalist si chiar putin patetic as zice:
“These words are for lovers, these words are for their heartbeats”
Refrenul mai salveaza cate ceva, dar piesa e sub asteptari. Imnul Vaticanului e pur si simplu un cor de femei acompaniat de orga, cred ca e chiar originalul, nu stiu ce cauta pe acest album. Imnul NSK e orchestrat cu fanfara si e foarte aproape de marsurile militare, avand drept text un fragment celebrul discurs al lui Churchill cu “we shall fight on the beaches...” – cel din deschiderea piesei lui Maiden. Ce sa spun, pasaportul de cetatean NSK arata mult mai bine decat sunt imnul (dar si costa 24 de euro, vezi www.nskstate.com).
Concluzie: o idee careia i-am dat 9,5 inainte sa aud albumul. Executia m-a dezamagit pe alocuri, de aceea l-am retrogradat la 8,5. Intra mai greu pe sub piele, dar cred ca e bine sa-l ascultati macar de cateva ori.
|
Comenteaza la: Volk