JEFF LOOMIS - Zero Order Phase

   Aflat la primul album solo, chitaristul si creierul Nevermore, Jeff Loomis, nu se indeparteaza foarte mult de lucrurile pe care le face de obicei impreuna cu Warrel Dane&Co. Doar ca in loc sa lase loc pentru vocea lui Dane, Loomis baga pe acest Zero Order Phase solo peste solo, si pe post de strofa dar si de refren. Si, evident, pe post de solo.
   In cazul unui album solo 'de chitarist', cam 3 elemente sunt cele care definesc produsul, din punctul meu de vedere. Cu primele doua, tehnica si melodicitatea stam bine. Loomis n-o avea cota lui Satriani dar e fara doar si parte un soloist exceptional. Imi place mai mult decat Malmsteen, sub a carui influenta recunoaste ca a crescut, si in egala masura cu Friedman, pentru melodia in regim de viteza. Se vad si unele 'sechele' (fie si la modul bun) din executiile specifice Nevermore, mai ales in ceea ce priveste schimbarile de game. Tot din Nevermore sunt desprinse si riff-urile, unele mai de umplutura, dar si cateva pe care colegii sai probabil ca regreta ca nu le au in propriile piese. O sa incerc sa nu ma bag in termeni si nici in specificul tehnicilor chitaristice, dar cei 'de specialitate" cu siguranta vor aprecia ce se intampla pe piese ca Opulent Maelstrom sau Cashmere Shiv.
   Al treilea subiect, zic eu, e daca fiecare piesa sta in picioare si spune ceva, de la sine, fara conventionala voce. Si zic cu toata taria ca, in cazul lui Loomis, asta se intampla fara probleme. Ce-i drept, e greu sa ti minte o armonie de chitara la fel de usor ca un refren, dar piesele, oricat de greu de urmarit ar fi ca si structura, curg bine, fluent, inchegate. Pe fiecare pasaj se intampla ceva dincolo de solo, captandu-ti atentia ruperi de ritm, elemente interesante de percutie sau se insinueaza cate un riff interesant.
   Jeff Loomis debuteaza cu un album solo interesant, fara a fi in nici un caz revolutionar si pe care il voi mai asculta cu placere, fiind un fundal bun pentru orice, de la o editie de Metal Arena si pana la o dupa-amiaza de gatit . Nu-i insa genul de album care sa devina foarte popular.

(+): tehnica, melodie, conceptie, diversitate.
(-): lipsa de dinamica a tobelor, auditie uneori dificila

Cynyc Nota: 9