ALTERNOSFERA in Fabrica

Cu ocazia lansarii celui de-al treilea album Alternosfera, numit Virgula (un disc ce inca nu a aparut pe piata), cei cinci baieti din Chisinau au pus-o de un alt miniturneu, ce din nou a cuprins si Bucurestiul. Pentru aceasta cantare a fost ales clubul Fabrica, o locatie destul de neinspirata pentru gazduirea unui eveniment de acest gen, din varii motive, pe care le vom discuta in cele ce urmeaza.

Deschiderea le-a fost asigurata de bucurestenii de la Changing Skins, formatie ce se prezinta cu un soi de alternativ/electro, care inca de la primele acorduri a reusit sa hipnotizeze publicul prezent in sala. Liderul si vocalul trupei este nimeni altul decat Horatiu Ghibu - un personaj ce nu mai are nevoie de nici o prezentare, mai ales ca este unul dintre membri fondatori al uneia dintre cele mai bune trupe de heavy metal din Romania, numita Thunderstorm, in timp ce printre altele a mai cantat si in Klon sau Rain District - alte doua trupe foarte cunoscute in miscarea underground de la noi. Precum la aceste trupe, si cu Changing Skins face o treaba foarte buna, venind cu o energie si cu o atitudine de remarcat. Mai mult decat atat, se poate observa cu ochiul liber cum ca scena nu ii este deloc straina, acest lucru fiind un mare castig pentru tot ceea ce insemna Changing Skins. Nu am reusit sa tin minte numele tuturor pieselor cantate, dar stiu sigur ca s-au cantat Ain’t Worth it, Baby, Deeper & Deeper, You Spin Me Round (o preluare dupa Dead or Alive), in timp ce incheierea a fost asigurata de Suffragette City. Ce m-a impresionat cel mai mult la cantarea lor, a fost faptul ca foarte multi dintre cei prezenti in public le stiau versurile pe de rost, un lucru deloc de ignorat pentru o trupa atat de tanara. Astfel, Raluca Pascaru (tobe), Stefan Mustata (chitara), Adi Cotoara (bas) si Horatiu Ghibu (voce) au parasit scena in uralele unui public numeros, entuziast si foarte satisfacut de prestatia lor.
 

Indata ce Changing Skins au eliberat scena, sala a inceput sa se umple usor usor, ajungand ca in final sa fie de-a dreptul irespirabila, fiind o aglomeratie atat de mare incat cu greu am reusit sa rezist pana la final, mai ales din cauza caldurii ce avea sa isi intre in drepturi. Nu am sa inteleg niciodata de ce organizatorii unor astfel de concerte nu pun in vanzare un numar limitat de bilete, raportat la capacitatea “decenta” si normala a salii, alegand in schimb sa se supuna fiecarui platitor in parte, cu toate ca sala este deja plina ochi. Totusi, pot sa imi dau seama foarte usor de faptul ca traim in Romania, adica o tara in care cantitatea este mult mai importanta decat calitatea, si asta in orice domeniu, dar in acelasi timp sunt de parere ca daca nu facem ceva in aceasta privinta, riscam sa ramanem in acelasi stadiu alti 22 de ani… ba chiar mai mult.

Legat de Alternosfera, inca de la primele acorduri din Ne uneste, ne desparte si-au facut aparitia din spatele trupetilor niste lumini atat de puternice, incat nici cu masca de sudor pe fata nu stiu cat de bine s-ar fi putut vedea ce se intampla pe scena. Imediat ce prima piesa si-a facut de cap, in rol au intrat “Warmintirile”, o melodie ale carei versuri au rasunat din plamanii tuturor spectatorilor prezenti in sala, fiind de altfel cea mai ovationata din intreag setlistul. Muta este o piesa care efectiv te lasa mut atunci cand o auzi, figurand pe albumul ce urmeaza a fi lansat in curand. Si daca tot am ajuns la Virgula, de pe acesta s-au mai cantat Deja straina, Doua Eve si Arunca-mi – o piesa care rupe toate topurile de la Radio Guerrilla (adica singurul post de radio de la noi care inca se mai poate asculta fara a te lua cu crampe stomacale). “511” este o alta piesa care nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind cantata in varianta ei “romaneasca”. Pe langa piesele enumerate au mai intrat si Vreau sa-mi dai, Avion, Flori de mai, Femeia nordica si superba Visatori cu plumb in ochi. Din pacate, desi au trei “drumuri” la activ (de noroi, de fier, si vecine), nici unul dintre ele nu si-au facut loc printre cele cantate in Fabrica, si asta in ciuda faptului ca primele doua aparute sunt foarte iubite de catre absolut toti fanii Alternosferei. Pe langa acestea, au lipsit cu desavarsire si "Inchisoarea alba", Mariane flori sau Nu e nimeni vinovat.

 

La bis, personal am avut impresia ca cei cinci baieti nu au venit pregatiti pentru asa ceva, in primul rand pentru ca, in loc sa incante audienta cu o alta piesa ce nu a mai fost cantata pe parcursul “timpului regulamentar”, au ales sa se prezinte cu una ce tocmai se auzise cu cateva zeci de minute in urma, si anume Ploile nu vin. Pe langa aceasta, Columb – piesa ce a incheiat seara, a fost cantata mai mult intr-o varianta unplugged (adica voce, chitara si cinelele tobelor). Din acest motiv am avut impresia aceasta nu a figurat in setlistul initial, fiind mai degraba o improvizatie din amintirile excursiilor facute la munte, cand, stand la un foc de tabara, baietii se apucau de cantat, printre altele, nelipsitele Andrii Popa, Rapa, Doi ochi caprui, si, evident, Columb.

Vorbind un pic si de prestatia trupetilor, pot afirma fara nici o retinere ca am avut parte de o reprezentatie cum rar ne este dat sa auzim. Eugen Berdea, desi nu dispune de un echipament iesit din comun, este un tobar extrem de tehnic, ce da o tenta metalica acelui prog/alternativ propus de colegii sai. Victor Cosparmac mi s-a parut a fi cel care a condus intregul concert, prin a sa chitara bas. Probabil ca aceasta impresie mi-a fost data si de faptul ca cele doua chitari (manuite de Marin Nicoara si Sergiu Aladin) nu prea s-au auzit asa cum m-as fi asteptat, cel putin din locul in care ma aflam. Chiar si asa, m-a impresionat tot ceea ce am reusit sa aud din partea lor. La randu-i, Marcel Bostan este un frontman in adevaratul sens al cuvantului, reusind sa faca foarte usor legatura dintre trupa si spectatori.

Concluzia finala este ca acest tip de locatii nu s-a inventat pentru trupele mari, care au posibilitatea de a strange cu usurinta multi fani la un loc, ci mai degraba este facut pentru miscarea underground, pentru trupele mici, dornice de afirmare. O trupa mare, asa cum este si Alternosfera de altfel, nu are ce cauta intr-un astfel de loc, caci pentru foarte multi dintre cei prezenti acolo este practic imposibil sa se poata desfasura asa cum le pofteste inima. In plus de asta, sunt de parere ca menirea unui concert este acela de a-l bucura pe spectator, si in nici un caz acela de a-l trimite acasa in suturi. Personal, am ramas pana la final deoarece aveam o datorie morala fata de aceasta revista care m-a si acreditat printre altele. Nu vreau ca cineva sa creada ca acest lucru este unu rau pentru Alternosfera. Din contra, este chiar un avantaj, deoarece faptul ca au ajuns sa umple salile odata cu fiecare concert in parte, este exclusiv meritul celor cinci muzicieni.