Artmania 2009: Ziua 1

Asa cum ne-a obisnuit de cativa ani incoace, ARTmania Festival s-a axat si in editia 2009 pe trupe de metal melodios, majoritatea nume mari ale scenei internationale. Readucand publicul in Piata Mare din Sibiu, la atmosfera evenimentului a contribuit din plin frumosul centru al Sibiului, iar terasele, zonele turistice si locurile istorice si-au marit brusc densitatea de rockeri pe metru patrat.

Tristania

Prima zi a inceput cu Tristania si trebuie sa mentionez ca programul a fost respectat exemplar. Am constatat de altfel ca in ultima vreme din ce in mai multe evenimente de scena mare au devenit punctuale, ma bucur si sper numai ca acest bun obicei sa se impamanteneasca. Norvegienii au avut un sunet interesant, provenit in special din combinatia celor patru voci: doua principale (feminina si masculina, ambele clean) si doua death, care le acompaniau frecvent. Dincolo de aceasta si de un gothic-metal placut auzului, prestatia Tristania nu mi s-a parut speciala, iesita din tiparele abordate de atatea alte trupe de gen. Ceea ce mi-a placut in mod deosebit a fost prezenta scenica a solistei Mariangela Demurtas, frumoasa si plina de personalitate, precum si imaginea unei trupe care canta cu multa placere si daruire.

My Dying Bride

A doua prezenta My Dying Bride la ARTmania a fost putin ciudata din cauza faptului ca a cantat pe lumina. Altfel, prestatia britanicilor a fost excelenta, cu exceptia viorii care de mai multe ori a sunat fals. Cum For Lies I Sire mi-a placut foarte mult, prezenta a patru dintre cele mai bune piese m-a bucurat enorm; este vorba de Fall with Me, Bring Me Victory, Santuario di Sangue si tanguitoarea My Body, a Funeral. Lor li s-au adaugat piese mai vechi si mai noi, de la Turn Loose the Swans la I Walked with Them, nelipsind She Is the Dark, From Darkest Skies sau The Cry of Mankind. Pentru un om care a declarat ca nu-i place deloc sa se afle pe scena, acolo simtindu-se dezbracat si expus, despre Aaron Stainthorpe se poate spune ca a fost de-a dreptul vorbaret, adresand in repetate randuri multumiri celor prezenti si aratandu-si compasiunea pentru cei din cladirile alaturate care poate ar fi dorit sa faca altceva decat s-o asculte pe a sa „dying bride”. Mi s-a reconfirmat ca omul este o aparitie unica pe scena, un actor expresiv, un tragic Poe al vremilor noastre, fara corb, dar cu suferinta intiparita in mimica si gesturi, in linie melodica si in recitare. Ar fi nedrept sa-i nesocotesc pe colegii sai de trupa, toti fiind intr-o zi foarte buna, cu un plus pentru chitaristul Hamish Glencross. Fara a deborda de energie, ceea ce ar fi fost complet in antiteza cu muzica, au reusit sa captiveze printr-o aura misterioasa si o atmosfera apasatoare.

Opeth

Opeth este un nume pe care nu ar fi trebuit sa-l rateze niciun ascultator de metal, indiferent de genul preferat; asta pentru ca Opeth nu reprezinta niciunul din genurile definite strict, dar inglobeaza elemente din aproape toate. Cu vechi radacini in death-metal, suedezii au tesut in acest concert o panza de metal si rock progresiv elaborat, mergand de la pasaje extrem de dure la parti acustice de o sensibilitate extraordinara. Piesele lungi si extrem de complexe au solicitat din plin atentia publicului, fiecare captivanta si seducatoare in felul ei. Iar pauzele ne-au infatisat un Mikael Akerfeldt volubil si simpatic, glumet si recunoscator unui public entuziast. Mi-a placut foarte mult compozitorul principal, atat pentru calitatile sale chitaristice si vocale, cat si pentru modul lui simplu, fara aere, de a interactiona cu publicul; lui i s-a alaturat o echipa profesionista si talentata, astfel incat efectul a fost garantat. Heir Apparent, Ghost of Perdition, The Leper Affinity, Godhead’s Lament, Closure, The Lotus Eater, Delverance si Demon of the Fall au insemnat 90 de minute de muzica exceptionala, venita din instrumente si suflet, cu destinatia urechi si suflet. Opeth este poate cel mai bun exemplu ca muzica tehnica se poate imbina foarte bine cu feeling-ul, ca matematica, sensibilitatea si expresivitatea nu se exclud.

TRISTANIA:

MY DYING BRIDE:

 OPETH: