concerte

Concert-eveniment

TRUPE: Luna Amară

Saptamana 28 aprilie - 3 mai a fost declarata "Saptamana libertatii de exprimare". Cum a fost "sarbatorita"? Printr-o serie de activitati care au invitat opinia publica sa mediteze asupra unui fenomen, din pacate, inca prezent in Romania anului 2004: ingradirea libertatii de exprimare, indiferent de suportul media. Intr-un cuvant: cenzura. Discutiile libere cu studentii pe care reputati jurnalisti le-au tinut in salile de curs, proiectiile de filme artistice si documentare, punerea in scena a unor piese de teatru - toate acestea si multe altele au fost incununte de un excelent concert al trupelor Luna Amara  si Parazitii (primii canta metal, iar Parazitii hip-hop - cu toate ca nu mai se impunea nici o precizare, pentru ca sunt convins toti metalistii ii stiu foarte bine).

Chiar daca alaturarea celor doua formatii, care au impartit aceeasi scena, vi se poate parea bizara, exista o explicatie si este inca una solida: ambele au avut de suferit de pe urma unor "persoane sau institutii ce nu au inteles ca vremurile "Cantarii Romaniei" au apus" (Mircea Toma, B-24-FUN, anul II, nr.53). Daca rockerii, printre altele, au fost dati jos de pe scena in timpul unui concert sustinut la Cluj pentru "tupeul" de a-si exprima liber o opinie vis-à-vis de intrarea Romaniei in Europa ("Romania mai are mult pana sa intre in Europa"), hip-hop-eri au un razboi etern cu CNA-ul, care - tot printre altele, interzice televiziunilor sa le difuzeze videoclipurile. Asadar, sunt doua trupe (din fericire, nu singurele) care spun lucrurilor pe nume, exprima opinii si invita la actiune. In conditiile astea, muzica lor devine purtatorul de cuvant al libertatii, fiind un manifest anti-cenzura.

Publicul venit in numar destul de mare sa asiste la concert a fost unul destul de pestrit si datorita faptului ca intrarea a fost libera (nici nu se putea altfel). A fost una dintre putinele dati in care am avut ocazia sa vad metalisti care stau umar la umar cu hip-hop-eri, fuste scurte cu gentute pe umar langa bocanci si blugi negrii, fete mai bronzate langa altele mai "spalate", etc. Cu toate astea, din cate am vazut eu, nu s-a intamplat nici un eveniment neplacut, pentru ca, imi place sa cred ca majoritatea prezenta a inteles ca nu conteaza daca bagi riff-uri si tipi cu putere in microfon sau faci scratch-uri si reciti, ci important este sa ai un mesaj de comunicat prin muzica ta.

In conditiile astea, nu m-am mirat sa vad oameni care se vedeau ca n-au nici o legatura cu metalul ca dau din cap (usor ce-i drept) pe piesele Luna Amara si sa aud comentarii de genul "sunt buni baietii, au vana!". Concertul clujenilor a fost unul excelent, sunetul fiind pe masura prestatiei lor metalice (o combinatie interesanta si reusita de alternativ si heavy cu accente depresive). Din playlist-ul lor nu a lipsit hit-ul "Gri Dorian ", cea mai cunoscuta piesa semnata Luna Amara, "Asfalt" sau "Antid[t]dot". (apropo, cine nu a vazut videoclip-ul piesei "Gri Dorian", il poate descarca de pe site-ul trupei: www.luna-amara.ro).

A urmat Parazitii, pentru care tind sa cred ca venisera majoritatea publicului. Iar asta si datorita faptului ca acestia concerteaza destul de rar si, de cele mai multe ori, in cluburi mici, unde chiar daca apuci sa intri nu prea ai sanse sa-i vezi. Incurajati sa cante necenzurat, atata timp cat Cheloo si Ombladon nu puteau s-o faca, cei prezenti au participat activ la unul dintre cele mai reusite prestatii live a unei trupe de gen din Romania. Nu pot sa reproduc in scris ce s-a strigat la adresa lui Pilif si a CNA-ului, dar cred ca banuiti! Playlist-ul lor s-a incheiat, ca de obicei, cu "Din inima strazii", un fel de "profesiune de credinta" a celor trei "paraziti". Momentul "cheie", gandindu-ma la eveniment, a fost piesa "Jos cenzura", cantata de doua ori, pe doua negative diferite (nu de alta, dar prima data i-a sarit discul lui Freaka.).

Una peste alta, un concert binevenit intr-un peisaj muzical autohton destul de saracacios. Tot ce putem sa speram este ca si-a atins scopul si ca va avea efectul scontat de catre organizatori. Jos cenzura!!!

Autor: Kos
Vezi galeriile trupelor: Luna Amară

Data concert:  May 02, 2004  | 0 Comentarii  | 5557 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Concert-eveniment

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte