Concert Phonopia si Infinite

TRUPE: Phonopia

Un an. Atat e diferenta temporala intre experienta concertistica a trupelor Infinite si Phonopia. Pare putin, dar daca luam in calcul ca vineri, 20 ianuarie, pustii de la Infinite au sustinut, in clubul Viking, primul lor concert, deja nu mai vorbim de aceeasi scala valorica.
M-am dus la concert pentru baietii de la Phonopia (pe care-i mai vazusem de 3 ori, inclusiv la prima lor experienta live), dar si atras de eticheta « progressive/heavy metal » pusa in dreptul trupei Infinite. Care trupa, judecand dupa fanii care stiau versurile pieselor si fanele care cunosteau numele trupetilor, e formata, cel mai probabil, din liceeni. Care liceeni stiu sa tina o chitara in mana, dar mai au de studiat la capitolul coeziune. Care coeziune a functionat pe prima piesa (cover Manowar – « Warriors of the World United »), dar a cedat la celalalt cover (Misfits – “Die, Die, My Darling”), pentru a se intoarce timida pe una din piesele proprii. Care piesa nu era “progressive/heavy metal” – de fapt, nu prea stiu ce era, dar am sesizat ceva riffuri de thrash, o voce nehotarata intre angoasa, lamentatie si accent liric, dar si un solo de chitara minimalist. In concluzie, Infinite au timpul de partea lor, depinde doar ce aleaga sa faca: sa studieze si sa progreseze sau sa se bazeze in continuare pe fanii/colegii de liceu.

Infinite

Nu la fel au stat lucrurile cu Phonopia, trupa care a implinit un an in actuala formula (Mihai-voce, Vladimir-chitara, Mihai-bass, Marcel-tobe, 6fingers-clape). Nu-i mai vazusem live de la inceputul verii trecute, asa ca am fost placut surprins de compozitiile noi, dar mai ales de progresele facute de Mihai la voce (poate si prin prisma alegerii unor piese mai apropiate de timbrul sau vocal).

Phonopia

Dupa un prog-intro de mare efect, Phonopia au intrat in paine cu « Refuge », in opinia mea cea mai legata piesa a lor (desi foarte eterogena ca stil, continand chiar si o bucata latino!). Au urmat “Killing Game” si “Torn” in variante usor imbunatatite fata de inregistrarile din 2004, apoi sensibila “Watercolour”, cu Vladimir la voce. Ultimele doua piese (« Stormchaser » si inca una foarte noua, deocamdata fara titlu) mi-au aratat o latura mai heavy a trupei, din care nu au lipsit momentele de virtuozitate si atmosfera.
Dupa o scurta pauza, Phonopia au inceput setul de coveruri cu Gary Moore – « Parisenne Walkways », foarte curat interpretata, desi lui Vladimir nu i-a iesit « sustainul » de la solo. In schimb, lui Marcel i-au iesit toate miscarile cand a facut o demonstratie de forta si precizie pe piesa « Dog » a tobarului austriac Thomas Lang. Dupa « He-man Woman Hater » a celor de la Extreme, a avut loc momentul serii: 6 minute de prog-metal instrumental –“Dance of Eternity” a celor de la Dream Theater. Cum Vladimir a trecut la bass, locul sau pe scena a fost luat de Cezar Popescu (Vita de Vie), care, cu Ibanezul sau cu 7 corzi, a dat un plus de greutate piesei. Infernala « Dance of Eternity » a fost cantata la mare fix, spre incantarea lui 6fingers, care si-a vazut un vis implinit. Au urmat Tori Amos – « Leather », din nou cu Vladimir la voce, si Toto – « Dave’s Gone Skiing », o alta mostra de virtuozitate din partea intregii trupe.

Phonopia

La bis, Phonopia au raspuns unei cereri de pe forumul Metalfan si au cantat cu lejeritate Metallica – « One », partitura celei de-a doua chitari fiind preluata pe clape. Concertul s-a incheiat cu Jimi Hendrix – « Purple Haze », o piesa intrata in repertoriul constant al trupei.
A fost cel mai echilibrat setlist pe care l-am vazut pana acum la Phonopia, o trupa care a crescut intr-un an cat altele nu vor creste in veci. Desi la inceput am fost contrariat de prestatia debutantilor timizi de la Infinite, poate ca alegerea lor ca opening act la Phonopia lor a fost una constructiva: baieti, studiati si repetati in draci! Pentru ca, vorba aia, it’s a long way to the top if you wanna rock’n’roll...