Concert Rising Shadow & L.O.S.T. la Bucuresti

O seara de sambata cu metale – in LMC s-au desfasurat pe rand Tarantula, Cyborg, Deadeye Dick, Rising Shadow, L.O.S.T. si Negativist, incepand cu orele 19 si terminandu-se ostilitatile in jurul miezului noptii. Despre primele trei trupe nu pot spune nimic, le-am ratat cu brio, dar cei prezenti pareau a se fi incalzit destul de bine datorita lor; nici pe cei de la Negativist nu i-am vazut, plasarea lor dupa L.O.S.T. fiind o idee aiurea. Mi-ar fi placut sa-i prind pe cei de la Cyborg intrucat imi fusesera laudati, dar poate data viitoare.

Nu am facut un secret ca Rising Shadow a fost motivul iesirii mele din casa, nu-i mai vazusem pe scena de foarte mult timp si ardeam de nerabdare de cand aflasem de cantarea asta. Dupa intro-ul Dies Irae (Requiem, Mozart), setlist-ul nu foarte lung a fost echilibrat intre piese vechi (Ancient Scars, Eyes of a Shadow – in varianta cunoscuta, dar si o surpriza semi-acustica), piese recente (All Your Gods, prima parte a Trilogiei neterminate, Rock, Moscow’s Burning) si piese cover (Smoke on the Water, pentru care li s-a alaturat Dan „Bitch”, fost basist in trupa, Road to Hell, Symphony of Destruction). Notabila a fost prezenta celor doi noi membri – „noi” este un termen relativ, Mihai Vasilescu (bas, ex-Phonopia) si Petre Iftimie (chitara) avand ceva vreme la activ in trupa, dar aceasta a fost prima ocazie de „atestare” in direct. Daca pe Mihai si dexteritatile sale intr-ale basului le mai stiam de pe vremea fostei sale trupe, Petre a avut ocazia sa uimeasca (a doua oara dupa tributul My Dying Bride) prin calitatile sale de chitarist talentat. Per total, concertul a fost fain, dinamic (si aici ma refer in special la Paul „Slayer”), divers si, in mare, cam ce ma asteptam. O singura nota as avea de adus: nu stiu daca e cuvantul cel mai potrivit, dar trupa mi-a parut un pic „ruginita”, ceea ce nu-i de mirare tinand cont ca nu s-a mai aratat publicului de vreun an jumate. Sper numai ca pe viitor sa nu treaca tot atat.

Cand spui L.O.S.T. te gandesti automat la un sunet profi – nu stiu daca se datoreste sau nu a ceea ce zicea Hanneman (ca sunt trupa care in aceasta seara a avut cele mai putine chitare si cele mai multe clape), important este ca atunci cand ii vezi urcandu-se pe scena stii ca vei avea parte de un concert bun. Inceputul inseamna una din cele mai cunoscute piese ale lor, Becoming a Lie; urmeaza O viata, Victims, Why?, Remains of Pain, One More Time, Closure (care mie mi-a placut in mod deosebit), Ziua ce vine, This Is My Life, Rise si No More... Cum publicul a cerut insistent un bis, seara a fost incheiata de aceeasi Ziua ce vine, poate ca ar fi fost nimerit ca baietii sa aiba alta pregatita, parerea mea. Altfel nu am ce le reprosa, concert ca la carte marca L.O.S.T...

Despre atmosfera in general: publicul nu a fost nici prea putin, nici prea mult, tocmai bine pentru spatiul destul de neventilat al clubului. Din fericire, prea cald nu a fost, asa ca s-a putut totusi respira in ciuda fumului dens. Sunetul insa este cel la care te poti astepta in LMC – intre prost si bun, depinde unde te asezi in incinta; la o masa mai retrasa poti avea norocul sa te bucuri de un sunet OK, presarat insa cu omniprezentele microfonii care ajung la tine indiferent de unde te afli (si nu cred ca de la plombele lui Vlad Busca, asa cum a glumit el). Per ansamblu, a fost un eveniment de care m-am bucurat, genul de concert de club care mi-a lipsit in ultima vreme (recunosc, din vina mea), cu doua trupe bune din metalul romanesc, asa underground cum e el.

Rising Shadow

L.O.S.T.