Concert special Haggard la Bucuresti

Haggard s-au gandit la fani mai mult decat orice alta formatie care ne-a vizitat tara. Cu o seara inainte, dupa ce au terminat de cantat, au anuntat audienta ca asteapta in culise pentru o sesiune de autografe, poze si discutii.
Duminica au prestat pentru toti cei care nu au apucat bilete pentru concertul din 9 octombrie. Si, spre deosebire de sambata, showul a fost total.

Sala de concerte de la Preoteasa s-a potrivit ca acustica si ca spatiu cu muzica germanilor contribuind la inducerea atmosferei intime si joviale specifica perioadei medievale. Singura disfunctie a fost scena, pe care unii dintre cei 12 s-au cam inghesuit, ascunzandu-se nevoit de priviri.
Se pare ca deasupra trubadurilor pestriti vegheaza o stea norocoasa din moment ce si de aceasta data sonorizarea a fost buna.

In debutul showului Asis si Claudio schimbau priviri scanteietoare si umblau nedumeriti la chitari. Si Asis spune la un moment dat: “ Do not buy Jackson guitars!! American guitars are worse than Japanese!”. Imediat s-a iscat un suvoi de rasete prin sala lucru care a contribuit la descatusarea energiilor si la detensionarea publicului. Asta pentru ca am vazut multi fani stand ca si cum se aflau sub represiune politica, seriosi si parca cu frica sa se dezlantuie.
Orchestra (ii pot spune cu adevarat asa) transmitea sunetele usor ezitant la inceput dar in cele din urma si-a intrat cu vigoare in rol si ne-am delectat cu piese ca: Origin of a Crystal Soul, All’inizio e la Morte, The Observer, The final Victory, Per Aspera ad Astra, And the Dark Night Entered si Awaking the Centuries.

Origin of a Crystal Soul a lansat aceleasi ovatiuni ca si in seara precedenta plus o gramada de tropaituri. Se pare ca este “ slagarul” preferat al fanilor.
Rolul de vedeta incontestabila a serii s-a jucat intre Claudio si Michael. Si tind sa cred ca percutionistul “l-a luat” pe Claudio, oricate fentari de chitara si solo-uri a facut tot timpul concertului. Michael s-a comportat ca un rockar veritabil...a dat el ce-a dat din pleata in spatele tobelor sale si in spatele fetelor de la viori si violoncel, dar nu s-a abtinut si a iesit de doua ori in fata lovind talgerele deasupra fanilor incantati. Apoi, pe la jumatatea concertului, s-a napustit de-a dreptul peste acestia, dand din cap si aproape sarind peste ei, fiind insa oprit de bodyguarzi.

Toata seara a fost plina de momente speciale de genul acesta. Inca una fiind si la mult asteptata piesa The final Victory, in care charismaticul tenor Fiffi a dat tonul: “The final Victory/ Has crushed the autumn silence”. Vocea sa curata rasuna cristalin in intreaga sala iar Asis indemna o data barbatii si o data femeile, sa continue cantecul...
Frumoasa Sussane s-a poticnit de cateva ori cu vocea, facand pauze putin suparatoare pe piese. Dar s-a descurcat de minune atat in postura de prim solista cat si acompaniata de Fiffi. Uneori semana cu un inger care se chinuie sa iasa din ghearele demonului pentru a se inalta spre cer. Alteori ca o vrajitoare care isi deschide bratele intr-un ritual sabatic.
Pentru cei care au venit si sambata, in afara jocurilor scenice evenimentul a fost usor plictisitor. Playlistul, cu putine modificari, a fost identic.

La final am aflat de la Asis ca se vor intoarce in Romania, cel mai probabil in luna octombrie, cu lansarea noului album.
Se pare ca Haggard au inteles ca fanii sunt cel mai important factor al succesului si au profitat de acest lucru cu mijloace demne de invidiat. Tot respectul pentru deschiderea lor fata de public si pentru decizia de a cobora catre el, intelegand ca scena este doar un element de improvizatie.

Advent

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Nu eram sigura cum o sa percep doua concerte Haggard in zile consecutive; dar in momentul in care am vazut locatia mi-am dat seama ca va fi altceva. Spatiul destul de mic, intim, impreuna cu decorul mai mult de teatru decat de concert rock, totul dublat de luminile un pic stranii s-a dovedit o alegere excelenta pentru a prezenta o trupa la care duritatea metalului se imbina cu cizelarea muzicii clasice. La prima vedere scena mi s-a parut cam mica si ma intrebam cum vor incapea cei 12 muzicieni; totusi, la orele 20, fiecare si-a gasit locul, fanii au si-au aratat de la inceput entuziasmul si concertul a inceput sa curga. Cred ca acesta este cel mai bun termen pentru ceea ce a urmat – note si tehnici care par atat de diferite curgand armonios impreuna.

Desi setlist-ul a fost aproximativ acelasi ca si in seara precedenta (eu sa zic ca am identificat in plus The Final Victory), acum am putut sa-l savurez din plin, tocmai pentru ca totul a avut forma unui recital intre prieteni. Acum am putut sa observ mult mai bine partile clasice, tandemul intre vioara, violoncel, viola si oboi, plus vocea superba a sopranei; de asemenea, clapele au avut un farmec aparte, la fel si omul de la „the big drums”. Asta ca sa nu mai vorbesc de Asis, caruia se vede ca-i face o adevarata placere sa fie in prima linie. Omul s-a agitat in continuu, ne-a prezentat subiectul mai multor dintre piese, a spus ca tine legatura cu fanii de aici de foarte multi ani dar ca este coplesit de modul in care au fost primiti, a multumit cu fiecare ocazie publicului, inainte de bis si-a prezentat pe rand colegii, fiecare intrand pe rand si facand o reverenta, a indemnat publicul sa cante cu ei – ce mai, nota 10 la capitolul comunicare.

In ceea ce priveste muzica, nota e peste 10; asa cum o dovedisera cu o seara inainte, oamenii sunt niste profesionisti si niste instrumentisti extraordinari. Acum am gustat parca mai din plin cele aproape doua ore de metal si interludii clasice intr-o prezentare care te lasa cu gura cascata si cu urechile vrajite. Alte cuvinte ar fi de prisos, sunt convinsa ca cei prezenti ar fi de acord; as mentiona totusi ca acum am motive in plus sa astept noul Tales of Ithiria, despre care si Asis a spus ca spera sa-l lanseze cat mai repede dupa deja doua amanari.

Mad
Foto: Advent