HELLFEST 2009: Ziua 0

Nu stiu la ce categorie ar trebui incadrate randurile urmatoare, pentru ca nu este vorba de o cronica de concert sau de festival; este, sa-i zicem, o cronica de atmosfera de festival, in care am incercat sa surprind zilele petrecute in Franta la Hellfest, dincolo de activitatea muzicala in sine. Dupa un drum obositor cu avionul, autocarul, doua trenuri si pe jos, am ajuns joi dupa-amiaza la tabara de campare a publicului hellfestian, la marginea Clissonului, un cochet orasel francez. Ne-am achizitionat repede bratarile si ne-am apucat de intins cortul, incercand sa alegem o zona mai libera si cat mai departe de scene si de cortul numit Metal Corner (un fel de karaoke al campingului), in ideea de a ne putea odihni cat de cat. Zona era inca degajata, insa pana a doua zi pe la pranz cu greu mai gaseai loc de cort (cu exceptia spatiilor de sub pomi, e drept la umbra, dar deja transformate in toalete publice).

Parcul in care s-a desfasurat festivalul nu a fost deloc rau ales, tinand cont de faptul ca in imediata apropiere se aflau doua supermarketuri, de unde si cohortele de rockeri cu carucioare, rucsacuri sau pur si simplu lazi si cutii de bere (in special), apa, mancare si altele asemanatoare. Un astfel de drum de aprovizionare am facut si noi, ocazie cu care am traversat tabara, apoi parcarea de masini, un adevarat Babilon – la alegere, cuvinte, steaguri si numere de Franta, Marea Britanie, Irlanda, Estonia, Germania, Spania, Olanda, Romania, Belgia, Japonia, Turcia, Portugalia, Elvetia, Finlanda, Grecia, Suedia, Italia, Polonia – de prin toata Europa deci, semn ca festivalul a prins ceva amploare.

Incepand de joi si pana cand am plecat, luni dimineata, am constatat permanent ca evenimentul este numai pe jumatate muzical, cealalta jumatate reprezentand o enorma colectie de moduri de a petrece. Aici am intalnit de la oameni de care n-ai fi zis ca-s rockeri daca-i intalneai pe strada pana la cele mai bizare specimene; blugi, piele, plete, capete rase, rasta, mese multicolore, tatuaje in loc de haine, cicatrice, pierce-uri in cele mai neasteptate locuri, embleme, insigne, tricouri de toate felurile, stickere, steaguri, motociclete ultimul racnet, autoturisme de care te mirai ca mai merg, lozinci (cea mai tare mi s-a parut „Alcohol is not the answer, but it helps you forget the question”) negru, roz, albastru, alb, rosu, galben – lista ramane deschisa completarii. Pe langa aspectele exterioare, adaugam: bere (evident multa bere), absint, cola, whisky, tutun, iarba, chitareala, tipete, grohaieli, somn in soare, mahmureli, gradina zoologica. Dar... din cort nu se fura, batai sau alte scandaluri n-am vazut si in fond si la urma urmei fiecare se simtea cum stia el mai bine fara sa se ia de viata altuia.

De mancat si de baut nu era foarte rentabil nici in camping, nici pe langa zona de concerte, preturile fiind mari (desi o bere tot iti luai, macar pentru paharul cu insemnele Hellfest); in schimb puteai sa dormi la umbra pomilor de langa scene, sau sa stai la focurile de noapte, sa admiri exponatele bizare din metal ce decorau spatiul dintre scene si zona VIP, sa astepti la o coada imensa vreun autograf al trupei preferate sau sa-ti cheltuiesti economiile la Extreme Market, unde, pe langa preturi obisnuite pentru CD-uri, tricouri si accesorii, puteai gasi si albume mai vechi la 3, 4 sau 5 euro; evident ca n-am ratat ocazia si am mai dat o gaura in buget.

Iar daca dimineata te simteai destul de odihnit sau caldura te scotea devreme din cort, puteai sa te bucuri cateva ore de vizita unui orasel frumos si primitor. Chiar ne gandeam ca locuitorii lui stau linistiti tot anul, iar Hellfest-ul le da ocazia de a vedea circul ambulant. Cu toate astea, vizita castelului a fost gratuita pe perioada festivalului, la gara s-au afisat programele speciale ale trenurilor spre Nantes, la intersectii au fost montate indicatoare spre campingului si toti proprietarii de magazine erau cu zambetul pe buze, bucurosi sa te serveasca.

Ce m-a nemultumit pe mine si, cred eu, pe o buna parte din participanti au fost dusurile putine, la care apa era rece, desi plateai o taxa pentru a le folosi; in plus, de la o anumita ora a dupa-amiezei se inchideau pana cand termina de cantat capul de afis. Si cum noaptea pe la 2-3 nu era deloc cald, placerea a fost de partea noastra. Atmosfera generala a compensat insa, asta pe langa placerea de a vedea atatea trupe, unele pentru prima data. Am avut de alergat de la o scena la alta si de la un cort la altul, dar fiecare clipa de oboseala a meritat.

In prima noapte, cu ochii carpiti de somn, am asistat la urmatorul scenariu. Un grup mare de francezi facea prezenta:
„Paris, nu te aud!”
„Ureaaaaaaaa!”
„Marsilia, unde esti?”
„Urrrrrrrrr!”
„Bretania?”
„Grrrrrrrrrrr!”
Asa ca in ultima noapte, chiar inainte sa plecam, am urlat si noi cat am putut de tare: Bucuresti – Grrrrroaaaarrrr!!!