In thrash metal we believe! - O seara cu Death Angel, Suicidal Angels, Resistance, Adimiron si Roots of Death

Cand am scris ultima oara despre un eveniment organizat de catre Hatework, se intampla sa fie vorba de show-ul Illdisposed de la Bucuresti, din noiembrie 2010. Ca a fost primul meu articol despre un concert scris vreodata si ca a fost mult entuziasm, asta e alta poveste. Dar promit ca entuziasmul a fost intru totul justificat. Dar iata-ne in martie 2011, bifand (sper ca impreuna  cu cat mai multi din cititorii acestei mici recenzii) o seara in care thrash metalul a facut legea, avand cap de afis doua trupe de exceptie: americanii de la Death Angel si continua revelatie a thrashului de aproape pretutindeni, si anume grecii de la Suicidal Angels.

Semnele erau optimiste: cu o seara inainte si Clujul a avut ocazia sa guste un pic din nebunia thrash, iar parerile la cald ale celor prezenti la evenimentul de acolo au fost cat se poate favorabile, asa ca am pornit inspre Silver Church (gazda atator evenimente rock/metalice excelente) cu tot bagajul meu de incredere.
Din nefericire, increderea m-a incetinit asa ca nu am reusit sa ii prind la lucru pe elvetienii de la Roots of Death, ajungand la locatie in timpul recitalului formatiei Adimiron.

 

 

Publicul era putin, dar cu energie pe piesele italienilor, al caror mix de thrash si death a prins numai bine. Deja cu 2 albume la activ, Adimiron sunt un nume promitator pentru scena italiana de metal, iar numele lor poate sta foarte bine langa Methedras sau Necrodeath.

 

Trecem la ultima trupa de deschidere si anume Resistance din Belgia, ale caror rabufniri in pasi de deathcore au mai adunat public in fata scenei. Desi stilul deathcore este din punctul meu de vedere unul destul de limitat si repetitiv, iata ca Resistance au incercat sa sune cat mai original, mai ales datorita vocalului Xerus Lievin, ale carui treceri prin registre grind au adus un pic de culoare muzicii cantate de trupa. Un show decent, iar publicul nerabdator, deja intr-un numar mai mare strans in fata scenei, astepta infierbantat sosirea celor de la Suicidal Angels.

 

Asteptarea nu a durat mult, iar scena a fost invadata de thrasherii greci, care au dat startul unui show in maniera old school. Au trecut prin toate cele 3 albume, cu un accent mai pronuntat pe Dead Again, dar nu am scapat fara Apokathilosis sau The Pestilence of Saints. Fanii s-au dezlantuit intr-un moshpit violent si sangeros pe tot parcursul recitalului, amuzante fiind interventiile solistului Nick Mellisourgos care indemna “I wanna see some violence!!!” , dar cand a vazut ca romanii se pricep foarte bine la asa ceva s-a mai temperat prin “Hey, we just wanna have fun, ok? Don’t harm each other, please!”.
Evident influentati de trupe precum Slayer sau Exodus, incluzand aici si Kreator, Sodom sau Dark Angel, grecii au sustinut vijelia de pe scena prin riffuri ultra-rapide secondate de nebunia bateriei lui Orpheas Tzortzopoulos,  chitaristii intercaland in timpul pieselor si scurte episoade de tremolo, absolut delicioase.
Vorba unui bun prieten si el thrasher, mare fan al Suicidalilor: “Cand ii asculti pe astia, la viteza lor, simti ca iti fuge pamantul de sub picioare!”  I-am dat dreptate asteptandu-i in acelasi timp pe veteranii de la Death Angel care si-au intarziat un pic aparitia.

 

Asteptarea a meritat, deoarece americanii au oferit un recital de aproape 90 de minute. Prestatia electrizanta a vocalului Mark Osegueda si a chitaristului Rob Cavestany au fost indeajuns pentru a starni multimea de thrasheri sa explodeze in moshpit si headbanging.  Un setlist foarte variat, cu piese de pe primele albume, cum ar fi Mistress of Pain, Kill As One, Thrasher, I’m Bored, pana la cele mai noi de pe albume ca Relentless Retribution si Killing Season si aici reamintesc de piese precum Lord of Hate sau River of Rapture. Americanii nu s-au dezmintit nici ei si in timpul piesei I’m Bored au intercalat un scurt moment din piesa Heaven&Hell drept tribut in cinstea lui Ronnie James Dio. Lucru imbucurator, avand in vedere si precedentele din partea celor de la Anthrax sau Tim “Ripper” Owens, care au incercat si ei sa mentina vie amintirea marelui artist rapus de cancer.
Sonorizarea s-a mentinut in linii aproape corecte, Suicidal Angels avand in opinia mea cel mai bun sunet. La Death Angel au existat probleme mai ales in a doua parte a show-ului cand vocea lui Osegueda nu se auzea aproape deloc,  dar ce ar fi o seara de metal in Bucuresti fara astfel de probleme?
Organizare eficienta, public destul de putin, asteptandu-ma ca incinta din Silver Church sa fie plina precum a fost la Nile sau la altii.
Bravos Hatework once again si speram sa ne mai faceti surprize de acest fel! Poate cine stie, un Exodus in combinatie cu Forbidden ar fi ceva, insa deocamdata ne multumim cu ce am primit si nu avem decat sa asteptam.