London By Norse – Despre Enslaved, Wardruna şi al lor Skuggsjá într-un context inedit

TRUPE: Enslaved, Vulture Industries, Wardruna

By Norse este o platformă creată în scopul de a prezenta elemente culturale din dimensiunea scandinavă, cu accent pe muzică, dar include mai multe medii artistice şi diverse manevre de a atrage atenția oamenilor. Capetele acestui proiect sunt Einar Selvik de la Wardruna şi Ivar Bjørnson de la Enslaved, ghidați de acțiunile manageriale ale lui Simon Füllemann, cel care a pus bazele a ceea ce se cheamă All Acess Agency, un soi de companie specializată pe brand development şi band development, lucruri legate de piață şi industrie, chestii din astea despre care nu vreau să insist, ba chiar îmi propun să uit de existența lor. În ceea ce priveşte By Norse, cred ca seria de evenimente din Londra, despre care urmează să scriu câteva cuvinte sau mai multe este prima prezentare amplă înfăptuită sub numele By Norse. Trebuie să recunosc că mijloacele de comunicare asociate acestei platforme sunt puțin confuze, aşa că tot ce ştiu până acum e că Enslaved a avut un show în Oslo, în februarie, prilej cu care By Norse a lansat o marcă de bere, numită Alu, un arhaism scandinav care înseamnă „ale” şi astfel, s-au vrut a fi evidențiate semnificațiile culturale ale consumului de bere în societatea norvegiană, amintindu-se de rolul acestei băuturi în rituri şi festivități vechi.

Ceea ce s-a întâmplat în Londra a fost ceva de-a dreptul frumos. În perioada 17-19 martie au avut loc mai multe concerte, în diferite cluburi, plus alte evenimente conexe. Una dintre tematicile principale a fost dată de existența proiectului Skuggsjá şi scopul expresiilor create de numerosul grup de muzicieni norvegieni, care reprezintă formula acestui act muzical dirijat de Einar şi Ivar. Statul norvegian a susținut înființarea acestui proiect, care a luat naştere în 2014 cu menirea de a marca aniversarea a 200 de ani de la constituția norvegiană, act care a transformat Norvegia din monarhie absolută în monarhie constituțională. În acelaşi timp, ținta muzicii Skuggsjá este de a sublinia pierderile culturale suferite după ce creştinismul a fost declarat religie oficială în spațiul nordic, aşa că de-aici vine acea abordare păgână şi întunecată care se resimte într-un mod colosal în muzica lor.

Apoi, anul acesta, trupa Enslaved a împlinit 25 de ani de existență, motiv pentru care a oferit trei concerte în zile consecutive, în diferite cluburi din Londra. Mă gândeam în primă fază, când am auzit de evenimentul ăsta că e un pic cam mult ca o formație să susțină trei concerte consecutive în acelaşi oraş. Dacă Enslaved ar veni să cânte în Bucureşti trei seri la rând, ați merge de fiecare dată? Eu cred că nu aş merge, chiar dacă fiecare show ar avea un setlist distinct, aş alege concertul care se bazează pe momentul preferat din discografia acestei trupe, iar la celelalte nu aş participa din rațiuni ce țin de dorința de a simplifica pe cât de mult posibil propriul mod de viață. Cred că doar în cazul unei trupe ca Iron Maiden aş merge timp de o săptămână chiar, în fiecare seară să văd câte un show în acelaşi oraş. Dar lucrurile de genul ăsta variază în funcție de timp şi spațiu, aşa că, ținând cont de proporțiile Londrei, structura evenimentul London by Norse nu a fost deloc abusrdă, fiecare concert a adus o grămadă de oameni, atât localnici cât şi fani din alte părți şi nu a existat nicio formă repetitivă care să lase impresia că ceva ar putea deveni banal. Muzicienii de la Enslaved şi Wardruna au ales să se desfăşoare pe teritoriul britanic din diverse motive. Unul ar fi că muzica lor a fost întotdeauna foarte bine primită aici, iar aceştia au tot soiul de amintiri fericite despre fapte trăite în acest loc. Un alt motiv constă în conotațiile istorice pe care acest eveniment le are, aşa că excursia lor aminteşte de călătoriile vikingilor pe mare către tărâmurile din vest. Într-un comunicat de presă, Einar era citat spunând următoarele: „… We hope to make more of a cultural imprint with the London by Norse event and can only hope that this time the tales of our visit will not only be recorded by Christian monks with a political agenda. I really look forward to celebrating the spring equinox in London and present a broad cultural event together with some of my favourite people!”

Debutul acestui eveniment a fost unul neoficial şi a avut loc într-un cadru restrâns, aşa că muzicienii, alături de cei din organizare, câțiva oameni de presă şi alți artişti care au avut de-a face cu acest eveniment, iar aici îl menționăm şi pe graficianul Costin Chioreanu, au fost invitați la reşedința ambasadorului Norvegiei din Londra. Într-o zonă liniştită şi bine păzită, plină de clădiri ale autorităților şi sedii de diverse ambasade cu arhitecturi din cele mai spectaculoase, reşedința cu pricina se afla într-un loc uşor de găsit, dar nu putea fi identificat conform traseelor de pe hărți, acestea fiind toate greşite. Se pare că în această clădire, regele Haakon al VII-lea al Norvegiei, primul rege de după dezlegarea de Suedia convoca reuniunile cabinetului pe timp de exil, în vremea celui de-al doilea război mondial. Am aflat asta de la reprezentanta ambasadei, care a ținut un scurt discurs despre importanța evenimentului London By Norse din perspectivă istorică, artistică şi culturală. Cel mai frumos moment de-aici a fost cel în care Einar Selvik a spus câteva cuvinte şi a cântat câteva versuri din Völuspá şi alte interpretări, folosindu-se de instrumente scandinave tradiționale. În camera cu pricina erau doar câțiva oameni, aşa că Einar nu avea nevoie de microfon, însă vocea lui parcă se imprima pe orice obiect înconjurător. Instrumentele le ținea la gura unui şemineu, iar un episod foarte intens din punct de vedere emoțional a fost acela când, după ce muzicianul a terminat de interpretat un fragment, o pasăre aflată foarte aproape de o fereastră părea să îi continue cântecul. Apoi, toată lumea a urcat într-un autobuz care se îndrepta către The Dome, clubul unde avea loc primul concert. Trebuie să recunosc că nu mi-aş fi imaginat vreodată că într-o seară mă voi găsi într-un autobuz care merge pe străzile Londrei, plin cu muzicieni din nord, ascultând Motorhead la volum tare.

The Dome e un club destul de mare, iar în seara de 17 martie nu a fost ocupat la capacitate maximă, cam trei sferturi sau chiar mai mult din dimensiunile lui să fi fost acoperite de oameni. Oricum, asta se întâmpla joi şi, ca peste tot, unii preferă mai degrabă sfârşitul săptămânii pentru a ieşi în lume. Deşi în cazul Londrei, chestia asta nu ar trebui să mai fie valabilă pentru că în general, concertele nu se termină mai târziu de ora 11 noaptea aici. Vulture Industries a deschis acest prim concert şi a sunat ca întotdeauna, adică într-un mare fel, sau poate şi mai bine, fiindcă mereu mi se pare că fiecare show are ceva în plus față de precedentul. Am tot avut de umblat la acest concert încolo şi încoace, dar cred a fost vorba de acelaşi setlist cu care avangardiştii norvegieni ne-au obişnuit în ultima vreme, cel pe care l-au avut şi la festivalul Rockstadt de vara trecută. Aşa că, aceşti promotori ai circului de înaltă clasă inspirați de Devil Doll s-au axat pe cel mai recent album, „The Tower”, cu piese ca „Blood on the Trail” ori „Lost Among Liars”. Apropo, de „Lost Amog Liars”, un fapt interesant e că sfârşitul acestei piese seamănă foarte mult cu un scurt moment din coloana sonoră care se aude într-un episod din primul sezon al unui cunoscut serial, „Lie to Me”. Un lucru sigur e că cei de la Vulture Industries nu s-au inspirat din acel moment, dar faptul că în ambele părți subiectul principal este reprezentat de mincinoşi, mi se pare fascinant. Cel mai probabil că există o inspirație comună în aceste două cazuri, dar pentru că am o memorie scurtă, ori pentru că ale mele cunoştințe se limitează la un anumit punct, nu o pot indica acum. Umblă vorba că grupul Vulture Industries lucrează la un nou material, dar fiindcă misterul defineşte existența lor în totalitate, nu am de unde şti mai mult.

Enslaved a adus mult mai mulți oameni în fața scenei decât erau la Vulture Industries. Concertul a fost unul minunat fiindcă trecutul s-a transformat într-o formă a prezentului foarte bine definită. A fost o energie demnă de toată admirația pe scenă, ceva ce nu am mai simțit demult în cazul unui show black metal. Mai precis, oamenii s-au transpus perfect în acea ipostază anume, care le permite să interpreteze astfel de black metal, ale cărui structuri muzicale şi ideologii nu mai pot fi puse în scenă în zilele noastre de altcineva în afară de artiştii care au creat genul respectiv la începutul anilor ’90. Iar de cele mai multe ori, nici ei nu mai pot reuşi să reconstruiască acea atmosferă particulară. La The Dome, Enslaved a cântat piese compuse în perioada 1992 - 1998, mai exact de pe albumele „Eld”, „Frost”, „Vikinglir Veldi”, „Blodhemn”, „Yggdrasill”, adică treburi despre Odin, Loki şi diverse metamorfoze ale trecutului antic scandinav. Norvegienii au fost chemați apoi la bis, aşa că am mai auzit şi piesele „Fenris” şi „Slaget I Skogen Bortenfor”.

A doua zi mai pe înserat, publicul era aşteptat la The Forge, un club cu aspect de fantezie, cu un tavan înalt şi culori tipice localurilor cu iz „fericit” ale vremurile noastre şi cu un perete plin de vegetație. Acolo, Ivar Bjørnson şi-a prezentat proiectul solo numit BardSpec, ceva ambient, unde baza este redată prin intermediul computerului, iar compozitorul de la Enslaved intervine cu ceva părți de chitară şi efecte. Ritmul capătă uneori valențe electro, care ar putea trimite la dans dacă n-ar fi atenuate de clapele atmosferice şi de coardele care dau în zona contemplativă, iar alteori se ilustrează suspansul şi întunericimea unor compoziții inspirate vag din structura muzicii de ritual. Orişicum, BardSpec reprezintă o abordare simplă dar deosebită, care în anumite momente poate avea un impact foarte benefic de simțit. Nişte proiecții au acompaniat muzica lui Ivar, iar dacă vedeai imaginile de la distanță, cu ochii întredeschişi, găseai ceva abstract şi interesant, dar altfel, observai că acolo nu e altceva decât corpul unei gimnaste care exersează la trapez, ba chiar am impresia că apăreau pe rând diferiți gimnaşti făcând asta, fapte din care n-am „mirosit” vreun sens. După BardSpec şi după ceva probleme tehnice, a fost proiectat un documentar despre Skuggsjá, însă aş minți dacă aş spune că m-a atras în vreun fel ceea ce apărea pe ecran, fiindcă abordarea mi s-a părut cam „neglijentă” pentru un subiect atât de complex. Filmul cuprindea interviuri cu Einar şi Ivar în mare parte, ceva cadre de la concerte şi de prin Norvegia, în special cu munții văzuți din avion, însă ceva lipsea de-acolo.

Spațiul din The Forge a devenit la un moment dat neîncăpător, iar Einar Selvik a urmat pe scenă cu un soi de workshop, aşa că a vorbit pe larg despre cele mai vechi instrumente muzicale din lumea nordică, despre mitologii şi percepții şi a cântat nişte fragmente într-un mod mai mult decât captivant. Cu această ocazie, Einar a explicat de unde vine fascinația lui pentru dimensiunea arhaică şi istoria norvegiană. El pare să fie unul dintre cele mai potrivite caractere pentru a promova această ramură culturală, mai ales că nu îşi argumentează fascinația prin concepte care există doar de dragul amintirii unui trecut spiritual, ci consideră că ştiințele şi magia care fac uz de elemente arhaice sunt foarte importante pentru prezent şi pentru felurile în care oamenii învață câte ceva despre lucrurile din jurul lor. Unde mai pui că Einar a crescut într-un ținut de provincie, înconjurat de fiorduri imense şi „alimentat” cu poveşti folclorice foarte interesante. Nu încape îndoială că are o documentare foarte vastă în literatura ezoterică şi spirituală, mai ales în ceea ce priveşte cel mai vechi alfabet runic ştiut de oameni. La fel este şi în cazul instrumentelor arhaice, despre care Einar spune că au o viață proprie şi că de la un punct, muzica este rezultatul voii lor. Fie că vorbim de un corn de capră, o liră sau alt instrument vechi cu coarde, acestea nu mai sunt create în zilele noastre, dar Einar a găsit un meşter priceput în astfel de lucruri, iar în unele cazuri, el se ocupă de fabricarea replicilor. Procesul este un foarte, foarte lent, iar Einar tratează toate aceste instrumente dintr-o perspectivă animistă. Faptul că el a contribuit la crearea coloanei sonore pentru faimosul serial de televiziune, „Vikings”, i-a adus acestuia o popularitate mare de tot, aşa că nu pot decât să apreciez foarte mult că mesajul lui pentru oameni este alcătuit din nişte intenții atât de bune din punct de vedere educativ. Bănuiesc că i se poate acorda şi destulă credibilitate, deoarece el nu vorbeşte din postura unui academician, ci rămâne cu picioarele pe pământ, păstrând o atitudine foarte degajată. Ceea ce era foarte haios în timpul workshop-ului de la The Forge era faptul că oamenii care stăteau înghesuiți şi cuminți spărgeau pahare într-una, fără să am idee de ce, dar zgomotele de cioburi care atingeau podeaua erau foarte hilare în contextul în care Einar vorbea despre ciclicitate şi alte noțiuni cu o mare încărcătură filozofică şi spirituală.

Deşi am plecat înainte ca Einar să-şi termine programul, tot n-am reuşit să prind show-ul Helheim de la The Underworld, care deschidea cel de-al doilea concert Enslaved. Underworld e un club mai mic, în care să zicem că încap două sau trei sute de oameni în condiții ce nu sunt deloc de invidiat. Zona în care clubul e situat e destul de pestriță şi pare să aibă un vibe de anii ’90 ori sfârşit de ’80, mai ales că pe-aici încă mai vezi punk-işti pe skate-uri, ori băieți cu creastă şi bocanci care îți amintesc de filmul „This is England”. Concertul a fost sold out, iar Enslaved a continuat sărbătoarea cu piese de pe „Mardraum: Beyond the Within”, „Monumension”, „Below the Lights”. Probabil că au ajuns şi la „Isa” ori la „Ruun”, dar pentru că era atât de aglomerat nu am putut sta la tot concertul. Pentru o „arătare” de club ca Underworld, sunetul a fost extraordinar, iar un lucru care mi-a plăcut a fost să găsesc o boxă în zona barului aflat într-o altă cameră, care făcea ca muzica să se audă ca şi când ai fost în sala de concert.

Ultima zi, punctul culminant al evenimentului London By Norse s-a petrecut la clubul The Coronet, un loc care nu pare să fie destinat concertelor de acest gen. Oricum, spațiul este imens acolo şi păstrează un frig şi o atmosferă câinoasă care nu prea te lasă să te bucuri de mare lucru, unde mai pui că dacă ieşi în gangul în care se fumează, observi că trece metroul pe deasupra. E adevărat că multe spații din Londra sunt cam duşmănoase şi că vremea e enervantă, dar The Coronet este un loc de-a dreptul odios. Aici a avut loc expoziția lui Kristian Gaahl Espedal, pe care oamenii îl ştiu de când era vocalist la Gorgoroth. O parte din lucrări fuseseră expuse la reşedința ambasadorului norvegian despre care spuneam mai sus, iar la The Coronet au apărut mai multe imagini, dintre care unele foarte interesante, mai ales că acestea nu încorporează o tehnică nemaivăzută, dar se prezintă într-un mod foarte expresiv. E o lume tare ciudată ilustrată în arta lui Gaahl. Un motiv recurent în aceste imagini apare fie prin figurarea unor personaje spânzurate, fie a altor caractere cu gâtul strâmb şi alungit, care duc cu gândul la ideea că ar fi fost la rândul lor spânzurate într-un oarecare trecut. Alte personaje care apar frecvent în lucrările lui Gaahl te fac să-ți închipui o continuare la „Fantastic Planet”, în care subiect principal este o boală ciudată despre care nu poți spune prea multe. Apoi, sunt câteva lucruri în alb şi negru realizate de Gaahl pe care le-am admirat în mod deosebit, aşa că se cuvinte să aruncați o privire mai atentă la creațiile lui.

Kristian Gaahl Espedal exhibtion, London, 2016

Pentru show-ul Wardruna au venit extrem de mulți oameni la Coronet. Acum nu ştiu câți dintre ei şi-au atins scopul de a vedea concertul integral, dat fiind că, deşi a fost o întârziere, oamenii au intrat în sală la ceva vreme după ce show-ul începuse. A fost o coadă imensă la intrare şi umbla vorba că accesul într-un supermarket din apropiere era blocat din pricina gloatei care se adunase pentru concert. Legat de muzică, cred că este de la sine înțeles că ansamblul norvegian a oferit un show magistral, chiar dacă, personal consider că spațiul nu era cel mai potrivit pentru acesta. În afară de momentele în care am avut acces în photo pit, nu am mai putut să-i văd pe muzicieni din cauza aglomerației, aşa că am stat într-un colț întunecat şi m-am delectat cu piese ca „Thurs”, „Jara”, „Algir - Tognatale”, sau „Helvegen”. Au circulat nişte zvonuri cum că Wardruna avea să cânte ceva nou, dar pentru că nu am stat în sală pe toată durata concertului, nu pot să confirm treaba asta. Einar a mai vorbit despre un album nou în diverse interviuri, care ar trebui să fie lansat într-un viitor apropiat, aşa că e foarte posibil să fi pierdut ceva special când aveam alte lucruri de făcut în timpul show-ului.

Enslaved a urmat pe scenă cu cel de-al treilea concert şi trebuie să menționez că aceşti muzicieni sunt hotărâți în dobândirea unui comportament care se poziționează peste firea omenească. Mi se pare că au făcut un efort colosal în cadrul acestui eveniment, având în vedere că trupa a trebuit să repete atât de multă muzică. Practic, au cântat în trei zile cele mai bune cântece compuse pe parcursul a 25 de ani de existență. Aşa că, la ultimul concert au fost piese de pe albumele lansate după 2008, precum „The Watcher”, „Ethica Odini”, „Giants”, „Death in the Eyes of Dawn”, „Roots of the Mountain”, „Building with Fire” şi „One Thousand Years of Rain”. Ceea ce a fost un pic bizar în acest context a fost faptul că vocea s-a auzit la un volum destul de ridicat şi astfel, calitatea show-ului a scăzut din pricina acestui mix nereuşit, dar dincolo de asta, cântecele sunt atât de frumoase încât dauna se trece uşor cu vederea. O bună parte dintre ascultători au plecat după show-ul celor de la Wardruna, dar asta nu înseamnă că sala era goală, nici pe departe. Doar s-a mai făcut foarte puțin loc şi e de înțeles că Wardruna a adus oameni care nu sunt atât de interesați de Enslaved sau de ceea ce a urmat, în primul rând pentru că stilurile muzicale sunt diferite, iar gaşca lui Einar nu se arată atât de des pe scenă, ba din contră.

Apariția formulei Skuggsjá pe scena din Londra a coincis practic cu lansarea albumului „Skuggsjá: A Piece for Mind & Mirror” în acest spațiu. Am mai scris două vorbe despre proiectul lui Einar şi Ivar după ce i-am văzut anul trecut la Roadburn şi, la fel ca atunci, am rămas cu aceeaşi impresie pozitivă legată de muzica acestora. Practic e vorba de o abordare similară cu ceea ce se crează la Wardruna, mult folclor scandinav interpretat într-un mod care implică ceva nuanțe contemporane, iar prezența celor de la Enslaved aduce o structură derivată din metal şi progressive. Cu excepția piesei „Skuggeslåtten”, care face uz de acel tip de folclor cu ritmuri săltărețe ce anihilează profunzimea oricărei manifestări, apropiindu-se de prozaism, toate compozițiile semnate cu numele Skuggsjá sunt excepționale şi dezvăluie o latură foarte puțină explorată în domeniul neofolk. Asta pentru că nu foarte mulți muzicieni au ajuns atât de departe cu studiul folclorului încât să poată forma o expresie atât de puternică, care tocmai din această pricină devine autentică. Aşa cum probabil că mai toată lumea a citit, termenul „skuggsjá” se traduce cu „oglindă” sau „reflectare”, iar în acest context se pune problema reflectării în prezent a unor componente esențiale din trecut, aşa că semnificațiile cuvântului vizează mai mult dimensiuni morale decât estetice în cultura nordică. Pentru cei care sunt interesați de felul în care ideologiile politice condiționează cultura şi spiritul indivizilor în istoria spațiului nordic, există un manuscris numit „Konungs skuggsjá”, adică „King’s mirror”, un text educativ datând din secolul al XIII-lea, în care se dezvoltă şi chestiunea cu privire la relația dintre biserică şi stat prin intermediul unor dialoguri între un tată şi un fiu. Manuscrisul este tradus în engleză, franceză, germană şi nu numai, aşa că nu e imposibil de găsit. Revenind la By Norse, cel mai probabil că ecourile acestui eveniment se vor resimți şi astfel, acesta va avea loc şi în alte zone.

Autor: Gina S.
Foto: Gina S.

Vezi galeriile trupelor: Enslaved, Vulture Industries,

Data concert: March 17, 2016 | 0 Comentarii | 3237 Vizualizari « INAPOI