MetalCamp 2006 - Day 1

Si se facu ziua intai, pe canicula serioasa, nu gluma, de n-ai fi parasit umbra sau racoarea raului. Au parasit-o insa vreo 400 de viteji, deja obisnuiti sa le fiarba bocancii, pentru a-i sustine pe Scaffold, care au deschis festivalul. Greu, greu sa dai din cap pe caldura aia, abia ca nici sa-l misti pentru a sorbi din bere nu-ti venea. Si totusi Scaffold au dat din cap incalzind daca se mai poate spune asa, o asistenta toropita deja de orele de asteptare in care fusese serioasa criza de umbra. Scaffold insa, chiar daca nu-s genul meu, nu-i cunosc (si recunosc ca nu i-am urmarit atent), trebuie apreciati pentru profesionalismul cu care si-au facut treaba, intr-o postura ingrata. La finalul recitalului, numarul de spectatori era cel putin dublu si cheful de metal invinsese deja teribila canicula iar Decapitated au avut deja o misiune ceva mai usoara. Polonezii au beneficiat de o reactie foarte buna, si daca inainte de deschiderera concertului, o masina a pompierilor udase din belsug pajistea si oamenii, acum oamenii au ridicat primii nori de praf. Acestor doua trupe nu le-am acordat din pacate, din motive de soare puternic, atentia care probabil li se cuvenea, iar apoi, din motive obiective, am reusit mai degraba sa aud decat sa vad Jon Oliva's Pain. Fara sa beneficieze inca de lumini si cu Jon vizibil afectat de caldura, americanii au incercat cat au putut sa anime foarte mult un public deja mai numeros.Nu stiu cat e meritul lor, prezenta lor scenica nefiind spectaculoasa, insa setlistul format in cea mai mare parte din piese Savatage a avut darul de a smulge coruri si refrene cantate de public. 

Scaffold

Decapitated

 
Dupa o pauza destul de lunga si cand soarele incepuse putin sa apuna, pe scena au intrat Nevermore. Dupa ultimul lor album era prima data cand ii vedeam asa incat eram tare curios sa-i vad si la lucru si n-am regretat, inceputul cu 'Final Product' si 'I, Voyager' provocand o reactie insantanee de bucurie in public, manifestata prin multe urlete si maini ridicate in aer. Lucru remarcat si de Dane, care nu a incetat sa afirme, spre deliciul celor din fata cum ca 'Audience Kicks Ass!'. Prezenta scenica a lui Dane e una absolut incredibila, iar imaginea sa e de pe alta lume. Cu dintii sai lungi si ochii jucandu-i nebuneste in cap, Dane a facut ce a vrut cu publicul. Iar in spatele sau totul a curs ceas, de la toba perfecta pana la ultima nota din ultimul solo. Nevermore s-au intors la Dead Heart In A Dead World cu 'Narcosynthesys', au revenit la Enemies Of Reality cu piesa de titlu si au incheiat, cand luminile si fumul tocmai incepeau sa aiba sens, cu 'This Godless Endeavour'. Un setlist variat, dar cam scurt pentru gusturile multora din public, care au cerut in multe randuri si alte piese. Poate data viitoare, pentru moment ne multumim macar cu o prestatie excelenta.

Nevermore

  
E deja noapte si peste 2000 de oameni s-au strans sa vada Hypocrisy. Din fumul verde care a invaluit scena s-au auzit primele acorduri de chitara si apoi primele urlete neomenesti ale lui Tägtgren. Si aproape instantaneu publicul s-a dublat, pana sa se termine prima piesa. Dupa care s-a dezlantuit nebunia iar Hypocrisy, cu un playlist extrem de balansat, excelent ales si care s-a intins de la Virus pana la primul album al trupei, a fost vedeta serii. Imi e greu sa va descriu zambetele fericite de pe fetele celor din jurul meu la piese precum 'Rosswell-47' sau 'Killing Art'. Imi e si mai greu sa va povestesc despre cum s-a urlat din miile de piepturi "There Is No Time" la "Eraser', probabil un adevarat all-time hit death metal. Ar fi trebuit sa fi fost acolo sa percepeti reactia fanilor cand, dupa ce a povestit ca propriile scule fusesera ratacite de compabia aeriana, Tägtgren a dedicat 'Fire in The Sky' chiar celor de la Amon Amarth, cei care le-au impreumutat chitarile. Hypocrisy au inchiat cu 'The Final Chapter', lasand in urma un public care a aplaudat minute in sir, sperand sa mai simta macar o piesa fiorul provocat de vocea lui Tägtgren. Un recital pe care il voi uita greu.

Hypocrisy

Amon Amarth a fost o premiera interesanta atat pentru mine cat si pentru Slovenia unde, judecand dupa reactia publicului, au o caruta de fani. Bine incalziti dupa episodul Hypocriosy, aproape 5000 de oameni au reactionat instantaneu la 'The Pursuit Of Vikings' si au continuat nebunia pana la sfarsit. Vazand in public destui oameni cu coifuri, ba chiar si cateva halebarde de plastic agitandu-se in aer, Johan Hegg n-a intarziat nici el sa ceara de la public 'hey'-urile de rigoare si pumnii aruncati in aer pe tempoul pieselor, miscare care n-a incetat pana la final.  Prezenta scenica a suedezilor este incredibila si asta compenseaza unele erori de executie, probabil datorate tot miscarii scenice si poate a exuberantei cu care presteaza. Baietii cu chitarile in maini nu inceteaza a-si roti pletele ritmic, in timp ce in fata lor, Johan, deloc micut, domina scena, publicul si chiar si muntii din jurul scenei. Cu echipamentul sau de 25 de centimetri (a se citi - barba), cu tricoul un pic prea scurt, cu mansoanele de piele pe care si le-a confectionat singur, frontman-ul celor de la Amon Amarth este in primul rand un personaj pitoresc si apoi un exceptional om de scena. Foarte lung, recitalul Amon Amarth a fost si el unul foarte variat, extrem de energic si dupa care s-a lasat serios cu dureri de ceafa in masa.

Amon Amarth

 
Da Deathstars publcul deja s-a rarit, fie datorita orei tarzii, fie si pentru ca trupa nu beneficiaza inca de o mare notorietate. Pe scena, avem parte de o combinatie de Marlyn Manson cu Rammstein si cu The Village People... Freaks.  Show-ul Deathstars s-a bazat foarte mult pe sincroanele chitaristilor si separat pe prezenta vocalului, una care a oscilat foarte mult ca impact, avand momente foarte simpatice dar si cateva care nu mi-au placut. Deathstars a prestat in formula de 5, cu 2 chitaristi si fara clapar, temele de clapa fiind redate separat, pe alocuri auzindu-se si cateva secvente de beat-uri de sintetizator si au avut un setlist ce a alternat ambele albume ale trupei. Nimeni n-a plecat, ba chiar, curiosi, unii s-au intors, unele fete din public apreciind poate si bustul dezgolit al vocalului. Ascultandu-le albumele destul de mult inainte sa-i vad, vazandu-le pozele de prezentare si clipurile, ma asteptam cumva la ceva mai spectaculos din partea Deathstars. Poate ca am asteptari prea mari de la o trupa inca tanara, aflata in postura de a inchide mult dupa miezul noptii o prima zi de festival cu multe nume mari. Nu-s dezamagit, Deathstars ramane o trupa care merita vazuta, fara doar si poate.

Deathstars

Galerie Foto - Day 1

Nevermore

Nevermore

Hypocrisy

Hypocrisy

Hypocrisy

Hypocrisy

Amon Amarth

Amon Amarth

Amon Amarth