Metalhead Meeting 2013
Dupa o binemeritata pauza de cateva saptamani in care ne-am refacut corzile vocale, membranele timpanice si muschii prevertebrali fragilizati in isteria festivalurilor si a concertelor in aer liber, Metalhead Meeting a dat startul unui nou sezon autumnal de evenimente rock’n’roll cu greutate, propunand un line-up pe cat de variat stilistic, pe atat de atractiv, indeosebi prin capul de afis al acestei prime editii. Din pacate, entuziasmul pe care ar fi trebuit sa il intampine un concert Hypocrisy in premiera in Romania nu s-a reflectat si in numarul participantilor la acest eveniment, fiind destul de redus, in ciuda informartiilor optimiste vehiculate pe site-urile de specialitate de catre organizatori insisi.
Am ajuns chiar cand publicul incepea sa se dezmorteasca pe armoniile si riffurile progresive ale celor de la Taine, una dintre cele mai indragite formatii autohtone. O trupa nu tocmai productiva daca ne raportam la putinele materiale discografice realizate in douazeci de ani de existenta, dar care reuseste sa isi mentina un loc fruntas printre trupele romanesti si un fanbase solid; lucru mai mult sau mai putin surprinzator, dat fiind potentialul artistic al trupei. De aceea, alaturi de respect si apreciere, exista, cu siguranta, si un mic regret din partea fanilor ca un astfel de potential nu a fost explorat mai mult.
Cu toate acestea, fara a depune prea mult efort, ferventa trupei pe scena ramane o constanta a prestatiei lor live, amplificata de magnetismul lui Andi Ionescu la chitara-voce. Problemele tehnice din prima parte a recitalului nu ne-au impiedicat sa ne bucuram de melodii precum The Invisible Absolute, de acordurile zdrobitoare ale piesei The Genius Way sau de Three Days in Darkness, introducandu-ne intr-un scenariu apocaliptic in care aveam sa plonjam mai adanc ceva mai tarziu, growlul de exceptie al lui Sep contribuind din plin la acesta.
A urmat Bucovina, trupa a carei muzica starneste de fiecare data cele mai entuziaste reactii din partea publicului. Desi demult apuse preferintele mele pentru folk/viking metal, i-am urmarit cu interes pe ieseni un timp indelungat, de cand ii descoperisem in 2006, in deschidere la Nokturnal Mortum, intr-un context aparte si usor politizat, din care ma bucur ca au reusit sa se desprinda destul de rapid si nu doar sa se integreze asa cum se cuvine, dar sa se si bucure de un succes din ce in ce mai mare pe scena metalica romaneasca. In continuare farmecul muzicii Bucovina si al prestatiei acestora pe scena se traduce prin abundenta pasajelor ritmice si melodice, intarit de coeziunea perechii chitara-voce formata din Bogdan Luparu si Crivat. Intr-o formula noua, trioului inchegat de mai bine de zece ani alaturandu-i-se recent la bas brazilianul Jorje Coan, bucovinenii ne-au cantat si incantat si de aceasta data cu piese precum Luna peste varfuri, Sunt munti si paduri, Sub Piatra Doamnei, Straja sau Duh.
Unora le place groove-ul; se pare ca si danezilor de la Hatesphere care au urmat pe scena, imbinandu-l cu thrash-ul si ceva influente metalcore. Personal, diger din plin si fara rusine acest controversat element, atat timp cat nu se abuzeaza de el si nu goleste de substanta celelalte genuri metalice imbinate. Nu vreau sa ma pronunt cat de mult tind sau nu Hatesphere spre aceasta limita, fiind primul meu contact cu trupa, cu exceptia catorva piese ca Resurrect with a Vengeance sau Sickness Within pe care am avut ocazia sa le vad prestate si pe scena Metalhead Meeting. Chiar daca au fost cei mai dinamici din intreg line-upul evenimentului, nerabdarea pentru trupele-cap de afis se facea din ce in ce mai resimtita, astfel incat energia se revarsa mai mult pe scena decat in public, ulterior danezii alaturandu-i-se acestuia din urma pentru distractie si alcool.
Prezenti pentru a cincea oara in Romania, atasamentul suedezilor de la Lake of Tears fata de publicul roman nu mai este o noutate, alegand sa filmeze chiar un DVD cu aceasta ocazie. Astfel, nu-i de mirare ca binecunoscutele piese Raven land, Sweetwater, Demon You / Lily Anne, So Fell Autumn Rain sau Forever Autumn s-au regasit din nou in setlistul trupei, adaugandu-li-se melodii de pe recentul Illwill. Intotdeauna le-am admirat curajul de a experimenta muzical si conceptual, de cele mai multe ori cu succes, insa nu si pe acest ultim material; House of the Setting Sun cu ale sale acorduri „pinkfloydiene” ar fi o piesa demna de ceva mai multa atentie, primind, de altminteri, si un feedback pozitiv din partea publicului.
Desi albume ca Headstones sau Forever Autumn mi-au marcat adolescenta si imi face placere oricand sa le reascult, mi-as fi dorit ca suedezii sa ne surprinda de aceasta data cu un show diferit de precedentele, sa se rupa de tiparul „best of” cu care ne-au obisnuit; ar fi fost interesant sa-i revedem pe scena intr-o noua ipostaza, sa iasa in fata cu mai multe piese psihedelice, din zona electro/gothic rock, de pe albume ca Moons and Mushrooms. Oricum ar fi, cu siguranta pentru fanii infocati concertul cu pricina ramane unul de neuitat, multi venind strict pentru Lake of Tears, dupa cum o buna parte din publicul prezent avea sa paraseasca Arenele la cea din urma trupa...
.
... lucru de neinteles, caci Hypocrisy este o trupa capabila pe scena precum in studio, fiind renumita pentru prestatiile live impecabile. Pe de alta parte, ramane controversata in randul celor mai pretentiosi, rareori ocupand vreun loc in topurile publicatiilor de metal extrem avizate. Din punctul meu de vedere, schimbarea de stil realizata odata cu Abducted, trecand de la un old school la melodic death metal a insemnat nasterea unei identitati bine conturate ale trupei, pastrand fondul death metal si acaparand-o cu elemente melodice, atmosferice, inovand in plus printr-un nou univers conceptual al paranormalului si al himerelor; „acaparat” este cuvantul potrivit, caci, da, avem de a face cu un abuz de clape, riscant as zice, reusind, insa, cu brio sa nu se plafoneze intr-un melodeath plictisitor.
Pe Peter Tägtgren (Pain, ex-Bloodbath, ex-Lock Up), „l’enfant prodige” al metalului, il mai vazusem si cu PAIN acum patru ani in cadrul Artmania, intr-un show care nu se ridica nici pe departe la standardele celui la care aveam sa asistam in seara cu pricina. Hedlund la bas si Elofsson la chitara au contribuit din plin la atmosfera incendiara, Tägtgren remarcandu-se, insa, in fruntea acestora nu doar printr-o miscare scenica mai activa, ci si prin vocea sa versatila, aparte prin alternarea si suprapunerea diverselor stiluri vocale – scream / clean / growl. Singurul minus inregistrat tine de capitolul sunet, pe alocuri destul de aglomerat; cu certitudine, Hypocrisy ar fi putut suna mai bine de atat, lucru sustinut si de marturiile celor care i-au vazut si cu alte ocazii in afara tarii.
Desi a promovat cel mai recent album lansat anul acesta, End of Disclosure, discografia trupei a fost destul de bine reprezentata, setlistul incluzand piese de pe primele doua albume, ca Left to Rot si Necronomicon, alaturi de cele mai cunoscute melodii de la Roswell 47incoace: Fractured Millennium, Fire in the Sky, Valley of the Damned sau Elastic Inverted Visions, cea din urma reprezentand un moment de respiro si o detasare completa de realitate, purtandu-ne intr-un imaginar straniu. Encore-ul a reprezentat climaxul evenimentului, la semnalul lui Horgh, trioul facandu-si reaparitia pe scena si lovind cu patru piese de rezistenta - Roswell 47, Adjusting the Sun, Eraser siThe Final Chapter, ulterior luandu-si la revedere de la publicul roman intr-o nota melancolica, pe fundalul piesei Deathrow (No Regrets); tot astfel marcand finalul unui concert pozitionat fruntas in topul personal al celor mai bune concerte la care am asistat; si nu doar al meu, dupa cum aveam sa aflu in urma unui scurt sondaj post-eveniment.
Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe emailAlte articole din Concerte
Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, cap...
Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în ...
The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
Judas Priest la București – amintiri din „Epo...
Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăieș...
Stone Sour infiltrează Europa
„Crazy World Tour” – alt concert criminal cu...
Am luat maşina timpului până la Quantic, la pet...
TOP 2017
• Cadaveria: heavy metal cu zâmbetul pe buze
• Paul Dean (Jerusalem): from John Mayall to Ian Gillan - the story of Jerusalem
• Dizzy Reed (Guns N'Roses): It takes time to make a record
• Buday Tamás (Tormentor, Nifelheim): being true and honest to each other and never let a system to tell you who you are and what you are capable of
• Festivalul Celtic Transilvania 5 sau fabrica de rockeri de la Beclean; interviu cu Narcis Mureșan
• Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor
• Ionuț Șolescu „Shole” (Crize): o lume mai bună, curaj și verticalitate
• Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator
• Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, capăt de linie în Bucureşti, cu BKS şi Heresy
• Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în deschidere – muzică de salon dintr-o eră inexistentă
• The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
• Judas Priest la București – amintiri din „Epoca de Aur” – trăiri contradictorii
• Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăiește
• Stone Sour infiltrează Europa
• „Crazy World Tour” – alt concert criminal cu Scorpions în Bucureşti, ultimul sau nu
• Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51
Asphyx - Embrace the Death (01.01.1996)
Nota utilizatorilor 8.7
Hehe, se pare ca nu te poti abtine Ionico sa savurezi concerte cu trupe suedeze care combinda death-ul cu melodia.N-ai mai desoperite grave accente de plictiseala de data asta???:)) Hypocrizia asta la roakarul jurnalist de ocazie roman...;)
Foarte buna cronica si profesionist realizata ! Felicitari! E f adevarat ca Hypocrisy au sunat mult mai bine in alte tari dar au si avut pentru cine sa sune mai bine. Stim cu totii foarte bine ca in afara lumea da de la 100 Euro in sus sa vada astfel de trupe si festivaluri si vin cu zecile de mii. La noi o parte s-au plictisit la Lake (ma includ) iar alta parte au plecat la Hypocrisy din 2500 cati am fost cu totul. Dat fiind acest adevar simplu si dureros as zice ca Peter &Co. si-au facut pe deplin treaba pt ce jale era in fata lor. Si au venit si cu un encore de 4 piese pe care, sa fim sinceri, nu il mai astepta si nu l-a cerut mai nimeni. Oamenii deja incepeau sa-si comande taxiuri.. Nu exagerez nici cu o virgula, stim toti cei care am fost acolo ca asa stau lucrurile. Nu neg ca a existat o mana de entuziasti care au savurat Hypocrisy (ma includ) dar per ansamblu a fost cam in nota obisnuita a concertelor metal de la noi, lume putina,adversitati acerbe,tristete multa. Imi asum faptul de a nu fi nevinovat (nici eu nu am sustinut Lake asa cum nici altii Hypocrisy). Avem evenimente multe dar le cam ducem intr-un picior.. Tot respectul pt cei care merg la tot si carora le place totul, sunteti f putini!
Foarte buna cronica Ioanei! @Viscolit: Daca ai timp, chef si inspiratie, asteptam un material de al tau. Gaseti sus la contact adresele de e-mail unde ne poti scrie. Succes!