MISERY INDEX la Bucuresti

Luna iunie a inceput numai bine pentru iubitorii de metale extreme, asa ca ne-am intalnit in seara de 2, in Wings Club, cu Misery Index, una dintre cele mai titrate prezente ale scenei underground din Statele Unite. In deschidere au prestat bulgarii de la Overdawn, bucurestenii de la Mediocracy, slovacii de la Killchain si oradenii de la Spiritual Ravishment.

Ajungand in Wings Club pe la 20:30, am reusit sa prind ultimele 2 piese de la Overdawn. Stilul de metalcore presarat cu melodic death nu ma da pe spate, insa facand ceva sapaturi am reusit sa dau de o formatie activa cu 3 albume realizate independent, ultimul lansat in 2010 purtand denumirea de “The World Only Ends When You’re Dead”. Corect, nu-i asa? Prea putina lume in club in timpul recitalului bulgar, Overdawn meritand un public mai pe masura care sa reactioneze cu moshpit pe acordurile lor energice.

A fost pentru a doua oara cand am asistat la un show Mediocracy. Prima data s-a intamplat prin decembrie 2010 (daca nu ma insel), cand au cantat in deschiderea belgienilor de la Agathocles, evenimentul fiind organizat de acelasi activ Coro. Nu imi place sa ma repet, dar o sa ma contrazic singur acum: ziceam si atunci ca “Ireprosabili din punct de vedere muzical, de la crust la thrash trecut prin hardcore si niscaiva crossover, baietii au fost la inaltime pe tot parcursul show-ului din Cage Club, iar din punctul meu de vedere, trupa asta ar putea face fata oricand unui festival de anvergura din vestul Europei.” Subscriu, doar ca de data asta mult mai accentuat pe partea de show si am avut ocazia sa ascult piese de pe albumul de debut “Human Progress – Endless Regress” (si sa le si recunosc) cum ar fi “The Enemy”, “Answers”, “Changes” sau “Suffocation”.

Publicul, atat cat era, a inceput sa se puna mai mult in miscare, dar aproape toata lumea s-a dezmortit odata cu inceputul recitalului Killchain (probabil numele o fi fost inspirit de piesa “The Killchain” de la Bolt Thrower). Cred ca slovacii au fost revelatia serii, death metal fara compromisuri, cantat din inima, un vocal si niste instrumentisti de mare angajament. In fata scenei s-a lasat cu circle pit (o raritate, credeti-ma), moshpit, tot tacamul si ma bucur cand ma gandesc ca toate concertele organizate de Coro sunt un prilej reusit de a mai descoperi si asculta trupe care merita. Cum sunt si acesti Killchain, gasca cu doua albume la activ (“One More Victim – 2007 si “They” – 2009) de care sigur vom mai auzi in viitor. Sper sa ii mai vedem prin Romania, poate intr-un turneu de promovare al unui nou album. Asteptam.

Urmatorii pe lista au fost Spiritual Ravishment, care s-au achitat mai mult decat onorabil de datorie. Este pentru a 3 a oara cand ii vad la lucru, insa niciodata nu m-am simtit apropiat de muzica lor, in ciuda faptului ca genul prestat imi este foarte drag. Nu se lipeste, nu pot explica de ce si as prefer sa rezerv randurile ce urmeaza pentru fanii trupei deoarece e dreptul lor sa isi dea cu parerea si sa ii laude. Una peste alta a fost ceva mai multa lume in fata scenei, iar oradenii au oferit tot ce au avut mai bun.

Niste prieteni de ai mei parca banuiau ca pauza dintre trupe va dura ceva asa ca am decis sa iesim din afara din club, unde aproape ca ne vestejeam de cald. Au avut dreptate pana la urma, deoarece Misery Index au intrat pe scena dupa vreo 50 de minute, dar acest impediment nu a mai contat cand americanii originari din Baltimore au dat drumul unui spectacol absolut exploziv. Fanii, putini, dar fideli, au reactionat imediat aruncandu-se fara sa stea prea mult pe ganduri in valurile dansurilor de care va pomeneam si mai sus. Cu o trecere prin toate cele patru albume cu mai mult condiment din ultimul “Heirs to Thievery”, Misery Index au fost la inaltime, oferind un show total, presarat cu momente de care o sa ne aducem cu siguranta aminte. Unul dintre ele s-a petrecut in momentul unei mici defectiuni tehnice care a adus la o scurta oprire a recitalului.  Pentru a destinde atmosfera si pentru a nu lasa publicul sa iasa din stare, tobarul Adam Jarvis a recurs numaidecat la un mic solo antrenant atragandu-si aplauzele celor prezenti. Intre timp problema se remediase, iar show-ul a reinceput, parca mai intens ca pana atunci. Asta se numeste spontaneitate, dragoste pentru public, indifferent ca vorbim despre grind sau alte sub-genuri extreme, implicare activa in show si profesionalism.
Ostilitatile americane au durat aproximativ un ceas, iar Misery Index si-au incheiat performanta fara bis, dar in aplauzele calduroase ale fanilor. Prea putina lume din pacate, dar parca ceva mai multa in comparatie cu concertul Agathocles, iar cei care au fost pe faza, au putut sa isi procure la iesire si un afis al acestui minunat eveniment. Multumim organizatorilor, in special lui Coro si asteptam cu nerabdare si alte show-uri la fel de reusite.