Multimea Vida, Kitra, Inner Grave, Nox, DoDiez

„Daca  e marti, atunci e metal”, sau ceva de genul asta se judeca in ultima vreme in Iasi. Lucrurile au inceput sa se miste; mai trase, mai impinse insa se misca si se pare ca se misca pe un traiect care va aduce o droaie de lcururi bune comunitatii de metalisti moldoveni.

Pe 3 aprilie, „niste roaceri inimosi” si Casa de Cultura a Studentilor (metalisti) Iasi, au facut ina sa fel incat in schimbul a 7 RON, omul sa poata petrece o buna parte din seara de marti in atmosfera unui concert. Sunetul - ceva mai bun decat in anii trecuti, drept dovada ca se poate, dar inca e numai sunetul, din pacate. Sunetistul locatiei inca are multe de invatat chair de la trupele care calca pragul salii Sundays a CCS Iasi. Where there is a will – there is a way, spune dictonul britanic. Ramane de vazut ce si cum  se va mai intampla. Dovada ca  numai sunetul e nou si technic bun mi-a dat-o (a nu stiu cata oara, un concert de metal, urmatorul despre care va voi vorbi saptamana viitoare).

Cum inca lumea de tech nu intelege ca orele 19 de pe afis ar trebui sa insemne si orele 19 la care incept drujbele, concertul a intarzit nitel, insa fara a degenera intr-o adunare de ”baai, da' nu incepetz' odataaa?”

Prima trupa urcata pe destul de generoasa scena ieseana au fost Multimea Vida (Numai Ska Nu-Iasi). Numai bun numele, cu tot respectul! Nu stiu de ce in Iasi inca se face muzica asa amarata. Sincer, nu au cantat rau: au cantat amarati. Daca vreti sa intelegeti ce si cum, inchipuiti-va un om amarat si care incearca sa fie si protestatar, revolutionar, cheguevar, ce vreti voi: insa fara vreo urma de vlaga autentica, fara vreo sclipire de dorinta de a canta intr-adevar.

MV spun despre ei insisi ca se inscriu in Ska. Eu nu o sa ii contest pentru ca sunt pe trei sferuri inafara ariei de acoperire; totusi daca ala a fost Ska atunci cred ca ar trebui sa fi jurat sa ma feresc pentru tot restul vietii mele de Ska. Tobe, bass, o chitara si o voce de om care tocmai se ridica de pe sosea dupa ce a avut un accident grav de motocicleta. Punct. La cam atat s-a putut rezuma Multimea Vida. Nimic de oferit si dupa cate am vazut, nici nimic de cerut. Publicul care gusta genul s-a zbantuit un pic, si parca si ei molipsiti de sindromul fara-vlaga, i-au invitat subtil, politicos,  sa plece. Fara vorbe, dar plecand el insusi mai aproape de beri. Nota editorului: Apa la genunchi.

Kitra

Kitra (Ceva, mai multe-Pascani, tot Iasi) a adus un aer nou, binevenit dupa recitalul MV. Mi-a placut mult vocea omului; altii au spus ca e de tot cacatul. Gusturile..., stiti si voi. Cea mai mare problema a mea cand incec sa scriu despre Kitra este ca nu stiu udne sa-i bag, in care sertar: au inceput cu cateva piese care m-au entuziasmat de-a dreptul pentru ca se duceau lent si fin, cu acea discretie care te face sa nu realizezi exact daca sunt „inspirate” sau originale, catre For My Pain. Pur si simplu plutea un aer de gothic bun (no goth!) peste muzica lor si scalpul barbierit al solistului chiar se lipea bine in peisaj.

Kitra

Apoi treaba s-a dus in porumb, cum imi palce mie sa spun cand lucrurile se duc mai mult sau mai putin naibii: s-a trecut intr-un registru nasol-comercial, condimentat (oarecum aiurea) de „Di ci ti futz', fa?”, un refren pe ritmuri foarte „Gandul Matzeshti”, „Zdob si Zdubeshti” si alte asemenea, dar fara *oaiele lui ZsZ din tineretea lor muzicala. S-a ajuns mai apoi si la zona care mie imi displace profund, a alternativului fara motiv. Fara motiv, in sensul ca atunci cand canti ceva despre care nu stii ce e, zambesti si spui ca e alternativ... „C'moon!” Nota editorului: Cand vreau pot. Ce voiam?

Inner Grave (Death Sanatos,Iasi) sunt spre marea mea bucurie, noile rasaduri (dusmanoase) ale deathului sincer iesean. „Copchii”, mai putin vocalul care se apropie si el (ca si mine, de 30). Se simte ca inca experienta lor e minuscula; se simte inca nesiguranta si se mai simte o oarecare teama gen „oare nu e prea smintit ce facem?”.

Inner Grave

Mai presus de toate insa se simte, se vede si se aude cheful lor nebun (la modul bun) de a canta death. Nu melodic, nu suedez, nici penticostal-mormonic, ci death. Simplu si brutal. Liniile pieselor de pana acum sunt mult peste media  pe care niste „teenagers” ar atinge-o in mod normal si cred ca asta ii face sa mearga mai indarjit mai departe. Au sunat sensibil mai bine decat prima data cand i-am vazut.

Inner Grave

Ca aspect oarecum picant, Marius, vocalul, nu a mai cantat niciodata nimic. Pur si simplu ii se parea ca „baga bine” iar ocazia de a demonstra acest lucru s-a ivit in urma unei nefericite intamplari in urma careia fostul vocal din Inner Grave a murit. Oricum am da-o insa, multi vocalisti fruntasi de death ai tarii vor pali cand vor auzi „veceul” Inner Grave: Disavowed? Poate, insa mie mi se pare ca dupa ceva pregatire serioasa, Inner Grave va avea o voce mai grea. Nota editorului: Daca va lasati de death, va bat!

Nox  

Nox (Death credibil, Constanta). Desi nu au cantat penultimii ci ultimii, ii trec aici pentru ca ii voi lasa pe DoDiez la urma. Nox nu sunt la prima dereglare in Iasi si nici la utima, in mod cert. I-am mai vazut, i-am mai ascultat, i-am mai felicitat. Si mai copii, si mai dementi. Un death mai bolnav decat Inner Grave, cu un vocal atat de mic (ca si statura) incat cu greu isi poate imagina cineva ca ar putea iesi asemenea blestematii sonore.

Nox

Cuvantul de ordine: Bun! Nox ar putea face cariera buna in industria „boralii”; si cred ca daca vor continua sa-si dreaga mersul in aceeasi directie vor urca mai mult decat spera ei acum. Teren este cacalau, mai ales ca abia acum incepe cu adevarat exploatarea resurselor „deathalifere” ale metalistului neaos. Din partea mea o nota de „e bine si stiti ca se poate mai mult”, in special pentru faptul ca atunci cand au zis „death” au omis (cu veselie spre marea mea multumire) si alte chestii care se mai asociaza  indeobste pe la noi cu deathul; chestii ca „melodic, heavy, svensk”.

DoDiez (Metalcore, Bucuresti). Headlinerii serii de 3 aprilie, desi nu au fost ultimii. „1111% Energy.” Mai simplu de atat nu pot descrie ce am simtit cand i-am ascultat pe bucuresteni. Nu mi-au placut atat de mult precum Crize, dar mi s-a parut ca au fost cu mai mult nerv si ca au degajat mai multa ura decat colegii „crizati”.

DoDiez

Chiar discutam cu un apropiat si judecasem la unison o fraza de genul „ ai vazut cu cata dusmanie canta vocalul? Astia mai au un pic si cred ca se iau la bataie intre ei..” :) Departe incidentele nasoale, cu exceptia unui roacer ceva mai infierbantat care mai tulbura apele. DoDiez? Fain: se vede experienta la scena, si se simte determinarea. Despre chef de cantat nu va mai zic: daca i-ati vazut macar o data, cred ca e suficient ca sa va dati seama ca nu se joaca.

DoDiez

Sunetul cam prea aerisit (ziceam ceva de Crize, ei sunt mai spre latura grindy) pentru gustul meu personal, dar din cate am vazut – din plin gustat de publicul moldav – dar in nici un caz aerisit al modul rau. Breakuri dese si care puncteaza excelent acolo unde e nevoie, cu eterna glazura de Slayer a tuturor trupelor similare; si zic asta nu ca ar fi un lucru rau , ci dimpotriva, imbucurator! De ce? Pentru ca vad in sfarsit ca scapam de sunetul romanesc. Ala basit si „prabusit”, muzica aia parca facuta de un taran beat care cade din caruta inalta plina cu strujeni, pe-un gard sau pe-o banca. Nota editorului: „Fu-te-re! Iar daca nu va bateti e si mai bine!”

Per ansamblu o seara buna, cu vreo 250 de cetateni de ambele sexe, iesiti pe interval la o bere, un dat din cap, la un racnet. Pentru o parte a publicului iesean, recomandarea: bah, nu va mai duceti acasa la 10 „ca pierdeti tramvaiul”! E jenant.