NAPALM DEATH la Bucuresti

A treia revenire a pionierilor grindcore in Bucuresti a iscat destul de multa confuzie in randul fanilor care au avut de suportat lipsa unor informatii edificatoare in ceea ce priveste concertul. Acuzele nu trebuie neaparat indreptate asupra organizatorilor (concertul s-a tinut!), insa ar fi bine ca pe viitor aceste lucruri sa nu se repete. As prefera sa nu insist prea mult pe acest aspect si ma voi rezuma la ceea ce s-a vazut si auzit in seara de 14 septembrie, locatia Wings Club.In deschidere au performat trupele romanesti Negative Core Project, Spiritual Ravishment si Lost Society.

Am incercat sa ajung in club la 20:00, o ora rezonabila, si pe scena se aflau deja cei de la Negative Core Project. Recitalul lor tocmai incepuse, iar eu ma pregateam sa remarc o evolutie splendida fata de ultimul lor show la care am participat (13 noiembrie 2010 in deschidere pentru Truda si Bucovina). Mai multa brutalitate incorporata in sound nu poate decat sa ma bucure, iar oamenii par sa gaseasca o cale cat se poate de personala in muzica cantata. Am impresia ca elementul “core” a fost cumva indepartat din ecuatie in profitul unei combinatii apreciabile de death cu mici twisturi grind. Piesa “Rotten” poate fi o dovada in acest sens. Din nefericire publicul a fost destul de restrans, iar caldura din club parea sa isi puna deja amprenta, insa nimic nu i-a impiedicat pe trupeti sa dea tot ce au mai bun din ei. Surpriza ramane la acelasi nivel si astept un nou concert Negative Core Project si de ce nu poate un debut discografic exploziv.

Caldura mare, monser, in Wings Club, dar lumea incepea sa vina si sa tot vina. Oradenii de la Spiritual Ravishment au simtit parca acest lucru si au suit pe scena stiind ca vor face show si ca vor ridica maini si plete in aer. Ne-au reamintit de albumul Children of the Atom lansat in 2010 si au cantat din tot sufletul pentru publicul cunoscator. Eu, ca un necunoscator ce sunt, m-am retras mai in spate si simteam cum caldura incepea sa ma (si sa ne) toropeasca din ce in ce puternic. Nu am mai rezistat si am iesit afara unde am dat peste un alt puhoi de oameni si ei probabil impinsi de caldura aproape insuportabila.

Am revenit, insa pe scena am dat de alti oameni. Era vorba de Lost Society, o ciudatenie de trupa si o sa va spun si de ce. Facand o mica documentare pe net, ce am aflat? Ca muzica lor este o combinatie de jazz, punk, funk, metal, rockabilly, progressive, alternative, post-rock si aproape toate genurile disponibile, iar pe albumul de debut vor avea invitati din trupe precum Dead Kennedys, Black Flag/Circle Jerks sau Atheist. La o prima vedere impresia poate fi ceva de genul: “Oau!!!”, insa am avut ocazia sa gust putin din mixul de genuri al Societatii Pierdute si poate nu o fi de mine, dar am procesat doar ceva amuzant, caldut, voios, voinic, multa vorbe intre piese, dar putina muzica. Sper ca albumul sa imi dea peste degete, dar in sfarsit recunosc ca Lost Society, priviti in acest context, nu sunt altfel decat interesanti.

Dintr-o data clubul s-a umplut, iar britanicii de la Napalm Death si-au facut loc prin public pentru a ajunge pe scena. Show-ul a inceput solemn, dar nu va speriati. Nebunia a avut ca temei piese precum The Brink of Extinction, Unchallenged Hate, Think for a Minute, That’s Not a Fairytale, Scum, Silence Is Defeaning, The Cod Is Red… Long Live the Code, When All Is Said and Done trei coveruri incepand cu celebrul Nazi Punks Fuck Off dupa Dead Kennedys, Lowlife dupa Cryptic Slaughter si Conform dupa Siege plus arhicunoscutele “You Suffer” si “Suffer the Children”.

Recitalul britanicilor a fost ca o dinamita care tot continua sa explodeze, nu aveai timp sa te feresti, sa te relaxezi, sa respiri. Barney este un monstru cu vocea sa, acapareaza tot ceea ce este pe scena si in afara ei, iar growlul devenit deja celebru anunta necontenit disperarea unei lumi care il si ne dezgusta, plina de mizerie, lacomie, lasitate, minciuni si ignoranta. Nu ii putem lasa deoparte nici pe ceilalti componenti. Daca Shane Embury nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar tobarul Danny Herrera este un model de seriozitate in spatele bateriei sale, l-am putut remarca dezlantuit pe Mitch Harris care dadea din cap fara limita si isi scuipa plamanii si riffurile.
Un show Napalm Death pare predestinat unui public la fel de implicat precum trupa si nu ne-au lipsit nici moshpit-ul, headbang-ul si putin crowd surfing. Totul pentru o seara grindcore asa cum se cuvine!

Evenimentul a fost organizat de Alternative Music Experience, o colaborare intre King Size Production si Bring The Noise.