PRO-PAIN la Bucuresti

Pentru ca soarta m-a aruncat cu serviciul tocmai in Baneasa, i-am pierdut pe cehii de la X-Core. Si asta a fost probabil singurul lucru nasol care mi s-a intamplat la concertul de miercuri seara din Fabrica. Ma rog, poate contactele dislocatoare de umar cu oamenii de paza care se plimbau vigilent prin sala, dar cu asta ne-am obisnuit deja, nu?
In rest, numai de bine. Blasted a inceput in forta, iar vocalul Carlos (baietii n-au nume de scena, au doar prenume de scena:) s-a aratat decis sa trezeasca absolut toata sala din semi-amortirea in care se afla. Drept care la una dintre piese a luat chiar microfonul si a alergat cu el printre spectatori, indemnandu-i sa contribuie cu strigate si urlete la partitura vocala. Mai putin tare la impresie artistica, dar deosebit de „curat” ca sunet a fost pentru mine tobarul Simon – si apropo de sunet, acesta a fost excelent pe toata durata serii. Mi-a placut si restul trupei, insa (mai ales prin comparatie cu ce a urmat) mi s-a parut ca basul si chitara n-au avut forta si amplitudinea la care ma asteptam din partea unei trupe care se declara „metal”. Impresia generala a fost a unui show agresiv si energic, dar cam simplist la nivel muzical.

Francezii de la Zuul FX au ridicat clar nivelul adrenalinei, avand un sunet mult mai plin (iar dintre toate chitara a fost un progres urias). Cand citisem mai demult auto-caracterizarea „un amestec de Slipknot si Fear Factory”, strambasem putin din nas – pentru mine Fear Factory nu e o referinta pe care s-o poti arunca atat de usor in discutie. Insa pot sa spun ca prestatia francezilor m-a convins ca ar putea la un moment dat sa urce catre nivelul celor doua trupe amintite. Un cover reusit dupa Demanufacture si piesa proprie I8You (fix pronuntia pe care o au multi francezi cand zic I hate you – mai zi-ne, Klawz, despre „h”-ul aspirat:) au fost piesele de referinta pentru ZuulFX. De remarcat ca vocalul n-a trebuit sa se dea jos de pe scena pentru a agita spiritele, simple indemnuri la violenta (hi,hi!) au fost suficiente pentru a construi mosh pit-uri in fata scenei. Una peste alta, fix trupa pe care ti-ai dori-o ca opening act la un concert de club (si nu numai).

Partea cu Pro-Pain m-ar obliga sa arunc superlative in stanga si in dreapta, asa ca ma limitez la cateva fapte.
Cincisprezece sau saisprezece piese cantate aproape fara pauza – primul dialog cu publicul a fost pe la jumatea concertului, cand inainte de The Shape Of Things To Come Gary Meskil le-a spus fanilor: „Let me see you do the circle over here!” sau cam asa ceva. Dupa cum va imaginati, n-a inceput vreun cerc de literatura, iar aceeasi oameni de paza putin speriati au mers repede sa aduca intariri de afara. Ma rog, nu-i o mare problema, se vor obisnui in timp :).
Un playlist care n-a neglijat nici un album important. De la Can You Feel It? la All For King George, de la Beyond the Pale si Left For The Dead la Born From Pain si Three Minutes Hate (mama, ce delir au provocat astea doua la bis) – toate au fost acolo si toate ne-au rupt capetele.
Stage diving, oameni purtati pe brate (inclusiv suta de kile a lui Meskil la sfarsit), aplauze, fluieraturi, zeci de reprize de scandari „Pro-Pain! Pro-Pain! Pro-Pain!” si sute de poze cu trupetii la sfarsit.
Ce sa mai... au avut cam 300 de oameni la degetul lor mic. Un BRAVO trupelor, organizatorilor si oamenilor care au venit.

Foto:  Admin 

GALERIE FOTO:

X-CORE:

BLASTED:

ZUUL FX:

 PRO-PAIN:

Foto: Max