Rammstein@Budapest Report: Critical Meltdown in Hell

Recunosc ca eram in Budapesta din alt motiv. Si am aflat intamplator, cam cu doua ore inainte, ca Rammstein urmeaza sa zgaltaie orasul in Papp Laszlo Sportarena, o nava spatiala careia ungurii ii spun cu modestie “sala de concerte”. 

Dupa o tanti de la o casa de bilete de la metrou care pe langa ca nu stia engleza, franceza, nu parea sa stie nici ungara sau nici o alta limba cunoscuta umanitatii, care ne-a trimis in directia opusa si un taximetrist care ne-a luat pe o cursa de 2 km cat pentru dus-intors la aeroport, ajungem la mothership. Luam bilete (standing sold-out, tribuna confortabila si ca sa scrii o cronica buna ai nevoie de confort), patrundem si cautam un mod de a izgoni frigul de afara. Il gasim de vreo trei-patru ori cu cola dupa care patrundem in sala unde trupa aflata in deschidere isi termina actul. Din pacate Deathstars nu s-au ridicat la inaltimea laudelor pe care le auzisem despre ei. Poate a fost si sunetul de vina: la un moment dat au ajuns sa se auda ca 2 Unlimited intr-un casetofon Powasonic si cu ceva riff-uri peste. Scuze eventualilor fani, care probabil ii apreciaza in orice conditii si cu orice fel de sistem de sunet, dar pentru mine la prima auditie n-a fost ceva senzational.

Se lasa linistea. Il calmam in engleza pe colegul de scaun care se certa cu prietena pe o halba de bere – aveam sa aflam dupa cateva reprize de conversatie in engleza ca erau amandoi maghiari din Romania si ne-am fi putut intelege si in romana, hahaha.
Dupa care se lasa intunericul.
Din tavan coboara o platforma uriasa perfect luminata si garnisita cu butelii de nitrogen care au adus sala la 15 grade in 2 minute. Zgomotele sunt exact cele ale meltdown-ului unui reactor nuclear atunci cand te afli inauntru (daca va intrebati de unde stiu, am jucat Duke Nukem cand eram mai mic). Iar asta a fost dupa parerea mea tema intregului concert.
Dupa ce au strabatut platforma si si-au infipt steagul alaturi de cel al Ungariei, Till Lindemann si formatia mi-au explicat unde se afla reactorul nuclear: in iad.

Sonne, Mein Teil, Ich Will, Du Hast, Buch Dich, Pussy… De fapt de ce le enumar? Sincer nu stiu ce n-au cantat. Din ce ar fi trebuit sa cante, ma refer. Extra-ul a fost noul single Mein Land al carui clip se lansa pe Vimeo a doua zi. Dragut dar n-are puterea lui Mein Hertz Brennt – favorita mea. Iar spectacolul…aici e de scris o carte. Da, au efecte pirotehnice, dar nu asta e problema. Povestea se schimba dramatic de vreo 5 ori, cu ajutorul unor elemente gigantice de sceno-iluminare. Proiectiile si render-urile dispar lasand locul unei tehnologii mult mai spectaculoase. Un amestec de lumini, texturi si culori montate in elemente care pareau colectate dintr-un cimitir de submarine. Interiorul de reactor nuclear a fost perfect recreat. Cu incercari nereusite de a raci atmosfera folosindu-se un cooler gigantic. Totul a sarit in aer de vreo trei ori, in toate directiile, marturie stand si gelul antifoc cu care erau unsi din greu toti membrii echipei. Till a manevrat mai bine ca Sorlag niste arme venite direct din Quake care parjoleau totul in jur. A, si la Mein Hertz Brennt si-a scos inima si a aprins-o precum un flair. A purtat aripi cu aruncatoare de flacari, i-a facut lucruri rusioase keyboarderului (dupa ce in prealabil s-a chinuit sa il impuste, arda sau fiarba), dupa care si-a dat drumul pe public (singurul moment un pic prea sado-maso-gay-goth pentru gustul meu) si a zgaltait intreaga constructie cu baritonul ala care se spune ca e intretinut cu uraniu imbogatit. Poate de aici legatura.

Ma asteptam la o nebunie, dar nu una atat de “design”. Totul a fost perfect. Culorile, luminile, miscarea scenografica. M-am uitat dupa si am vazut ca scena asta a luat toate premiile posibile de design in State si e facuta de Roy Bennet si Peter Aquinde, doi artisti care au mai lucrat, printre altii cu Pearl Jam si Madonna.

Am iesit cu greu dupa trei bisuri si o explozie cataclismica de final, semn ca echipele de interventie ale Iadului au fost prinse pe picior gresit. Ne-a parut rau ca intoxicatia radioactiva a luat sfarsit, am parasit ramasitele inca incandescente ale reactorului, topit in ce mai ramasese din Laszlo Papp si am plecat pe jos.

Multa vreme n-am mai zis nimic.