concerte

Sase a sasea zero sase sau cum mi-am petrecut Apocalipsa

Sase a sasea zero sase sau cum mi-am petrecut Apocalipsa
TRUPE: Satanochio

In secolul asta Apocalipsa a picat intr-o marti. Nu era suficient ca-i ziua aia a saptamanii in care oricum avem trei ceasuri rele, mai trebuia sa vina si-asta. Aniversarea, ziua lui Uciga-l toaca, bestia, necuratu’ si intunecatu’, cand se lanseaza albume care sa-i gadile lui placut urechile si au loc festivitati dubioase in locatii subpamantene. Ziceam de trei ceasuri rele?! Se poate spune ca m-am bucurat din plin de ele, alaturi de alti cativa entuziasti care au marsaluit in seara respectiva pe traseul Club A – Underworld pentru a participa la evenimentele „date dracului” programate in „cea mai diabolica zi a mileniului”, dupa cum isi prezenta Titus manifestarea organizata in Club A.
Fiindca n-am reusit sa ajung la lansarea albumului Deicide, a trebuit sa ma multumesc cu slagarele death metal interpretate de Adi de la Giurgiu impreuna cu Titus.
Cine este Adi de la Giurgiu? Un baiat pe nume Adi care este (strategie de marketing sau nu) din Giurgiu.
Oare cine m-o fi pus sa merg!? Hmm, curiozitatea, evident. Dar pentru statul pana la sfarsit la aceasta intamplare, cred ca doar masochismul e de vina. Hai sa va povestesc pe-ndelete, ca e singura ocazie, asa ceva nu voi mai vedea, ceea ce va doresc si dumneavoastra. Ceasurile rele au inceput pe la 8 juma’ cand Titus s-a urcat entuziast pe scena pentru a deschide ostilitatile cu un concurs, „Matreata 2006”. Pentru ca amatorii ezitau sa se extraga din randul celor vreo 50 de curiosi adunati in fata scenei, insusi Adi de la Giurgiu a procedat la reperarea si aducerea in lumina reflectoarelor a celor trei candidati pentru a le fi masurata pleata. Norocosul castigator a primit trofeul Matreata, constand intr-un sampon si s-a retras din nou in multime, lasandu-ma in incertitudine : a fost sau nu blat ?! „Din dragoste pentru death metal”, Grohoteea nustiucum s-a dat in stamba intr-o parodiere subtire a emisiunii cu iz de telenovela prost interpretata, chemandu-l pe scena pe maretul Adi. Cat as fi vrut sa nu raspunda chemarii ei! Pentru ca de-aici a inceput partea muzicala, deschisa cu „Buona sera signorina, ciao ciao”, continuata pe parcursul serii cu alte piese, din care retin „Money, money, money” (ABBA), piesa la care s-a aruncat cu bani in public (finut, cu grija, sa nu fie nimeni accidentat), au mai fost vreo 2-3, toate interpretate in colaborare cu Titus,  prelucrari death metal (indulgent spus, de fapt era un groh metal) ale unor piese disco ale anilor 80 cu negativ, titlul de „Maltratarea Romaniei” potrivindu-se din plin sunetelor emise de pe scena de cei doi balamuci, cum s-au autointulat protagonistii show-ului. La urmatorul eveniment de gen, ii propun lui Titus sa organizeze altfel toata partea muzicala: ei nu canta si publicul arunca cu bani pe scena, ambele parti vor fi mai castigate. Mi-a parut rau ca n-am luat aparatul de fotografiat, as fi avut ocazia sa vi-l prezint pe acest organizator serios de concerte si redactor de fanzine scalambaindu-se pe scena intr-un halat de baie rosu. Asa, voi continua doar cu povestile, ca poze ilustrative n-avem.
Au mai fost niste premieri pe-acolo, din care nu ma pot abtine sa nu mentionez premiul acordat lui Paul Slayer Grigoriu, un tricou cu 666 si cruce intoarsa (la ce putea sa se astepte daca participa la manifestari de ziua lui Saty?) si premiul „Cotu’ si piscotu’” acordat lui Morrison, concretizat intr-o cutie de piscoturi, sper ca erau fragede si bune, sa nu faca vreo indigestie cel mai prolific organizator de concerte underground de pe plaiurile noastre. Rubrica „Porcesul etapei” a inclus comentariul a doua meciuri de mare angajament, FC Rising Shadow contra FC LOST (cu asa nume, predispus infrangerii, e de inteles cine a castigat) si FC Negura Bunget contra FC Trooper, scor 3-1. Ambele meciuri au fost comentate de Titus si ilustrate cu o proiectie de faze controversate de pe teren, cel de-al doilea incluzand secvente fierbinti din filmul „Gia”. As indrazni sa-l contrazic pe Oscar, care justifica infrangerea prin faptul ca nu si-au ales bine antrenorul si sa spun ca este perfect scuzabila, avand-o in echipa pe Angelina Jolie nu prea te mai poti concentra la pase.
Intre o parodie si-o muzica s-au decernat si premiile castigatorilor concursurilor Balamuc Zine constand in reviste si invitatii la concertul Obituary.  Nu au lipsit momentul poetic, partea de cult al personalitatii titusiene si rubrica SF, in care ni s-a povestit, evident cu proiectia de rigoare, despre aterizarea navei Irkalla pe planeta Satanochio, unde membrii echipajului s-au intalnit cu forma de viata locala prietenoasa si sociabila numita Coro. Cum multi din cei prezenti acolo urma sa pornim spre numita planeta, am mai aruncat o privire spre ceas intrebandu-ma cat mai are de gand sa dureze toata balamuceala asta. Vorba unui amic, „dupa un joint si-o sticla de Jack, poate ti-ar veni sa razi”.
A fost o manifestare ce a incercat sa pastreze spiritul Balamuc Zine, dar mult mai nereusita in ceea ce priveste consistenta poantelor, dovada si faptul ca arareori cele povestite ii distrau pe mai multi decat cei direct vizati, in care publicul era cam derutat, nu stia daca sa rada de ridicolul intamplarii sau sa-si planga timpul pierdut, ca banii n-avea de ce. Citat de pe forum din acelasi omniprezent, inegalabil, inefabil, inconturnabil si iremediabil Titus: „Multumiri sincere celor care au avut rabdare sa urmareasca porcaria de pe scena Club A din seara asta. Ne-am simtit bine si de Apocalipsa asta! ” Cu relativa placere, dar data viitoare nu stiu cati or s-o mai aiba (rabdarea). Voi da, v-ati simtit bine, a fost genul de eveniment la care daca nu esti direct implicat, stai pe margine si te minunezi ce-o fi asta si de ce, de ce se amuza din plin baietii aia doi si de ce pe noi, astia din public, nu ne patrunde in nici un fel genialitatea farselor si glumelor pe care le fac. M-am dus sa ma amuz, dar n-am prea reusit. Evident, eu si Titus avem idei diferite despre umor. Am oscilat intre „uite cu ce pierd timpul” si „ia sa vad ce-au mai nascocit, poate apare scanteia de geniu si haz si o pierd daca plec inainte, ca doar pentru ea eram acolo”. Nope, n-am pierdut decat timpul. Dar hai sa dau o nota de trecere manifestarii, ca macar s-a straduit omu’, sa fie un 5. Pentru cei care ma cred sau nu, ce s-a intamplat acolo a fost filmat in vederea inregistrarii pe un DVD, asa ca atunci cand va aparea, cumparati-l! Poate aveti vreun dusman caruia veti dori sa i-l faceti cadou.

 

Satanochio

 

Dupa acest ceas rau si un pic, am continuat petrecerea sixsixsix-ului in Underworld, pe planeta Satanochio, unde am avut parte de urmatorul ceas „rau”, de data asta in alt sens, diabolic, satanic si pigmentat cu misterul prezentei printre noi a membrilor trupei, care nu ne-au onorat insa cu dezvaluirea identitatii nici la propria lor lansare de disc. Neavand membri pe scena, n-am putut avea nici live, drept urmare aceasta lansare n-a putut fi una normala. Asa ca ne-am adunat toti cuminti in fata scenei pe care Costin Chioreanu manevra proiectorul si am inceput sa urmarim prezentarea si cele trei clipuri. Nu s-au tinut toasturi, nu s-a lungit nimeni cu vorba, pur si simplu imaginile si muzica au vorbit singure. Ecranul de proiectie era strajuit de lumanari aprinse, unul din elementele omniprezente in videoclipurile trupei, alaturi de masti (pe care nu le-am vazut sau nu le-au mai adus, desi Coro ne promisese) si de instrumente de uz casnic precum topoare, coase, etc. Si-n acest decor minimalist au inceput sa se deruleze Burn, Dark Days will Come, si Revelation, piese incluse pe primul album al trupei.
Este remarcabila atmosfera adusa pieselor de reprezentarea vizuala. As indrazni sa afirm ca un mare plus pentru trupa asta din momentul in care s-a hotarat sa cante serios este imaginea, cu tot ceea ce implica ea: misterul lasat sa planeze asupra membrilor, aparitiile lor mumificate, profesionismul filmarilor, aspectul grafic al produselor.  Poate ca muzica nu are foarte mult de spus la nivelul subtilitatilor si tehnicii, dar este imbogatita de dinamismul obtinut din succesiunea rapida a imaginilor, a unghiurilor de filmare si luminilor, a cadrelor fast forward, de un concept unitar, in care anumite elemente se transmit de la o piesa la alta, se reiau, creeaza o identitate proprie, usor de recunoscut. Dupa ce am urmarit cu interes clipurile (fiind o vizionare in premiera e normal ca multe detalii sa-mi fi scapat) astept cu si mai mult interes aparitia DVD-ului, care sper sa cuprinda si filmari din cadrul concertelor pe care trupa le va sustine in strainatate ;). Burn a adus o supriza, prezenta lui Nimenea la tobe, „conquering the throne of nothingness”, dupa cum spune o alta piesa din cele prezentate, Revelation.
Dupa ce prezentarea clipurilor s-a incheiat, a urmat un moment oarecum hilar. Bine-bine, am urmarit „prestatia” video a trupei, showul a fost minunat, sunetul superb, interactiunea cu publicul a lipsit cu desavarsire dar asa-i la cinema, ce facem noi acum?! Aplaudam? Aplaudam, fiindca Satanochii-s printre noi si ne-aud, dar daca vrem bis oare cum ne manifestam? Ca de obicei, il cerem. Asadar, in urma solicitarii de bis, iata ca proiectia a fost reluata si am avut parte de o lansare plina de succes, cu bis, cu tot tacamul, in care doar protagonistii principali au preferat sa ramana in umbra. Ar fi fost frumos din partea lor sa iasa pe scena si sa transforme aceasta zi intunecata intr-una a revelatiei, spunandu-ne, asa cum declara in titlul albumului, I Am Satanochio, dar au considerat ca nu e inca momentul.
Pentru ca evenimentul lansarii a fost scurt si lipsit de prezenta eroilor principali, ii acord nota 8, desi ceea ce am vazut mi-a placut.


Tragand linie si adunand, 5+8 = 13 : 2 = 6,50 si cu 0,16 puncte din oficiu ca sa-mi iasa media, am avut parte de o seara de nota 6,66 in irepetabila data de 6.06.06.

Autor: Gabi D.
Vezi galeriile trupelor: Satanochio

Data concert:  June 06, 2006  | 0 Comentarii  | 7163 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Sase a sasea zero sase sau cum mi-am petrecut Apocalipsa

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte