SCORPIONS – Humanity World Tour, 2007

Cand mi s-a propus sa scriu cateva cuvinte despre concertul de sambata seara de la Sibiu al celor de la Scorpions, stiam ca nu voi putea fi 100% obiectiv. De ce? Pentru ca a fost a patra oara cand i-am vazut in concert (incepand cu 1993 pe stadionul Dinamo, cand aveam 11 ani) si pentru ca este o trupa imi place si care m-a influentat destul de mult de-a lungul anilor. O sa incerc totusi sa va relatez cele intamplate, macar cu iluzia de a fi cat de cat obiectiv.

Am ajuns in Piata Mare din Sibiu pe la ora 18, destul de devreme pentru a prinde un loc destul de in fata. Cu o intarziere de aproape jumatate de ora, formatia Compact a intrat pe scena. Si sa nu va imaginati un intro fulminant, cu o piesa in forta – nu… Paul Ciuci a venit pe scena si a inceput sa vorbeasca cu publicul intr-un mod care mai degraba era potrivit pentru un concert in Club A, nicidecum pentru magnitudinea concertului pe care aveau privilegiul sa il deschida. Au urmat aproximativ 45 de minute de repertoriu de “slagare” Compact, care, judecand dupa reactia celor din jurul meu, au lasat publicul mai rece decat era deja. Nu o sa intru in amanunte, din respect pentru vechimea lor si pentru faptul ca au avut mult de suferit in ultima perioada, dar parerea mea personala este ca acesti “mostrii sacri ai rock-ului romanesc” ar fi trebuit sa se retraga de mult “in glorie”…

Aruncand o privire in spatele meu, am observat ca Piata Mare a Sibiului era plina-ochi (estimez aproximativ 20.000 de spectatori, desi s-ar putea sa gresesc), fapt datorat in mare masura gratuitatii intrarii.
Dupa 20 de minute de pauza, PA-ul (foarte bun, de altfel) anunta mult-anticipatul “Welcome to humanity: This is Hour 1”, urmat apoi de un intro de tobe executat cu mult nerv de tobarul James Kottak (ex-Kingdom Come) si de poate cel mai dur riff Scorpions de pe ultimele albume. Sunetul celor de la Compact m-a facut sa cred ca PA-ul este prost calibrat – se auzea totul infundat si neclar: nici vorba! Sunetul a fost, dupa parerea mea, foarte bun, desi nu pot sa ma pronunt pentru omogenitatea sunetului pe toata suprafata pietei.

Pot sa spun ca ii admir din suflet pe oamenii astia. De fiecare data cand ii vad, am impresia ca nu au imbatranit, poate mai mult, ca intineresc. Piesele de pe ultimul album sunt foarte rock, au riffuri dure, folosesc chitare acordate mai jos, fara sa fie totusi niste incercari nereusite de a tine pas cu vremurile sau de a fi trendy.
Il vazusem deja pe americanul James Kottak de trei ori pana acum “in actiune”, insa in seara asta mi s-a parut de-a dreptul genial! Daca ar fi o cronica de derby, sigur as spune ca el a fost “jucatorul meciului” – a facut show, a batut foarte bine, asta invartind in permanenta betele pe degete de parca numai asa stia sa bata, si, ce m-a impresionat mult, l-a sustinut pe Klaus Meine la voce cu niste dublaje extraordinare. Si este greu sa  canti vocea a doua alaturi de un vocalist de rangul lui Meine.
Simpaticul vocalist a tinut sa vorbeasca cu publicul – “buna seara”, “multumesc” si “ce mai faceti” nu au lipsit din discursul sau. Nu pot sa imi imaginez cum la -2 grade, micutul frontman nu a falsat nici macar o data, nu s-a eschivat de la notele inalte, ci a cantat cu foarte multa dedicatie, ca sa nu mai vorbesc de cheful cu care interactiona cu publicul. A aruncat in public vreo 20 de bete de toba, spre fericirea fanilor din primele randuri, care au plecat acasa cu un suvenir frumos.

Legendarii chitaristi Rudolf Schenker si Matthias Jabs au rezistat destoinic frigului demn de o seara de noiembrie; nu acelasi lucru se poate spune si de chitarele lor, care dupa fiecare piesa trebuiau din nou acordate (absolut normal, de altfel). Nu pot sa zic ca m-a deranjat acest lucru, din contra – ca un mare fan al instrumentelor, m-am “delectat” cu aproximativ 20 de chitare superbe din colectia lor.
Playlistul vorbeste de la sine de calitatea pieselor, executate “nemteste” de cei 5 scorpioni. Au cantat bine, cu chef si cu o energie demna de invidiat, pentru ca, ce poti sa zici, se vede ca au “meseria” asta in sange.
Singurul moment al serii care nu s-a ridicat la nivelul foarte ridicat al concertului a fost solo-ul de bass al polonezului Paul Maciwoda (cu Scorpions din 2004).Il mai vazusem pe polonez si cu ocazia turneului “Unbreakable” si atunci mi-a dat impresia de usoara nesiguranta – era si normal, un basist necunoscut polonez a fost invitat de Scorpions sa cante cu ei, primul lui turneu de acest calibru etc. Din pacate, nu am inteles de ce a fost necesar acest solo acum, pentru ca, avandu-l ca termen de comparatie pe Ralph Rieckermann, fostul lor basist (absolvent de conservator), era mult peste nivelul acestuia. Solo-ul a fost  de fapt un melanj de “citate” celebre din Hendrix, Metallica si Deep Purple, combinate cu niste incercari de executii “vitezistice”, “ajutat” de fel de fel de efecte, care  pe mine, fiind cat de cat “de meserie”, m-au facut sa ma intreb de ce oare nemtii l-au ales pe EL ca basist. Momentul a fost “salvat” de energicul James Kottak, care a executat un solo de nota 10, implicand publicul si aratand ce inseamna un showman adevarat.

Au urmat apoi clasicele Blackout, Big City Nights si, o mare supriza pentru mine, Dynamite – una din piesele mele preferate de la Scorpions, cu siguranta cea mai “speed” piesa a lor, executata de James Kottak cu pasaje de doua tobe mari, care au crescut senzatia de viteza a piesei – nota 20! Cei 5 si-au luat apoi ramas bun, pentru  ca, dupa doar cateva momente, sa revina cu bisul, compus din obligatoriile Still Loving You, Wind of Change si incheiand cu Rock You Like A Hurricane. Aplaudati cu multa caldura (cat mai ramasese, caci publicul era inghetat), Scorpions au revenit pe scena pentru un When The Smoke Is Going Down de exceptie, urmand apoi alte cateva minute de ramas-bun, pene si bete de toba aruncate in public.
A fost o seara frumoasa de noiembrie si ma gandeam cu usoara tristete ca este foarte posibil sa fie ultima data cand ii revad pe acesti mari oameni ai rock-ului. Sau poate ca nu?...

Playlist:

01. Hour I
02. Bad Boys Running Wild
03. Love ‘em or Leave ‘em
04. The Zoo
05. Deep & Dark
06. Coast To Coast
07. Send Me An Angel
08. Holiday
09. Humanity
10. Make It Real Or Fantasy
11. I’m Leaving You
12. Tease Me Please Me
13. 3, 2, 1
14. Bass & Drums Solo
15. Blackout
16. Big City Nights
17. Dynamite
18. Still loving you
19. Wind Of Change
20. Rock You Like A Hurricane
21. When The Smoke Is Going Down